— Trebuie să cunosc Munţii Răsturnaţi şi zona de margine. Protectorii de pe Zidul de Margine nu trebuie să afle de mine. Întrebarea centrală este legată de Protectori. Trebuie să aflu unde se găsesc, câţi sunt, căror specii le aparţin, care le sunt intenţiile, metodele şi ţelurile. Am aflat ce-am putut, fără să acţionez, evitând să le atrag atenţia, când mi-a stat în putinţă. Reţeaua furată s-a apropiat şi mai mult de Zidul de Margine. Pesemne că Demonii intenţionează să ne arate ceva. Kawaresksenjajok, Harkabeeparolyn, voi mi-aţi arătat activitatea de pe Muntele Răsturnat departe de zona de lucru. Voi, Oamenii Sferei, mi-aţi adus înregistrări făcute pe unul dintre astroporturi. Acum ştiu mai multe despre Zidul de Margine decât îmi imaginasem că ar fi posibil. Curând, va trebui să mă arăt şi eu. Sfătuiţi-mă.

Acolitul vorbi primul.

— Dacă ceilalţi vor vedea sonda, vor bănui că sunt invadatorii interstelari. Ar trebui să te pregăteşti să aperi Centrul de Reparaţie…

— Da, dar sonda îl implică pe Păpuşar, nu pe mine. M-am pregătit. Ultimule?

Îl ciopârţise pe Acolit destul de rău, gândi Louis. De ce coopera atunci puiul de Kzin?

Ultimul nu spuse nimic.

Fiul lui Chmeee a venit la mine ca student. Bram avusese destul timp pentru a-l impresiona. Poate că am pierdut un student. Dacă aş fi ştiut, aş fi dorit respectul puiului…

Am concurat cu el şi l-am învins.Ha! Care este următorul pas?

— Harkabeeparolyn, ce ştiţi voi despre Protectori? întrebă Bram din nou.

Ea fusese profesor în Biblioteca Oraşului Plutitor, unde era student Kawaresksenjajok.

— Îmi amintesc imaginile armurilor colectate de pe o suprafaţă de zeci de mii de zile de mers în jurul nostru. Toate arătau foarte diferit, părând potrivite pentru diferite specii, dar toate aveau căşti cu creste şi încheieturi supradimensionate. Vechile poveşti fantastice vorbesc despre salvatori şi distrugători îngrozitori de privit, cu figuri asemeni armurilor, cu umeri mari, coate şi genunchi umflaţi. Nici un bărbat sau femeie nu putea lupta cu ei şi nici nu-i puteau tenta cu ceva. Bram, vrei să auzi aceste poveşti vechi?

— Când o să ştiu ce trebuie să aud, le voi învăţa, spuse Bram. Când întreb „Ce am uitat?” pot doar să sper că voi primi un răspuns util. Louis? Pământeanul ridică din umeri.

— Eu am rămas în urma voastră cu cel puţin doi falani.

Bram îi privi pe toţi. Figura sa împietrită nu afişa nici o expresie. Ultimul şi Constructorii Oraşului se uitau la el îngrijoraţi. Acolitul părea relaxat, poate chiar plictisit.

Bram ridică un scaun şi îl mută lângă o… structură scheletică dintr-un colţ nefolosit. Tuburi, domuri metalice şi sârme fuseseră fixate de un ax din lemn, într-o manieră nu prea utilă, dar nici chiar la întâmplare. Existaseră prea multe lucruri care îi abătuseră atenţia, dar abia acum îşi dădu seama de prezenţa ei. Louis ar fi zis că este o reprezentare sculpturală a unui capriciu vechi, ce nu avusese viaţă lungă. Structura respectivă poseda acel aspect de unitate estetică.

Dar Bram îl aşeză la locul potrivit, între genunchii săi, şi începu să-i ciupească corzile cu degetele…

— Ai terminat Recviemul de Mozart? întrebă Ultimul.

— O să vedem. Înregistrează.

Păpuşarul fluieră câteva comenzi pentru muzică programată spre ce-a de-a patra reţea. Louis ridică din sprâncene spre Harkabeeparolyn, care continua să stea pe genunchii săi. Acest nonsens le consuma timpul pe care l-ar fi putut petrece împreună… dar femeia îi şopti:

— Ascultă!

Degetele Protectorului învăluiră brusc instrumentul şi în aer explodă muzica.

Acolitul se îndreptă alene spre uşă şi dispăru.

Muzica se dovedea stranie, bogată şi precisă. Păpuşarul cânta acompaniamentul, dar Bram păstra structura muzicii. Louis nu-şi amintea unde mai auzise ceva asemănător.

Era muzică umană, ritmată, pentru nervi omeneşti. Nici un sunet imaginat de alieni nu ar fi acţionat astfel asupra sistemului său central. Simţea un optimism debordant… Un calm dumnezeiesc… dorinţe melancolice… puterea de a cuceri lumile, sau de a le muta din loc…

Ştia că muzica fusese creată de computere, nu produsă de unghiile picioarelor care loveau uşor suprafeţe tensionate sau plăci de bronz, unghii de mâini ciupind corzi, sau de o gură fără buze suflând într-un tub prevăzut cu găuri.

Îl excitase teribil şi, tanj, Harkabeeparolyn i se topise pe jumătate în poale. Ai avut dreptate, gândi el, dar nu ar fi întrerupt audiţia nici măcar pentru a rosti această şoaptă la urechea ei. În schimb, se lăsă pe spate şi permise vibraţiilor să-l inunde.

Când, în final, sunetele se topiră, rămase ca paralizat.

— Cred că o avem, decise Bram. Puse sculptura orchestrală alături. Ultimule, îţi mulţumesc. Louis, poţi să descrii efectele?

— Paralizante. Eu, ah… nu! Îmi pare rău, Bram, nu se poate transpune în cuvinte!

— Poate fi folosită ca un instrument de diplomaţie? Louis clătină din cap.

— Tanj dacă ştiu. Bram, te-ai gândit să montezi o reţea în craterul Pumnul-lui-Dumnezeu?

— De ce? Ah, ca să-l îndrept spre jos.

— Exact, spre jos şi în afară, pentru a obţine o vedere în planul Arcadei. Pumnul-lui-Dumnezeu este un con gol de dimensiunile unei luni — în fine, e uriaş, şi are o gaură în vârf. Ai putea monta acolo o fortăreaţă considerabilă, dacă ai putea s-o ancorezi în materialul de fundaţie al Lumii Inelare…

— Scrithul.

— Da, scrithul. Ar avea un volum cât o zecime din mărimea Centrului de Reparaţie şi ar fi cel puţin la fel de bine ascunsă.

— Să apăr suprafaţa Arcadei din interiorul Pumnului-lui-Dumnezeu?

Louis ezită.

— Sunt sigur că poţi să spionezi de acolo. Apărare? Orice inamic este îndemnat să creadă că se poate ascunde în umbra Lumii Inelare. Nu sunt sigur că te pot apăra de aceştia. Dacă lupţi de pe Zidul de Margine, rămâne aceeaşi problemă. Apărarea Antimeteoritică nu poate trage prin scrith, nu-i aşa?

— Nu putem să ne divizăm apărarea, decise Bram. Eu trebuie să comand Zidul de Margine, ca şi pe Protectorii de acolo. O să plasăm mâine la locul ei sonda de realimentare. Louis, când ţi-a venit această idee?

— Pur şi simplu, mi-a apărut deodată în minte. Poate că muzica m-a distras şi mintea a plecat