— Da. A fost mult mai dificil să mă ascund de ea decât de Ultimul. Am urmărit-o cum învaţă să utilizeze Apărarea Antimeteoritică. Eram sigur că intenţiona să facă ceea ce trebuia să facă un Protector: trebuia să împiedice Arcada să se ciocnească de soare. Care au fost intenţiile sale adevărate, Louis?

— Teela era un Protector. Nu pot descifra mintea unui Protector.

— Dacă nici pe a ei, atunci pe a cui? insistă Bram.

— Ai văzut înregistrările. Teela era ciudată.

— În Centrul de Reparaţie au venit doi hominizi, continuă Bram. Au mâncat amândoi din rădăcină. Unul a murit. Celălalt a căzut într-o comă, care l-a condus la starea de Protector. Eu am avut timp să-mi ascund prezenţa şi să-mi pun la punct o serie de mijloace de spionare. Teela ta a rătăcit prin Centrul de Reparaţie. Era o plăcere s-o observ. A descoperit lucruri pe care eu nu le remarcasem şi, în cele din urmă, a venit aici. S-a jucat cu Apărarea Antimeteoritică şi cu monitorul telescopului. Apoi a plecat. Am reuşit să o urmăresc puţin, în timp ce se îndrepta spre Zidul de Margine. Ea utiliza un sistem de transport magnetic de pe zid, mult mai rapid decât sistemul pe care-l foloseam noi, şi avea un costum presurizat mult mai avansat.

— Timpul?

— Un obiect extrasolar lovise soarele cu douăzeci şi doi de falani în urmă. Furtuna de particule subatomice scosese Arcada din echilibru. Louis, Teela era extrem de grăbită.

Douăzeci şi doi de falani în urmă. Asta însemna că Lumea Inelară începuse să-şi piardă stabilitatea cu aproape cinci ani înainte ca Acul încins al Căutării să revină.

— Fusese educată pe Pământ, spuse Louis. Cu un creier de Protector şi beneficiind de cunoştinţele de fizică dobândite în şcoală, trebuie să-şi fi dat mai repede seama de situaţie. S-a dus să repare sistemul jeturilor de orientare. Ce a găsit acolo? Pe Anne?

— Anne ar fi trebuit să se ascundă, întări Bram. Ea ar fi urmărit-o pe Teela. La primul semn de incompetenţă, ar fi ucis-o.

— Hmm.

— O ştii doar…

— Ca femeie. Bram, nimeni n-o cunoştea pe Teela. Era un accident statistic, o femeie care era norocoasă de fiecare dată când avea nevoie de noroc, până când Nessus a selectat-o pentru expediţia sa pe Lumea Inelară. Orice fel de viaţă normală era, pur şi simplu, peste posibilităţile ei.

— Şi tatăl meu vorbea uneori de Teela, interveni Acolitul. Niciodată n-a ştiut cum să se poarte cu ea. Pentru Păpuşari, era o parte dintr-un program de selecţie prin reproducere dirijată, reproducere pentru noroc. Chmeee credea că ei reuşiseră.

— Nu, spuse scurt Bram.

— Este moartă, Bram, interveni Louis. Nu mai reprezintă o ameninţare pentru tine.

— Dar ce-ar fi putut lăsa în urmă un Protector, pentru a fasona un viitor pe care ea îl dorea? Noi plănuim cu mult înainte. Louis, ai văzut tot ce aveai nevoie să vezi?

— Da.

Bram se materializă înăuntru, strigând:

— Ultimule, trezeşte-te!

Dar Ultimul era deja treaz şi dansa în cabina sa… dansa cu trei fantome, trei Păpuşari prea translucizi pentru a-l ascunde.

— Bram, m-am gândit la ceva foarte isteţ. Am declanşat o aprindere scurtă, în urmă cu o oră, şi am coborât sonda sub zid, pentru a nu mai fi văzută de cei de pe navele invadatoare.

— Cifrele?

Ultimul începu să fluiere. Ecuaţiile se scriau cu linii de curcubeu. Bram le studie. Era pentru prima oară când Louis îl vedea total nemişcat, dar ecuaţiile păreau complexe, cu mult peste posibilităţile sale.

— Bine, rosti el în cele din urmă. Începe acum deceleraţia. Ultimul ciripi din nou. Zidul de Margine se lumină în spatele său…

— Marcat?

— Da, marcat, dacă asta nu te ascunde de mine.

… Zidul de Margine se mişca nefocalizat… vârful lui departe deasupra, vârfurile Munţilor Răsturnaţi, departe în jos. „Sonda trebuie să fi plutit la aproape cinci sute de kilometri înălţime”, gândi Louis.

Ultimul slobozi iar un tril. Louis căută din ochi rezultatele, dar nu putea remarca… o clipă, acum. Umbra nopţii pe Zidul de Margine în mişcare. Zărise o lumină albastră: reflexia unui mic propulsor cu fuziune. Ecuaţiile plutitoare spuneau mai clar: unele dintre numere descreşteau în permanenţă.

Trei fantome continuau să danseze cu Ultimul, iar Louis le cunoştea foarte bine! Coafura lor diferea, dar toate erau Nessus.

Acolitul rodea ceva din care se prelingeau picături roşii. Nu era o imagine prea apetisantă, dar lui Louis i se făcu brusc foame. Tastă un meniu pe peretele bucătăriei şi rămase atent cu un ochi la holograme.

— Ultimule, ce ştii tu despre Teela Brown? întrebă Bram. Păpuşarul începu să cânte ca un clopoţel de bronz. O a treia hologramă se deschise în spatele lui: un soi de tablă de materii, după cum bănui Louis. Cabina era plină de imagini.

— Vino aici! izbucni nodurosul. Vino aici imediat!

Ultimul nu ezitase. Făcuse câţiva paşi şi acum se afla lângă ei.

— N-am avut intenţii rele…

— Prefer să stai aici. Louis, Ultimule, Acolitule, încerc să conturez înfăţişarea unui Protector în mintea mea. Am imaginea întunecată a lui Cronos şi o cunosc intim pe Anne, dar Teela Brown este un Protector străin. Curând, va trebui să ne confruntăm cu ceilalţi. Ultimule, ce mi-ai arătat?

— Sunt înregistrări din Proiectul Umanii Norocoşi. Administraţia mea a considerat că aliaţii umani ne pot ajuta. Oamenii sunt norocoşi. Am vrut să scoatem în evidenţă acest lucru, făcându-i şi mai norocoşi. Experimentul a fost local, desfăşurându-se pe o singură planetă, Pământul. Noi am adăugat o loterie care oferea celor calificaţi un drept de naştere. Am ţinut evidenţa copiilor născuţi din noroc. Am finanţat o reţea socială, astfel încât aceşti copii să se poată întâlni şi prăsi.

— A fost ea norocoasă?

Louis nu asculta, nu ascultase deloc! Când ei reuşiseră să scape de pe Lumea Inelară, Teela rămăsese pe loc — fusese propria ei alegere. Louis avusese la dispoziţie patruzeci de ani să evite să se gândească la ea.

— A fost o câştigătoare la loterie din a şasea generaţie, dar Teela nu a fost norocoasă pentru Păpuşari, şi nici pentru asociaţii ei. Nu pot să cred că a fost