— Reacţionaţi!

Acolitul dădu ocol scheletului.

— A murit în luptă, murmură el, apropiindu-şi nasul de uneltele şi îmbrăcămintea împrăştiate ale lui Cronos.

Louis îşi plimba vârful degetelor peste marginile erodate, unde fuseseră rupte oasele. O fi ghicit Bram că mai fusese acolo înainte?

— Ei bine, spuse Louis, par a fi vechi de mii de falani.

— Aproape şapte mii, confirmă Bram.

— A fost bătut până la moarte. De tine?

— De mine şi Anne.

Acolitul se întoarse — urechile lui păreau încordate.

— Spune-ne povestea. V-a provocat aici?

— Nu, noi ne ascundeam existenţa.

— Cum l-aţi găsit? Si cum aţi reuşit să-l păcăliţi?

— Trebuia să vină. Noi îl aşteptam.

Kzinul aşteptă, dar Bram nu mai continuă, aşa că şi Louis interveni:

— Ar putea fi chiar un Protector Pak deformat. Totuşi, fălcile au fost ale unui sfărâmător de oase. Craniul nu are o proeminenţă frontală prea mare. Cred că spatele este prea lung pentru un exemplar standard de Pak. Bram, cred că aici avem un mâncător de cadavre.

Acolitul se apropie şi el să vadă despre ce vorbea Louis.

— Pe ce te bazezi? îl întrebă nodurosul.

— Pe fălcile construite să sfarme oase. Un prădător trebuie să aibă colţi cu care să sfâşie marile artere sau abdomenul. Trunchiul lung îl avantaja când avea de-a face cu mese dificile. Lipsa frunţii proeminente — ei bine, el ieşea afară numai noaptea, sau poate că avea sprâncene stufoase care-i asigurau umbrirea ochilor, dar…

— Putea fi un Protector din specia Oamenii Nopţii? îl întrerupse Acolitul.

Deformează craniul, umflă încheieturile… Louis clătină din cap.

— Am văzut un copil Demon în satul Ţesătorilor. Am văzut adulţii printre Ucigaşii Neînfricaţi de Vampiri şi, demult, mai mulţi adulţi în ferma de ciuperci de sub Oraşul Plutitor. Aş jura că toţi făceau parte din aceeaşi specie, dar astea nu le aparţin. În plus, Demonii de la ferma de ciuperci erau un pic mai înalţi decât mine. Acesta are cu un sfert de metru mai puţin. N-are dinţi, desigur, dar priveşte-i mâinile. Mâinile unui Demon sunt mai mari, mai groase, pot rupe orice. Mai mult, chiar, Acolitule, specia comună este identică pe o distanţă de peste trei sute de milioane de kilometri.

Acolitul privea şi nu spunea nimic. Arareori putea fi văzut un Kzin liniştit.

— Dar este evident, spuse Bram răbdător. Acesta este strămoşul speciilor care au devenit Oamenii Nopţii.

— Cronos? se miră pământeanul.

— Zeul precursor al Grecilor?

Louis era uimit şi nu se sfii să recunoască:

— Ai studiat ceva.

Tanj, aşa învăţase şi muzica!

— Păpuşarii sunt intriganţi, nu-i aşa? Ultimul are înregistrări cuprinzând sute de generaţii de literatură umană, istorie orală Kzinti, secvenţe cu sculpturi tactile Kdatlyno, chiar şi câteva povestiri de răzbunare Trinoc. Din secolele voastre nouăsprezece sau douăzeci, am văzut spectacole bazate pe Dracula lui Bram Stoker, inclusiv operele lui Fred Saberhagen şi Anne Rice. Dar de ce să-i dăm numele de „Cronos”? Acest individ nu putea să fie primul, Louis. Să încheg pentru tine un tablou difuz din cuvinte? Cu optzeci de mii de falani în urmă, a existat un Protector Pak mort. Trebuie să fi fost deja bătrân, de sute de falani. Din câte ştim, e posibil să fi participat la construirea Arcadei. Să-l numim pe acela Cronos. Vechii Oamenii Nopţii au venit şi i-au mâncat carnea. Dacă acea carne de Protector nu le-a declanşat procesul de transformare, atunci cu siguranţă i-au găsit rădăcinile galbene, pe care Protectorul le avea cu el. Ei au devenit astfel Protectori. Şi dacă fuseseră mai mulţi, curând trebuie să fi rămas doar unul.

Louis atinse clavicula Protectorului mort. Se ridică un norişor de praf.

— Bram, acesta este cel mai vechi Protector despre care am aflat câte ceva. Poate că au fost şi alţi zei înaintea lui Cronos, despre care însă Grecii nu au aflat…

Bram aprobă din cap.

— Cum vrei. Fie şi Cronos!

— Marcat. Specia Cronos trebuie să fi mâncat cadavre vreme de mii de ani după ceva asemănător impactului care a produs Pumnul-lui-Dumnezeu.

— Trebuie să spui toate adevărurile banale cu voce tare? Ah, ai un student. Acolitule, înţelegi ce spune Louis?

— Adevărul este că înţeleg câte ceva, spuse Acolitul. Cifrele sunt ridicole, exceptând cazul în care cineva a condus Demonii într-o direcţie, pe distanţe mari, foarte mari. Un imperiu. Demonii trebuie să fie la fel, de-a lungul celor peste trei sute de milioane de kilometri. Probabil oriunde pe inel.

— Exact! Cronos şi-a îngrijit specia ca un păstor. Bram, ce zici? Nu încearcă un Protector să-şi prezerve propria zestre genetică?

— Exact! reluă Kzinul. Cum şi-a putut conduce Cronos propriii descendenţi? Chiar şi o schimbare bună miroase greşit. Stai, dar dacă el şi-a ales alţi mâncători similari de cadavre? Nu, ei trebuiau să-şi cârmuiască propriii urmaşi!

Acolitul învăţa cum să rezolve misterul.

— Era un Demon, spuse Bram. Simţul mirosului unui mâncător de cadavre este alterat de evoluţie. De ce să te apropii, ce să atingi, ce să pui în gură, fiecare reprezintă o alegere conştientă. Un Demon ar putea să fie mai liber decât alţi Protectori. El poate să-şi îndrume semenii spre ceea ce consideră a fi perfecţiunea.

Toţi trei priviră din nou scheletul. Trebuia să vină, spusese Bram. Aproape şapte mii de falani, mai spusese. O mie şapte sute de ani? Iar dacă suspiciunea, ce abia se născuse în mintea sa, avea un corespondent în realitate, ar fi fost mai bine să nu întrebe direct.

Era mai indicat s-o ia pe ocolite.

— Perechea ta este încă aici?

— S-ar putea ca Anne să fie moartă. Când am devenit conştienţi de faptul că Arcada este instabilă, că trebuiau să existe motoare pe margine, Anne a plecat să le repare. Am reuşit să o urmăresc o vreme. E posibil ca aceştia de acum, cei ce lucrează pe Zidul de Margine, s-o fi ucis.

— Bram, s-ar putea ca ea să-i fi făcut pe aceşti alţi Protectori.

— Anne nu simţea această nevoie când m-a părăsit. Ar fi trebuit să lucreze singură. Aceşti Protectori, înfloriţi mai târziu, s-ar putea să fie opera unuia foarte recent, Protectorul Oamenilor Sferei…

— Teela.

— Teela Brown. Perechea ta, accentuă Bram. Ultimul are înregistrări şi cu ea.

— Ai