Tokyo. Şi vă aşteptaţi să vedeţi un tigru în jungla mexicană! E de râs. Ha! Ha! Ha!

— Poate că sunt girafe şi hipopotami sălbatici care trăiesc în Tokyo şi un urs polar în Calcutta. Noi nu credem că aţi avut un tigru în barcă.

— Aroganţa citadinilor! Daţi metropolelor toate animalele din Eden, dar negaţi existenţa unui tigru bengalez într-un sătuc!

— Domnule Patel, vă rog să vă liniştiţi.

— Dacă vă împiedicaţi de lucruri pe care nu puteţi să le credeţi, pentru ce mai trăiţi? Dragostea nu e greu de crezut?

— Domnule Patel…

— Nu mă luaţi aşa cu politeţea! Dragostea e greu de crezut, întrebaţi orice îndrăgostit. Viaţa e greu de crezut, întrebaţi orice om de ştiinţă. Dumnezeu e greu de crezut, întrebaţi orice credincios. Care e problema voastră cu ceva greu de crezut?

— Suntem doar raţionali.

— Şi eu! Mi-am folosit raţiunea tot timpul. Raţiunea e bună ca să obţii hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Raţiunea e cea mai bună cutie de unelte. Nimic nu întrece raţiunea când e să te fereşti de tigri. Dar dacă eşti prea raţional, rişti să arunci tot universul o dată cu apa din scăldătoare.

— Calmaţi-vă, domnule Patel, calmaţi-vă.

Domnul Chiba: Apa din scăldătoare? De ce vorbeşte despre apa din scăldătoare?

— Cum să pot fi calm? Ar fi trebuit să-l vedeţi pe Richard Parker.

— Da, da.

— Imens. Dinţi atâta de mari! Gheare ca iataganele!

Domnul Chiba: Ce sunt iataganele?

Domnul Okamoto: Chiba-San, în loc să pui întrebări stupide despre vocabular, de ce nu te faci util? Băiatul ăsta e greu de înfrânt. Fă ceva!

Domnul Chiba: Uite o tabletă de ciocolată.

Pi Patel: Minunat.

(pauză lungă)

Domnul Okamoto: Ca şi cum nu ne-ar fi furat deja prânzul! În curând o să ceară tempura.

(pauză lungă)

Domnul Okamoto: Pierdem din vedere scopul investigaţiei noastre. Suntem aici pentru scufundarea cargoului. Sunteţi singurul supravieţuitor. Şi sunteţi doar un pasager. Nu purtaţi responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat. Noi…

— Ciocolata e bună!

— Nu căutăm să vă acuzăm de infracţiuni. Sunteţi o victimă nevinovată a unei tragedii pe mare. Încercăm doar să determinăm cum s-a scufundat Tsimtsum. Ne-am gândit că poate ne puteţi ajuta, domnule Patel.

(linişte)

— Domnule Patel?

(linişte)

Pi Patel: Tigrii există, bărcile există, oceanele există. Deoarece cele trei nu s-au întâlnit în spaţiul limitat, îngust, al experienţei voastre, refuzaţi să credeţi că pot exista. Totuşi, adevărul e că toate trei au fost aduse împreună de vasul Tsimtsum care apoi s-a scufundat.

(linişte)

Domnul Okamoto: Dar francezul?

— Ce-i cu el?

— Doi orbi care se întâlnesc în două bărci în Pacific – coincidenţa e cam deplasată, nu?

— Aşa-i.

— E foarte puţin probabil.

— Şi câştigul la loterie, şi totuşi cineva câştigă.

— E foarte greu de crezut pentru noi.

— Şi pentru mine.

— Ştiam că trebuia să ne luăm o zi liberă. Aţi vorbit despre mâncare?

— Da.

— Ştia multe despre mâncare.

— Dacă poţi s-o numeşti mâncare.

— Bucătarul de pe Tsimtsum era francez.

— Sunt francezi peste tot în lume.

— Poate că francezul pe care l-aţi întâlnit era bucătarul.

— Poate. Cum era să ştiu? Nu l-am văzut. Eram orb. Apoi Richard Parker l-a mâncat de viu.

— Ce întâmplare binevenită!

— Deloc. Era groaznic şi puţea. Apropo, cum vă explicaţi oasele de suricată din barcă?

— Da, oasele unui animal mic erau…

— Erau multe!

— … Oasele unor animale mici erau în barcă. Probabil erau de pe vas.

— Nu aveam suricate la zoo.

— Nu avem dovezi că erau oase de suricată.

Domnul Chiba: Poate erau oase de banană! Ha! Ha! Ha!

— Atsuro, taci!

— Îmi pare rău, Okamoto-san. E din cauza oboselii.

— Faci serviciul de râs!

— Îmi pare rău, Okamoto-san.

Domnul Okamoto: Pot fi oasele unui alt animal mic.

— Erau suricate.

— Poate erau manguste.

— Mangustele de la zoo nu s-au vândut. Au rămas în India.

— Puteau fi animale dăunătoare de pe navă, cum ar fi şobolanii. Mangustele sunt răspândite în India.

— Mangustele ca animale dăunătoare?

— De ce nu?

— Care au înotat în Pacific, în grupuri, până la barcă. E cam greu de crezut, nu-i aşa?

— Mai puţin greu de crezut decât unele dintre lucrurile pe care le-am auzit în ultimele două ore. Poate că mangustele erau deja în barcă, ca şobolanul de care aţi vorbit.

— Numărul de animale din barcă e pur şi simplu uimitor.

— Aşa-i.

— O adevărată junglă.

— Da.

— Erau oase de suricată. Le-a verificat un expert.

— Nu rămăseseră prea multe. Şi nu erau capete.

— Le-am folosit ca momeală.

— Nu cred că un expert poate să spună dacă erau de suricată sau de mangustă.

— Găsiţi un zoolog judiciar.

— Bine, domnule Patel. Aţi câştigat. Nu putem explica prezenţa oaselor de suricată în barcă, dacă sunt într-adevăr de suricată. Dar nu asta e problema noastră. Suntem aici pentru că un cargou japonez deţinut de Compania de Transport Oika, care naviga sub pavilion panamez, s-a scufundat în Pacific.

— Ceva ce n-am uitat nicio clipă. Mi-am pierdut toată familia.

— Ne pare rău.

— Nu la fel de mult ca mie.

(pauză lungă)

Domnul Chiba: Ce facem acum?

Domnul Okamoto: Nu ştiu.

(pauză lungă)

Pi Patel: Vreţi o prăjitură?

Domnul Okamoto: Da, mulţumesc.

Domnul Chiba: Mulţumesc.

(pauză lungă)

Domnul Okamoto: E o zi frumoasă.

Pi Patel: Da, însorită.

(pauză lungă)

Pi Patel: E prima dumneavoastră vizită în Mexic?

Domnul Oamoto: Da.

— Şi a mea.

(pauză lungă)

Pi Patel: Deci nu v-a plăcut povestea mea?

Domnul Okamoto: Nu, ne-a plăcut foarte mult. Nu-i aşa, Atsuro? Ne-o vom aduce aminte multă vreme.

Domnul Chiba: Da.

(linişte)

Domnul Okamoto: Totuşi, am vrea să ştim ce s-a întâmplat.

— Ce s-a întâmplat?

— Da.

— Deci vreţi o altă poveste?

— Aa… nu. Am vrea să ştim ce s-a întâmplat cu adevărat.

— Nu devine poveste orice istorisire?

— Aa… poate în engleză. În japoneză, o poveste are un element de invenţie în ea. Nu vrem invenţii. Vrem fapte, cum spuneţi în engleză.

— Nu e orice istorisire în engleză sau japoneză deja o invenţie? Nu e privirea asupra lumii deja o invenţie?

— Aaa…

— Lumea nu e doar aşa cum este. E diferită în funcţie de înţelegerea noastră, nu-i aşa? Şi ca să înţelegem ceva, trebuie să adăugăm ceva, nu-i aşa? Nu asta face viaţa o poveste?

— Ha! Ha! Ha! Sunteţi foarte inteligent, domnule Patel.

Domnul Chiba: Despre ce vorbeşte?

— N-am idee.

Pi Patel: Vreţi cuvinte care să reflecte realitatea?

— Da.

— Cuvinte care nu contrazic realitatea?

— Exact.

— Dar tigrii nu contrazic realitatea.

— O, vă rog, nu mai vorbiţi de tigri.

— Ştiu ce vreţi. Vreţi o poveste care să nu vă surprindă. Care să confirme ceea ce