Cărți «Mi-e Rau La Cap Ma Doare Mintea descarcă cele mai bune cărți gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:
ANTONIE IORGOVAN justiţie şi viaţă socială.
Viaţa mea m-a adus pe o cale lung bătută şi afânată de multe personaje importante şi relevante.
FLORIANA JUCAN.
Caltaboşul arată că Justiţia funcţionează.
ALIN TEODORESCU.
Nu pot să-mi dau demisia, pentru că asta ar însemna să renunţ la imunitate şi în felul ăsta mi-aş trăda alegătorii.
GABRIEL BIVOLARI;
Dacă n-ai ouă, nu te bagi la scandal.
DUMITRU DRAGOMIR.
Io m-am făcut io pă mine.
GIGI BECALI.
Voi reintroduce pedeapsa cu moartea pentru cei care pun la cale acte de terorism, pentru cei care decapitează fără o urmă de mimică pe faţă.
GHEORGHE DINU.
Eu am fost un lustrat încă din copilărie.
ION ILIESCU tni-e rău la cap, mă doare mintea.
Nu am dat mâna cu Vanghelie, dar am văzut şi eu o poză foarte neclară, în care se exploata o proximitate spaţială întâmplătoare dintre mine şi el.
VASILE DÂNCU.
Suntem siguri că există situaţii în viaţă când, dacă nu se poate altfel, în mod coercitiv poţi face bine unui om.
DAN VOICULESCU.
Eu dacă las pleoapele în jos, imediat se crede că am închis ochii.
DECEBAL TRAIAN REMEŞ.
Nu trebuie să spălăm în public rufele curate sau murdare.
CĂTĂLIN BOTEZATU.
Cu Olăroiu sunt prieten atât de bun şi are un caracter atât de curat, că pot să-i dau ordin.
GIGI BECALI.
Am mai înşelat şi eu statul din când în când, dar în limite legale.
FLORIANAJUCAN justiţie şi viaţă socială.
Eu personal nu am de gând să mai tac în raport cu mine însumi.
DAN MIHALACHE.
Prieteniile sunt relaţiile interumane cu oameni care ai un interes şi pe urmă ai o chimie.
GIGI BEGALI.
Românul nu e misogin. Eu chiar cred că, dacă aveam o femeie ministru al Agriculturii, nu punea botul la cârnaţi.
SILVIU PRIGOANĂ.
Loredana Groza este singura vedetă din România care a avut cele mai multe schimbări de look.
PRO TVMAGAZIN.
După cum ne-au informat localnicii, criptele şi mormintele au fost profanate fără respect.
JURNALUL NAŢIONAL.
Preşedintele Sarkozy a promis un cabinet restrâns, de numai cincisprezece miniştri, cu un număr egal de femei şi bărbaţi.
ŞTIRI – RADIO GUERRILLA.
Urmează scena reconstituirii ruperii sutienului.
AFIŞAJ OTV.
Nicoleta Luciu nu-şi spală chiloţii de sânge.
STORY.
Carmen Amariei, colegele tale au jucat mai devreme cu preşedintele Băsescu în tribună. Tu la Slagelse l-ai avut vreodată pe preşedintele Danemarcei în tribună?
INTERVIU – ŞTIRILE SPORT. RO
„Vânătoare în Vrancea: mai puţini cerbi, dar mai numeroşi."
TITLU REVISTA AGVPS.
Este foarte greu să faci televiziune şi să naşti în acelaşi timp.
IRINEL COLUMBEANU.
Neaga are pe umăr un tatuaj cu Che Guevara, cel mai mare luptător împotriva comunismului.
RALUCA ARVAT.
Aproape 61 dintre români sunt mulţumiţi de activitatea preşedintelui Traian Băsescu.
IOANA MOLLA.
Ziariştii au luat locul securiştilor, fiindcă operează cu informaţii.
DAN VOICULESCU media în următoarele zile vântul va fi mai nervos pe creste.
VICTOR SLAV.
Aici urmează să fie amenajat un pasaj pietonal subteran, care să faciliteze mai uşor accesul pietonilor.
CRISTIAN ZĂRESCU.
Trenul vine din direcţia aceea, pleacă în direcţia cealaltă şi va sosi la linia una dintre ele.
CRISTIAN GROZA.
Eu, ca bărbat, aştept din partea unei femei care se dezbracă în Playboy să mă deservească publicistic.
MIRCEA BADEA.
Vreau să văd câţi dintre dumneavoastră consideraţi că Ministerul Afacerilor Externe şi politica României vă interesează, că are incidente cu viaţa dumneavoastră.
MIHAI TATULICI.
Denigrează pe cineva tatuajele şi silicoanele mele, sau fiindcă aveţi un pix şi-o foaie vă faceţi toate meandrele?
O ANA ZĂVORANU.
Moş Crăciun e aşteptat să sosească dintr-o clipă în alta, fiindcă mai sunt doar câteva zile până la venirea lui.
BEBE BOANTĂ.
Incendiul din Sfântu' Gheorghe, judeţul Covasna, de-acum trei luni, a fost cel mai devastator incendiu din ultimii ani în judeţul Constanţa.
ALESSANDRA STOICESCU.
O admir pe Oana Zăvoranu, cu toate că e prietena mea şi o iubesc.
NIKITA.
Eu nasc mereu în direct, domnule Radu Moraru. Toate ideile pe care le am sunt nişte copii.
IRINEL COLUMBEANU.
Am auzit-o pe doamna Tatoiu spunând că nu-i o ruşine ca tinerele să facă menajerie în Italia.
DANIEL BUZDUGAN.
În anul 2000, jumătate din populaţia ţării va produce programe radio-TV, iar cealaltă jumătate le va viziona.
TITUS RAVEICA media.
Am învăţat puţin limba braziliană.
LOREDANA GROZA.
Dacă PD se retrage de la guvernare, de-aia n-am eu pulover pe gât.
MIRCEA BADEA.
Ca să aibă lumea un ghid al sentimentelor naturale, a trebuit să facem sacrificiul acestor camere de filmat care până la urmă ne-am obişnuit cu ele.
IRINEL COLUMBEANU.
La Cosmos TV românii mă vor vedea aşa cum sunt de fapt, ca un om cu mâna întinsă.
CORNELIU VĂDIM TUDOR.
Alianţa D. A. a intrat în moarte cronică.
COSMIN PRELIPCEANU.
Corupţie în presă nu există, pentru că dacă ar fi, aş încerca să-i corup eu.
GIGI BECALI.
Când vorbim despre acest subiect, chestia asta nu se poate discuta.
O ANA ZĂVORANU.
O prezenţă televizuală mai notorie, chiar dacă absentă în ultima vreme, este Oreste.
COSMIN POPAN.
Eu sunt atât de sătulă, încât să bag nişte paparazzi într-un videoclip mi s-a părut o utopie.
O ANA ZĂVORANU.
Zonele unde am eu nevoie sunt fundul şi abdomenul.
LAURA ANDREŞAN.
L-am rugat pe acest gunoi de om să-mi facă şi mie un catâr şi să-mi bage motanul în videoclip, dar n-a vrut.
O ANA ZĂVORANU.
Articolele din presă le citesc, dar nu le citesc eu.
GIGI BECALI.
M-a învăţat pe mine