— Doamnă Bagshot? repetă Harry şi înainta, cu poza în  mână, în timp ce primele flăcări se treziseră la viaţă în mijlocul

şemineului.

Când îl auzi, Bathilda îşi ridică privirea şi Horcruxul palpită şi mai tare pe pieptul lui.

— Cine este în poză? o întrebă Harry, ridicând fotografia. Bathilda se uită solemnă la poză, apoi la Harry.

— Ştiţi cine este? repetă el, vorbind mult mai rar şi mai tare decât de obicei. Băiatul acesta... Îl cunoaşteţi? Cum îl cheamă? Bathilda părea confuză. Harry se simţi cuprins de frustrare.

Cum reuşise Rita să pătrundă în amintirile Bathildei?

— Cine este omul acesta? repetă el răspicat.

— Harry, ce faci? întrebă Hermione.

— Poza asta, Hermione, el este hoţul, hoţul care a furat ceva  de la Gregorovitch! Te rog! se întoarse iar către Bathilda. Cine este omul acesta?

Dar Bathilda se holbă pur şi simplu la el.

— De ce ne-aţi cerut să venim cu dumneavoastră, doamnă  Bagshot? întrebă Hermione, ridicând şi ea vocea. Voiaţi să ne daţi ceva?

Fără să dea niciun semn că ar fi auzit-o pe Hermione,  Bathilda se apropie de Harry, târşâindu-şi picioarele. Făcu semn cu capul şi se uită înapoi, spre hol.

— Vreţi să plecăm? întrebă el.

Bathilda repetă gestul, arătând de data aceasta mai întâi spre el, apoi spre ea şi în cele din urmă spre tavan.

— Am înţeles... Hermione, cred că vrea să mă duc sus cu ea.

— Bine, zise Hermione, hai să mergem.

Dar când Hermione făcu o mişcare, Bathilda clătină din cap cu o forţă surprinzătoare, arătând încă o dată spre Harry şi apoi  spre ea.

— Vrea să mă duc doar eu cu ea.

— De ce? întrebă Hermione şi vocea ei pătrunzătoare şi clară răsună în camera luminată de lumânări.

La auzul zgomotului, bătrâna clătină uşor din cap.

— Poate că Dumbledore i-a spus să îmi dea sabia doar mie?

— Chiar crezi că ştie cine eşti?

— Da, spuse Harry, uitându-se în ochii împăienjeniţi fixaţi asupra lui, cred că ştie.

— Bine, atunci, dar grăbeşte-te, Harry.

— Luaţi-o dumneavoastră înainte, îi spuse Harry Bathildei. Aceasta păru să înţeleagă, pentru că îl ocoli iarăşi şi se duse spre

uşă. Harry se uită înapoi la Hermione şi îi zâmbi liniştitor, dar  nu era sigur că îl văzuse, fiindcă se cuprinsese cu mâinile şi  stătea aşa, înconjurată de mizerie şi de lumina lumânărilor,  uitându-se cu interes la bibliotecă. Când ieşi din cameră, Harry  îşi strecură poza în ramă argintie a hoţului necunoscut sub haină, fără a fi observat de Hermione sau Bathilda.

Scara era abruptă şi îngustă: Harry aproape că fu tentat să-şi sprijine mâinile de fundul îndesat al Bathildei, pentru a se asigura că nu avea să cadă pe spate peste el, ceea ce părea  foarte probabil. Bathilda urcă până la etaj, răsuflând din greu,  făcu imediat la dreapta şi îl conduse într-un dormitor cu tavanul jos. Era întuneric beznă şi mirosea oribil: Harry tocmai  zărise o oală de noapte sub pat, când Bathilda închise uşa şi  totul se cufundă într-un întuneric adânc.

— Lumos, spuse Harry şi îşi aprinse bagheta.

Tresări. In cele câteva secunde în care stătuseră în întuneric,  Bathilda se apropiase de el fără ca Harry s-o audă.

— Eşti Potter? şopti ea.

— Da, eu sunt.

Bathilda încuviinţă încet din cap, în mod solemn. Harry simţi  Horcruxul palpitând cu iuţeală, chiar mai repede decât inima  lui; era o senzaţie neplăcută, tulburătoare.

— Aveţi ceva să-mi daţi? întrebă Harry, dar Bathilda părea  să fie atentă la vârful baghetei lui Harry. Aveţi ceva să-mi daţi?  repetă el.

Atunci, ea închise ochii şi se întâmplară mai multe lucruri  în acelaşi timp: cicatricea lui Harry zvâcni de durere, Horcruxul  începu să palpite atât de tare, încât partea din faţă a  puloverului lui se mişcă, iar camera întunecată şi rău mirositoare dispăru pentru câteva momente. Simţi un val de bucurie şi vorbi cu un glas strident şi rece: Reţine-l!

Harry se clătină; pereţii camerei întunecate şi urât mirositoare păreau să se prăbuşească din nou peste el. Nu ştia ce se întâmplase.

— Aveţi ceva să-mi daţi? întrebă pentru a treia oară, mult mai tare.

— Aici, şopti ea, arătând spre colţul camerei. Harry îşi ridică  bagheta şi văzu conturul unei măsuţe de toaletă aglomerate,  sub fereastra cu draperii.

De data aceasta, nu îl conduse. Harry se strecură prin locul  strâmt rămas liber între ea şi patul nefăcut, cu bagheta ridicată. Nu voia să o piardă din ochi.

— Ce este? întrebă el când ajunse la măsuţa de toaletă, pe care zăcea un morman imens, care arăta şi mirosea a rufe murdare.

— Acolo, spuse ea, arătând spre morman.

Şi, în clipa în care Harry îşi întoarse privirea, cercetând dacă în talmeş-balmeşul din faţa lui nu era vreun mâner de sabie sau vreun rubin, Bathilda făcu o mişcare ciudată. Harry o văzu cu coada ochiului; panica îl făcu să se întoarcă şi groaza îl pironi  când văzu corpul bătrânei prăbuşindu-se şi un şarpe uriaş  târându-se din locul în care fusese mai înainte gâtul. Şarpele atacă şi Harry ridică bagheta. Forţa cu care îl muşcă de antebraţ îl făcu să-şi arunce bagheta înspre tavan; lumina ei se învârti ameţitor prin cameră şi se stinse. Apoi, o lovitură  puternică cu coada în stomac îi tăie răsuflarea; căzu pe spate,  peste măsuţa de toaletă, peste mormanul de haine murdare. Se rostogoli într-o parte, abia reuşind să evite coada şarpelui, care lovi măsuţa pe care fusese el cu o secundă în urmă. Fragmente din suprafaţa de sticlă se împrăştiară peste el în momentul în  care căzu la podea. O auzi pe Hermione strigând de jos:  „Harry?"

Nu reuşi să inspire destul de adânc pentru a-i răspunde. Se simţi strivit de o masă netedă şi grea, care se încolăci în  jurul lui, puternică şi viguroasă.

— Nu! spuse el cu respiraţia tăiată, pironit la podea.

— Ba da, şopti vocea. Ba da... să te reţin. ..să te reţin...

— Accio... Accio Baghetă...

Dar nu se întâmplă nimic şi avea nevoie ca mâinile să-i fie libere ca să dea şarpele jos de pe el, în timp ce acesta i se încolăcea în jurul toracelui, sufocându-l, apăsându-i cu putere pe piept Horcruxul, un cerc îngheţat pulsând de viaţă, la câţiva  centimetri de bătăile neregulate ale propriei lui inimi; creierul