Oamenii Punctului înalt aveau feţe şi torsuri late, guri mari şi ochi înfundaţi în orbite. Aveau părul — şi bărbile, la bărbaţi — creţ şi închis la culoare! Sub blănuri, purtau haine care le acopereau trunchiul de la coate până la genunchi, iar sub manşete se vedea destul păr creţ.

Deb era o femeie puternică, în floarea vârstei. Pasărea, Skreepu, îi aparţinea ei. La fel şi tinerii ce semănau perfect, Harred şi Barraye: erau băieţii ei. Jennawil era o tânără femeie, perechea lui Barraye.

Şi Saron era femeie, dar bătrână şi ridată, cu voce groasă. Avea ceva aparte la maxilare şi mâini.

— Eşti şi tu din Punctul înalt? o întrebă Warvia.

— Nu, sunt din Două Vârfuri. Un balon ne-a adus aici, la Punctul înalt, de dincolo de Micuţa, unde doream să mergem în vizită. Uneori, vântul suflă greşit pe aici. Nu ne-am putut întoarce. Ceilalţi au zburat ca să exploreze, iar eu l-am găsit pe bărbatul meu, Makray, convingător. El nu mai putea să aibă copii, eu îi aveam pe ai mei, de ce nu?

În timp ce Deb îşi dezbrăca blana şi o agăţa, Skreepu i se agăţă de pieptarul din piele. Când Saron îi conduse pe ceilalţi în încăperea principală, pasărea imensă îşi luă zborul şi o urmă.

Plafonul era foarte înalt, iar mobilierul minimal. Exista o prăjină înaltă pentru pasăre, două mese scunde şi nici un scaun. Aceasta reprezenta o jumătate din casa Vizitatorilor, despărţită de cealaltă jumătate de un antreu lung. Tegger se întrebă dacă aveau să întâlnească pe vreunul din Vizitatorii care locuiau dincolo.

Bărbaţii rezemară reţeaua de bronz de perete. Apoi, localnicii se aşezară pe jos, încrucişându-şi picioarele sub ei, într-un cerc care lăsa loc şi pentru oaspeţii lor.

— Acesta este locul vostru, casa Vizitatorilor, spuse Saron. Este suficient de cald pentru majoritatea celor care vin, dar voi poate că doriţi să dormiţi înveliţi în blănuri.

Jennawil făcu un semn spre ea.

— Noi suntem din Punctul înalt. Cei de alături, în sensul de rotaţie, îşi spun Poporul Vultur. Au nasul asemeni ciocurilor. Ei sunt mai mici decât noi şi nu atât de puternici, dar baloanele lor sunt cele mai bune din câte am văzut. Ei vând baloane altor neamuri. Putem avea copii cu ei, dar asta se întâmplă atât de rar încât putem să reshem cu riscuri mici. Spre sensul invers rotaţiei, se găsesc Oamenii Gheţii. Ei trăiesc mai sus şi frigul îi afectează mai puţin. Mazarestch are un băiat de la un bărbat din această specie. După cum povesteşte ea, rezistenţa lor mută munţii. Băiatul Jartj poate să se avânte mult mai sus decât oricare copil de vârsta lui. Vizitatorii vin atât dinspre sensul de rotaţie, cât şi din sens invers. Noi îi primim bine şi reshem cu ei, dar nu avem copii împreună. Ei spun că la fel se întâmplă şi cu ei. Reshtra este pentru specii diferite, împerecherea este între doi de acelaşi fel. Oamenii din munţii învecinaţi pot să se împerecheze, cei de mai departe nu. Teela ne-a spus că strămoşii noştri trebuie să fi călătorit din munte în munte, schimbându-se pe parcurs. Şi voi?

Warvia izbucni în râs atât de tare încât nu mai putea vorbi. „Părea mai mult amuzată decât stânjenită”, gândi Tegger. El încercă să dea un răspuns pentru amândoi.

— La şes, călătoria este uşoară. Acolo, toate speciile sunt amestecate. Am văzut toate felurile posibile de rishathra. Noi, Păstorii Roşii, călătorim cu animalele pe care le îngrijim, toată viaţa noastră. Noi nu putem risha. Doar ne împerechem.

Nu putea să-şi dea seama cum reacţionaseră la asta: figurile lor erau prea nefamiliare.

— Anumite specii rishează pentru plăcere, adăugă el, altele pentru contracte comerciale, pentru a pune capăt unui război sau ca să amâne naşterea unui copil. Noi am auzit de Adunătorii de Buruieni, ce aproape nu au minte, care rishează foarte frumos, convenabil pentru cei care au timp — care nu se grăbesc. Oamenii Apei rishează cu oricine îşi poate ţine respiraţia suficient de mult, dar sunt puţini…

— Oamenii Apei?

— Trăiesc sub apă lichidă, Barraye. Presupun că voi nu aveţi prea multă din asta.

Râsete.

— Voi nu rishaţi, numai ascultaţi? o întrebă Jennawil pe Warvia.

— Ce-ar putea face semenii noştri când vin Vizitatorii? Dar poate că o să vreţi să vorbiţi şi cu Oamenii Nopţii, când se vor trezi.

Tegger văzu că Jennawil se străduia să nu râdă.

— Vă rog să înţelegeţi, interveni Saron, noi am reshat numai cu specii din munţii din apropiere. Speciile Munţilor Răsturnaţi, noi toţi, suntem foarte asemănători chiar dacă nu putem avea copii. Voi…

Căuta un cuvânt pe care nu-l găsea.

Un pic stranii? Foarte ciudaţi? Demoni de jos? Înainte ca liniştea să devină supărătoare, Warvia interveni:

— Noi am auzit că Protectorii pot pătrunde orice secret. Cum speraţi voi că puteţi ascunde ceva?

— De vishnishtee de la şes, preciză Deb.

— Vishnishtee reprezintă un pericol, începu să explice Saron. Aşa ne-au spus Teela, Oamenii Nopţii şi legendele noastre. Dar pasajul aparţine celor din Punctul înalt. Pasajul îi interesează pe vishnishtee. Pasajul străbate Zidul de Margine. Ei pot ieşi afară din lume pe acolo, dacă poartă costumele lor ca nişte baloane şi glugile cu ferestre. Oamenii Nopţii nu doresc să atragă atenţia acestor vishnishtee.

— Voi aveţi Protectori aici?

Părea clar că Saron vorbea atât pentru reţeaua de bronz, cât şi pentru Tegger şi Warvia.

— Trei vishnishtee de la şes stăpânesc pasajul. Mai mult: au luat câţiva dintre noi, pe cei mai bătrâni, şi unii dintre aceştia s-au întors ca vishnishtee. Când a strălucit Lumina Morţii, vishnishtee de la şes ne-au arătat cum să ne ascundem. Iarba sau stâncile erau suficiente pentru a opri lumina ce strălucea prin blană şi carne, dar cel mai bine era să ne ascundem chiar în pasaj. Makray vâna, când a strălucit Lumina Morţii. La jumătate de zi de adăpost, şi fără nici un vishnishtee care să-i spună că are nevoie de el.

— Mulţi dintre noi am ieşit la vânătoare, continuă povestea Deb. Unul din trei a murit. După aceea, s-au născut copiii ciudaţi şi slabi. Pe toţi munţii