Cinci localnici urcară anevoie, pentru a-i întâlni pe Vizitatorii de jos. O răpitoare cu cioc le dădea ocol. Păstorii Roşii îi priviră apropiindu-se, dar nu zăriră nimic din interiorul blănurilor. Băştinaşii cărau cu ei burdufuri cu apă şi blănuri suplimentare.

Apa era încălzită şi avea un gust minunat. Warvia şi Tegger se înfăşurară în blănuri în mare grabă şi le strânseră astfel încât numai nasurile să iasă afară. Asta şi respiraţia lor greoaie părea să îi amuze pe Oamenii Muntelui Răsturnat.

— Na, na, este o zi minunată! — Saron cântase cu o pronunţie aproape impenetrabilă. — O să intraţi în furtuni de ninsoare. Învăţaţi să respectaţi muntele!

Cei cinci dădeau ocol vehiculului din lemn şi oţel, fără să acorde nici o atenţie platformei plutitoare pe care stătea.

Oamenii Muntelui Răsturnat arătau ca nişte butoaie legate în straturi de blănuri vărgate alb cu gri. Blana lui Saron era diferită: era vărgată cu alb şi verde maroniu şi avea o glugă ce fusese capul vreunei creaturi fioroase. „Rangul său trebuia să iasă în evidenţă”, gândi Tegger şi decise că Saron trebuia să fie femeie. Era cea mai scundă dintre cei cinci. Vocea ei nu oferea nici o indicaţie, iar blana ascundea toate detaliile.

Saron studia reţeaua de bronz şi suportul din piatră pe care era întinsă.

— Acesta este ochiul? întrebă ea.

— Acesta, îi răspunse Warvia. Saron, noi nu ştim ce mai trebuie să facem.

— Ni s-a spus că vor veni Oamenii Nopţii. Unde sunt?

— Dorm. Încă nu este noapte. Saron izbucni în râs.

— Mama mea credea că astea erau scorneli! Ei vin noaptea? Roşii aprobară din cap.

Pasărea plutea deasupra lor, planând pe curenţii de aer, apoi căzu brusc departe, pe versant. Lovi întâi cu ghearele, şi acum se ridica cu ceva ce se zbătea în ciocul ei.

— Şi ce poate vedea ochiul? interveni Deb.

Tegger şi Warvia nu aveau nici o idee. Probabil că acest lucru era evident, căci Deb îşi răspunse singur:

— Fereastra şi pasajul. Luăm ochiul cu noi. Vorbeşte?

— Nu.

— De unde ştii că vede?

— Întreabă-i pe Harpster şi pe Buciuma.

— Mă duc să-i acopăr. Ar putea să îngheţe bocnă acolo.

— Aşa e, spuse Jennawil şi duseră pături în caroserie.

Harred şi Barraye aveau de lucru cu descărcatul reţelei de bronz şi a suportului ei de piatră. Tegger decise că erau bărbaţi. Deşi priviseră destul de uimiţi, din fundul glugilor lor, la Păstorii Roşii, aceştia rămăseseră tăcuţi. Se părea că femeia spunea tot ce era necesar.

Tegger încercă să-i ajute. Dar când apucă şi el de o margine a suportului reţelei simţi că se sufocă. Deb şi Jennawil săriră să-l ajute. Tegger se dădu la o parte din calea lor, abia respirând.

— Eşti slăbit, decise Saron.

Păstorul Roşu încercă să-şi liniştească respiraţia.

— Putem umbla.

— Plămânii voştri nu găsesc suficient aer. O să fiţi mai puternici mâine. Astăzi trebuie să vă odihniţi.

Cei patru ridicară reţeaua şi începură să coboare pieptiş, spre casele cu acoperiş de zăpadă. Saron mergea în faţă, pentru a le arăta treptele Warviei şi lui Tegger, gata să-i sprijine dacă alunecau.

Pasărea se abătu peste fâşia din piele care acoperea umerii lui Deb. Acesta se aplecă şi o blestemă într-o limbă străină, apoi îşi reluă poziţia dinainte.

Oamenii Muntelui Răsturnat păreau incredibil de stabili pe picioare.

Tegger şi Warvia mergeau ţinându-se de mână şi încercând să-şi menţină poziţia verticală. Fuseseră în mişcare prea mult timp. Muntele părea că se clatină sub ei. Vântul se strecura prin cele mai mici spărturi din blana lor. Tegger privea lumea de afară de sub glugă cu ochii pe jumătate închişi şi plini de lacrimi.

Îi revenise o parte din suflu, astfel încât reuşi să-l întrebe pe Deb:

— Acesta este limba voastră, nu? Cum ai învăţat limba comercială? Vocalele şi consoanele lui Deb erau distorsionate. Trebuia să prindă sensul cuvintelor peste şuierul vântului.

— Oamenii Nopţii, zic, îţi spun orice. Dar voi, voi nu povestiţi nimic la vishnishtee de la şes. Păstraţi secretele noastre. Da?

Tegger nu ştia ce însemnă cuvântul, dar Warvia îl prinsese. Ea spuse Vashnesht, rostindu-l corect, şi le răspunse celorlalţi:

— Da.

Vashnesht Protector. Păstrează secretele faţă de Protectorii de sub Munţii Răsturnaţi.

— Da, spuse şi Tegger. Deb continuă.

— Teela a venit de jos, de la şes, continuă Deb. Era o persoană ciudată, numai umflături, nu putea să resheze. Înţelegi, reshtra? Nu putea. Nimic acolo. Ne-a lăsat să ne uităm. Apoi, ne-a învăţat să vorbim. Ştiam limbajul oglinzilor, dar îl vorbeam greşit. Teela ne-a învăţat, şi pe urmă ne-a spus să-i învăţăm şi pe cei ce călătoresc cu baloanele. Apoi, ea a plecat prin pasaj. A venit înapoi după şaptezeci de falani, fără să se fi schimbat. Noi am crezut că ea era un vishnishtee, dar acum ştim.

Treceau printre case: case rectilinii, construite din lemn, ce trebuie să fi fost adus din pădurile de dedesubt. Stârniseră curiozitatea unui cârd de copii: ochişori ce scrutau de sub glugile de blană şi sporovăieli însoţite de nori de aburi. Warvia încerca să le răspundă.

— Putem să vorbim cu această Teela? întrebă Tegger.

— Teela a coborât de patruzeci de falani sau mai mult, răspunse Deb.

— Mai mult, adăugă Saron sec.

— Ce ştiţi voi despre rishtra? întrebă Jennawil. Tegger o privi pe Warvia. Aceasta căută să câştige timp.

— Cum de aţi auzit voi de rishathra? Mai aveţi şi alţi Vizitatori de jos? Localnicii izbucniră în râs, chiar şi bărbaţii.

— Nu de jos, preciză Deb, ci din lateral! Ne vizitează oameni din munţii apropiaţi…

— Dar sunt cu toţii Oamenii Munţilor Răsturnaţi, nu-i aşa?

— Wairbeea, oamenii munţilor nu sunt de un singur fel! Noi suntem Punctul înalt. Saron…

Ajunseră în faţa unei uşi. Tegger îi făcu loc Warviei, lăsând-o să treacă înaintea lui. Pasărea coborî pe umărul lui Deb când acesta intră.

Acel spaţiu strâmt nu era casa propriu-zisă, ci numai o mică antecameră sprijinită pe stâlpi din lemn şi prevăzută cu cârlige pentru blănuri. Uşile de la cele două extremităţi se deschideau în sensuri opuse.

Începură să-şi dezbrace blănurile. Reprezentanţii celor două specii se dovedeau extrem de nerăbdători să