lucioasă ca sticla, ce cobora aproape vertical… la naiba… aproape trei sute de metri, înainte de a deveni orizontală, asemeni unei trambuline de schi. Louis putea distinge, acolo jos, o pată portocalie. Acolitul, în costumul său transparent. Era… şi nu era posibil să fi supravieţuit căzăturii.

Louis decise că nu trebuia să se teamă de Marţieni.

De data aceasta, Marţienii montaseră discul de păşit cu gura în jos, pe cel mai înalt pisc pe care-l găsiseră. Apoi flama, ce distrusese sonda de realimentare a Ultimului, se revărsase prin disc. Orice Marţian care ar fi pândit prin preajmă, trebuie să fi fost carbonizat. Versantul muntelui se topise şi cursese la vale, formând o pârtie alunecoasă.

Louis coborî platforma, slăbi frânghia şi sări jos.

Acolitul zăcea într-o poziţie înclinată pe roca roşie şi fierbinte.

Louis îşi strecură umărul sub el. Reuşi doar să-l tragă pe Kzin peste el. Acolitul era o masă inertă. Louis simţea cum i se mişcă coastele rupte.

În cazul ăsta, i-ar fi fost de folos adevărata gravitaţie marţiană.

Îşi încordă muşchii abdominali, genunchii şi spatele, icni şi se strădui să-l ridice. Şi mai sus! Un mascul Kzin aproape matur, costumul lui presurizat şi tot ce mai avea — îl săltă suficient pentru a-l putea rostogoli pe platformă.

Louis se căţără şi el la bord. Legă bine Kzinul. Ridică platforma şi folosi micul propulsor pentru a o centra exact sub discul de păşit. Se înălţă din nou, până ce umerii îi atinseră discul.

Flic, şi ajunseră în Ac, răsturnaţi şi cu platforma peste ei.

Bram rezolvă restul: aduse platforma în poziţie normală, deschise toate benzile de etanşare ce prindeau costumul Kzinului şi îl scoase pe Acolit. Ochii acestuia clipiră, se focalizară şi-l recunoscură pe Louis. În rest, era incapabil să se mişte.

Bram îl ajută pe pământean să iasă din costum, îl lungi alături de Acolit şi îl examină. Asta durea.

— Ţi-ai răsucit câţiva muşchi şi nişte tendoane, spuse el. Ai nevoie de autodoc dar Kzinul are şi mai mult.

— El intră primul, hotărî ferm Louis.

Dacă murea Acolitul, ce i-ar fi spus el lui Chmeee?

Nodurosul îl ridică pe Kzin fără vreun efort aparent, îl rostogoli în coşciugul uriaş şi închise capacul. Ciudată idee: un Protector ar fi aşteptat până ar fi primit permisiunea?

Nu era atât de ciudată. Acum, Louis începuse să simtă dureri cumplite şi n-ar fi dorit ca Bram să afle acest lucru. Louis era un hominid, Acolitul nu, iar un Protector s-ar fi putut să aibă nevoie de permisiunea unui Prăsitor pentru a vindeca mai întâi un alien.

Bram îl ridică şi pe el şi îl aşeză cu o singură mişcare lină pe platforma de transport. Durerea îl fulgeră, blocându-i respiraţia şi transformându-i ţipătul într-un geamăt. Bram îi ataşă conducte şi tuburi din medkitul portabil al Teelei.

— Ultimule, multe din rezervoarele de aici trebuie să fie umplute din nou, remarcă el după aceea. Autodocul tău mai mare poate fabrica medicamente?

— Bucătăria are un meniu medical.

Pereţii de la babord şi tribord străluceau de căldură portocalie.

În altă fereastră, văzu forma unui sac negru rostogolindu-se peste marginea căii de levitaţie magnetică. Apoi nimic, numai calea argintie care se pierdea în infinit.

Şi durerea începuse să scadă în intensitate. Louis îşi dădea seama că nu va mai fi lucid multă vreme.

Simţea braţe noduroase şi zvelte în jurul lui. Degete dure îl sondau ici şi colo. O durere înăbuşită într-o coastă dispăru foarte repede. Spatele trozni, apoi, din nou, ceva mai jos, apoi încheietura unui şold şi genunchiul drept.

Bram vorbea lângă urechea sa, dar nu pentru Louis:

— Oamenii Nopţii au depus ceva efort să ne arate un sat de pe un Muntele Răsturnat, unul dintre zecile de mii. De ce?

— N-ai remarcat felul în care…, se auzi ca prin vis vocea Păpuşarului. Louis adormi.

28. PASAJUL

— Simţi ceva?

— Da, îi răspunse Warvia.

Încăperea tremura. Era o vibraţie uşoară în pereţi şi în roca de sub ei.

Călătoria cu vehicule stranii îl ameţise şi îi dezorientase, deşi de atunci dormiseră câteva ore bune. Acum, era vorba de cu totul altceva. Tegger nici nu-şi dăduse seama la început. Respiraţia Warviei şi tremurul nesfârşit erau singurele senzaţii în camera întunecată.

— Ai vreo idee…

— Gunoiul de pe fundul mărilor… Este vărsat pe vârf, şi noi îl simţim până aici, jos.

Tegger căută să-i distingă faţa în întuneric.

— Este pompat prin conducte aflate în spatele Zidului de Margine. Apoi, cade de pe marginea zidului cam cât cincizeci de zile de mers, completă Warvia. Cade pe toţi Munţii Răsturnaţi. Fără aceste pompe, tot solul de sub Arcadă s-ar aduna în mări. Şoapta mi-a spus despre toate astea.

— Ai obţinut mai mult de la Şoaptă decât mine.

— Mă întreb unde este ea acum.

— Ea?

Degete îi mângâiau bărbia.

— Încerc să ghicesc. Am întrebat-o, dar n-a vrut să-mi spună. Ştii cum se numeşte acest gunoi de pe fundul mărilor?

— Cum?

— Flup.

Tegger râse cu poftă.

— Cum? Vrei să spui că, până acum… Flup, toţi pe care i-am cunoscut, doar credeau că ştiu ce-nseamnă flup. Fundul mării?

— Acest munte este făcut din el. Presiunea îl transformă în stâncă… O lumină albă se revărsă peste ei…

— Bună, spuse o voce.

Săriră amândoi în picioare şi se înfăşurară în blănuri. Oamenii Punctului înalt le lăsaseră o blană ca a lui Saron, relicva unui leneş pătat cu verde şi rănit la cap. Arăta destul de drăguţ pe Warvia.

— Bună? Auziţi vocea lui Louis Wu. Putem să vorbim?

Tegger clipi în lumina puternică. Nu erau prea multe detalii, dar putea distinge forma unui om şi altceva destul de straniu.

— Ne-ai invadat viaţa intimă, spuse el.

— Nu dormeaţi. Dispozitivul de spionat, pe care-l căraţi de atâta vreme, este al nostru. Vreţi să vorbiţi sau să revin altă dată?

Cineva bătu în lemnul din spatele uşii din piele. O voce de femeie strigă:

— Tegger? Wairbeea?

— Flup! Intră, ordonă Tegger.

Printre pieile uşii îşi făcură apariţia Jennawil şi Barraye, urmaţi de un miros de sânge.

— Am auzit voci, spuse tânăra femeie, altfel am fi lăsat astea în antreu. Este un