Gwillul era o şopârlă mare. Coada ei încă mişca.

— Aţi sosit tocmai la timp, spuse Tegger, cântărind în mână şopârla. Îi simţea pielea solzoasă. Trebuia jupuită. Se întoarse spre lumina din reţea şi spre monştrii din ea şi adăugă: Vorbeşte cu Jennawil şi Barraye, din specia Oamenii Punctului înalt. Ei ştiu ceea ce noi doar bănuim. Jennawil, Barraye, l-am întâlnit, în sfârşit, pe Louis Wu.

Moţăind cu obrazul sprijinit de medkitul portabil, Louis se auzi vorbind.

— Auziţi vocea lui Louis Wu şi îi vedeţi pe asociaţii mei, Bram şi Locuitorul Reţelei. Am păstrat tăcerea până acum, pentru că am avut duşmani.

— Noi suntem Warvia şi Tegger, spusese o voce străină şi piţigăiată. Ochii lui Louis se deschiseră — îi recunoscuse pe ucigaşii de Vampiri, cei cu piele roşie.

— De ce ai rupt acum tăcerea?

— Trebuie să punem întrebări.

Era, într-adevăr, vocea lui Louis Wu, dar venea de la Ultimul.

— O să îţi arătăm oglinda ascunsă şi pasajul prin zid, şi orice altceva vei dori, interveni Barraye.

— Mulţumesc. Sunteţi pregătiţi să mergeţi prin pasaj? Jennawil tresări şocată.

— Nu! Pentru că sunt vishnishtee… - Translatorul lui Louis ezită o clipă. -… Protectori care se plimbă mereu prin pasaj.

Louis decise să nu vorbească. Se simţea liniştit şi oarecum jenat, iar dacă se gândea şi la durere, parcă o mai simţea. N-ar fi înţeles şi, în plus, ce-ar fi zis ei de cele două „voci ale lui Louis Wu”?

— Spuneţi-ne ce ştiţi despre Protectori.

— De două feluri sunt. Protectorii de felul nostru au grijă de noi, dar ei se supun Protectorilor din câmpie?…

— Putem să vorbim cu un Protector din Punctul înalt?

— Cred că nu. Păstrarea secretelor faţă de Protectorii câmpiei este aproape imposibilă, iar Protectorii sunt uşor de remarcat. Dar am să întreb.

— Doreşte Şoapta să vorbească cu noi? îşi continuă Păpuşarul seria întrebărilor.

Oh?

Păstorii Roşii se priviră surprinşi.

— Şoapta nu, răspunse femeia cu fermitate.

— Ce ne poţi spune tu despre Şoaptă?

— Nimic.

— Ce este dincolo de pasaj?

— Otravă, credem, spuse Barraye. Jennawil încercă să-i explice mai pe larg:

— Protectorii poartă costume care îi acoperă cu totul, atunci când trec prin pasaj. Ei duc şi aduc o mare cantitate de unelte. Zvonurile spun că ei construiesc ceva acolo, ceva monstruos.

— Louis Wu, interveni femeia roşie, a fost puterea unită a Oamenilor Nopţii cea care a mutat ochiul aici. Vino noaptea, trebuie să vorbeşti cu ei.

— Cât mai este până la noapte?

— Două zecimi, răspunse Jennawil.

— O să aşteptăm, spuse vocea lui Louis Wu, după care cântă aidoma unui cvartet de instrumente de coarde.

— Tu ai auzit, Louis? întrebă Bram.

— Câte ceva. Ai interpretat bine, Ultimule, dar ţi-ar fi trebuit un machiaj mai bun!

— Louis Wu este vashnesht, spuse Ultimul. Vrăjitor. A rămas nevăzut, în timp ce servitorii lui ciudaţi vorbeau pentru el.

— Marcat. Cine este Şoapta?

— Anne este Şoapta, interveni Bram. Ţi-am văzut înregistrările cu Şoapta ghidându-l pe omul roşu. A utilizat misiunea vehiculelor pentru acoperire.

— Şoapta se potriveşte cu ea, spuse Louis. Ultimul se întoarse de la fereastră.

— Louis, tu ce crezi? Unde este Şoapta? Se va implica şi ea? Pământeanul îi privea pe oameni prin fereastră. Nu avea prea mult anestezic în el, pentru că, altfel, l-ar fi doborât complet.

— Bram, tu eşti singurul care poate ghici ce doreşte ea.

— Într-adevăr.

— Eu sunt prea ameţit pentru a gândi. Cred că mi-aş dori vocea înapoi.

— Cum doreşti, răspunse Ultimul.

Warvia jupuise gwillul cu un cuţit.

— Păstorii Roşii trebuie să mănânce vânat proaspăt, le explicase Tegger celorlalţi. S-ar putea să vă deranjeze, dacă ne priviţi.

Warvia sfâşiase şopârla în două şi îi dăduse şi lui o parte. Începuseră să înfulece. Perechea din Punctul înalt părea fascinată şi şocată. Tegger se întreba de ce mai zăboviseră acolo, acum, când fereastra devenise din nou o reţea de bronz.

Rămăseseră doar oasele. Tegger privi în jur întrebător: Barraye îi arătă cu degetul un recipient.

— Tegger, Warvia, interveni Jennawil, am remarcat că voi nu aţi vorbit de reshtra până ce aţi văzut ce avem sub blănurile noastre.

Oh.

— Semenii noştri se împreunează o dată pentru totdeauna, răspunse Warvia şi privi la perechea ei.

Ceva avusese loc între ei, aşa că adăugă:

— Ceva s-a întâmplat şi ne-a schimbat. Dar noi nu avem nevoie de rishathra. Ceea ce s-a schimbat este doar că acum avem de ales.

Tegger se hotărî să intervină şi el.

— Barraye, Jennawil, nu există poveşti despre Păstori Roşii care rishează. Dacă oglinzile voastre vorbitoare răspândesc această poveste peste toată câmpia, unde am mai putea trăi? Cine s-ar mai împerechea cu copiii noştri?

Oamenii Punctului înalt se priveau surprinşi.

— Ai văzut Oamenii Nopţii, Jennawil, spuse Warvia. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar spune că aţi rishat cu Vizitatorii cu piele roşie care au venit de jos? La ce s-ar aştepta Oamenii Nopţii?

Barraye dădu încet din cap.

— Vor crede că pot să risheze cu noi. Oare de ce suntem atât de curioşi, perechea mea?

Ea îl plesni uşor peste umărul masiv, cu palma deschisă, şi izbucni în râs. Tegger bănuia că asta însemna „nu”.

— Nu este vorba numai de forma lor. Dar şi de miros!

Barraye o lovi liniştitor peste fund.

— Atunci, va trebui să mai ţinem un secret.

Nostimă treabă. Louis privea cu o lascivitate pasivă. Un astfel de spectacol ar fi un succes, gândi el, pe canalele închiriate ale oricărei lumii din Spaţiul Cunoscut. Şi, desigur, se înregistra… dar, că venise vorba, câte simţuri putea să înregistreze reţeaua, în afară de imagine şi sunet? Mirosul? Radar pentru un sens tactil?

Pe undeva, pe la mijlocul acestor gânduri, adormise.

Câteva ore mai târziu, aşa i se părea, se trezise privind uimit la el însuşi — dublura se holba de deasupra.

Nu: era costumul său presurizat, colţuros, aidoma unor oase fracturate, acolo unde, pe el, ar fi fost suprafaţă lină. Bram îşi scoase casca şi-l întrebă:

— Te simţi mai bine?

— Mă doare peste tot.

Medkitul doar răspândise medicamente în el, dar îşi dădea seama unde îl aştepta durerea.

— Două coaste nu erau la locul lor. Le-am pus eu. Nici un os