Lungul zbor spre casă citește bestseller online gratis .pdf 📖

Colecţie coordonată de DENISA COMĂNESCU

ALAN HLAD

THE LONG FLIGHT HOME

Copyright © Alan Hlad, 2019

All rights reserved.

Acest e-book este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea sa integrală sau parţială, multiplicarea sa prin orice mijloace şi sub orice formă, punerea sa la dispoziţie publică pe internet sau în reţele de calculatoare, stocarea sa temporară sau permanentă pe diverse dispozitive sau în sisteme care permit recuperarea informaţiei, gratuit sau în scop comercial, precum şi alte fapte similare, fără permisiunea scrisă a editurii reprezintă o încălcare a legislaţiei privind protecţia dreptului de autor şi se pedepsesc conform legilor în vigoare.

© HUMANITAS FICTION, 2020, pentru prezenta versiune românească (ediţia digitală)

ISBN: 978-606-779-719-0 (epub)

EDITURA HUMANITAS FICTION

Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România

tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51

www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro

Comenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.ro

Comenzi telefonice: 0723.684.194

Capitolul 1 EPPING, ANGLIA – 7 SEPTEMBRIE 1940

În ziua grozăviei, Susan Shepherd trebăluia în hulubărie, împrăştiind în tava lungă de metal amestecul de boabe de sorg, grâu şi mazăre. Câţiva puiandri cu caş la gură şi-au ridicat somnoroşi căpşoarele de sub aripă, dar nu s-au obosit să plece din cuib. Ceilalţi porumbei erau cu toţii afară, dând roată deasupra păşunii verzi unduitoare sau împodobind mestecenii cu ramuri plângătoare din pădurea Epping.

— O să ne ajutaţi să salvăm ţara, a şoptit ea.

Hulubăria era o magazie de scânduri, cam de patru metri pe patru, cu multe mici compartimente înşirate de jur împrejur, ca într-o clasă de şcoală primară. Numai că în loc să adăpostească cizme de ploaie, pălării sau mănuşi ude, boxele erau căsuţe pentru mai mult de şaizeci de porumbei. Hulubăria fusese construită de bunicul Bertie, înainte ca ea să se fi născut. I se adăugaseră o duzină de adăposturi noi, ridicate în grabă anul trecut. Lăsând la o parte numărul mai mare de porumbei, crescătoria bunicului era neschimbată de când Susan plecase la Universitatea din Londra să studieze zoologia. Acelaşi iz pătrunzător: mirosuri amestecate de pene, găinaţ şi grăunţe. Nu se aşteptase să revină acasă atât de repede, însă activitatea ei ca voluntar la Asociaţia Naţională pentru Porumbei o făcuse să-şi amâne studiile pentru a se ocupa de lucruri mult mai importante – să crească porumbei voiajori pentru misiunile de război.

În timp ce Susan îşi scutura cu palma câteva grăunţe de pe fusta veche – cârpită şi peticită de câteva ori –, ochii i-au căzut pe urmele de creion aproape şterse cu care Bertie însemna cât de mult se înălţase ea peste an. Se lipea cu spatele de tocul uşii şi îşi întindea gâtul ca o girafă. Nerăbdătoare să crească mai repede, ajunsese chiar să-şi îndese hârtie în pantofi. Şase luni mai târziu, Bertie a izbucnit în râs când nepoţica lui, care uitase să-şi pună hârtiile în încălţări, scăzuse cu doi centimetri şi ceva. Ajunsese să îndrăgească creionul aşezat pe creştet, scârţâitul minei de plumb pe lemn şi speranţa cu care întorcea capul să vadă cât mai crescuse, în timp ce porumbeii o urmăreau amuzaţi, uguind. Susan a îngenuncheat şi a mângâiat prima însemnare, făcută la o vârstă fragedă, la scurt timp după ce venise să stea cu bunicii.

Aveam o păsărea pe numele ei Enza. Am deschis fereastra şi-năuntru a intrat Enza1.

1. Joc de cuvinte intraductibil. În original, I had a little bird, its name was Enza. I opened the window, and in flew Enza. Citite împreună, ultimele trei cuvinte formează influenza (gripă).

Susan şi-a alungat din minte poezioara pe care o spunea când sărea coarda, apoi a luat de jos o lingură de lemn şi a început să bată într-o cutie de metal, aceeaşi în care fusese vopseaua ce se cojea acum de pe casa bunicului.

Porumbeii s-au adunat în dreptul găurii făcute sub tavan. Unul câte unul, au intrat în hulubărie zburătăcind. Ţopăiau de colo-colo, cu gâtul întins şi picioruşe iuţi, în timp ce îşi ţineau trupul ţanţoş nemişcat, încât ar fi putut duce pe coadă o ghindă în echilibru. Ultima pasăre s-a aşezat pe butoiul cu grăunţe şi a înclinat din cap.

— Bună, Ducesa! a salutat-o Susan.

Pasărea – neobişnuită prin penele irizate verde-purpuriu de la gât, mai potrivite la un păun decât la un porumbel – s-a lăsat pe podea fluturând din aripi şi s-a dus la Susan legănându-se pe picioruşe.

— Cred că te-am cam răsfăţat.

Susan şi-a turnat câteva boabe în mână, aşezându-se în genunchi, şi Ducesa a început să le ciugulească. Atingerea ciocului o gâdila pe Susan în palmă. Ştia că n-ar trebui să hrănească din mână un porumbel – era împotriva regulilor Serviciului de porumbei, dar şi ale bunicului – şi că avea să creeze fără îndoială probleme dacă Ducesa urma să intre în rândurile Serviciului. Pasărea asta era însă diferită. Şi totul din cauza unei pisici rătăcite care izbutise să-şi facă loc cu ghearele pe sub uşă şi le curmase viaţa lui Skye şi Islay, nepreţuiţii porumbei voiajori ai lui Bertie.

Cu trei ani în urmă, Susan şi Bertie dăduseră peste rămăşiţele lui Skye în spatele butoiului cu grăunţe. Pe Islay o găsiseră în cuib cu aripa frântă, clocind oul pe care îl făcuse înainte de a fi atacată. Încercaseră să-i oblojească aripa cu scândurele şi feşe, dar era prea slăbită ca să se hrănească. A clocit oul încă cinci zile înainte de a se prăpădi. Au aşezat-o într-una dintre cutiile de tutun ale lui Bertie şi au îngropat-o alături de Sky la marginea pădurii din Epping.

Nici una