Alice Munro – Fugara. online gratis .pdf📚 descarcă thriller-e online gratis PDf 📖
- AUTOR: Isabel Allende
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 304
- LIMBA: Română
Cărți «Alice Munro – Fugara. online gratis .pdf📚 descarcă thriller-e online gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:
Cartea scriitoarei Alice Munro cuprinde opt povestiri extraordinare despre natura infinit oscilanta si surprinzatoare a dragostei. De la prima povestire, despre o tanara femeie care se dovedeste incapabila sa-si paraseasca sotul, desi isi inchipuie ca este hotarata s-o faca, pana la cele trei povestiri ce dezvaluie emotiile complexe ale eroinei lor, o femeie pe nume Juliet, oamenii despre care scrie Munro - femei de toate varstele si starile sociale, cu prietenii, parintii si copiii lor - capata sub ochii nostri o viata absolut reala, ca si cum ne-ar fi vecini.
Scriitoarea are darul miraculos de a face povestirile acestea la fel de autentice si de memorabile ca povestea propriei noastre vieti.
"Un maestru al prozei scurte contemporane. Comitetul Nobel Una dintre cele mai oneste si mai exigente proze ale timpului nostru."
- The Times
"Un adevarat maestru al formei."
- Salman Rushdie
Fragment:
" Carla și-a dat seama că venea încă dinainte ca mașina să ajungă în
vârful acelei biete înălțări a drumului care prin părțile-astea se
cheamă deal. Ea este, s-a gândit. Doamna Jamieson – Sylvia –, care se
întorcea din vacanța petrecută în Grecia. Din poarta grajdului – dar
stând înăuntru suficient de mult, cât să nu poată fi văzută dintr-o
singură privire –, urmărea cu atenție șoseaua pe care doamna
Jamieson trebuia neapărat să treacă, fiindcă locuința ei se afla la o
jumătate de milă mai jos pe drumul acela, dincolo de casa lui Clark și a
Carlei.
Dacă era cineva care-și propusese să cotească și să intre pe poarta
lor, de-acum ar fi trebuit să încetinească. Și totuși, Carla încă spera. „Dă
să nu fie ea!”
Ba era. Doamna Jamieson și-a întors capul o dată, scurt – se
străduia din răsputeri să-și manevreze mașina printre făgașele și
băltoacele pe care ploaia le făcuse în pietriș –, dar nu și-a ridicat mâna
de pe volan ca să-i facă semn, adică n-o zărise. Carla, în schimb, i-a
zărit ei brațul dezgolit până la umăr și bronzat, părul platinat într-o
nuanță și mai deschisă decât i-l știa dinainte, mai degrabă alb acum
decât blond-argintiu, și expresia feței, care era și hotărâtă, și
exasperată, și amuzată de propria-i exasperare – exact așa cum se
aștepta să arate doamna Jamieson încercând să se descurce pe un
asemenea drum. Când și-a întors capul spre ea, Carla i-a citit în ochi o
lucire pozitivă – de optimism, de curiozitate –, care a făcut-o să se dea
înapoi cu un pas.
Așa, deci.
Poate că deocamdată Clark nu știa. Presupunând că stătea la
calculator, înseamnă că era cu spatele întors către fereastră și drum.
Dar poate că doamna Jamieson mai avea de mers pe undeva. Dacă
venise cu mașina dinspre aeroport spre casă, poate că nu se oprise la
cumpărături – adică, înainte să ajungă până acasă și să-și dea seama de
ce-i trebuia. Și-atunci ar putea-o vedea Clark. Sau, după lăsarea
întunericului, s-ar zări luminile de la casa ei. Dar acum, în iulie, se
întuneca târziu. Ar putea fi atât de obosită, încât să nu-și mai bată
capul s-aprindă luminile, ar putea să se culce devreme.
Pe de altă parte, ar putea să telefoneze. Uite-acum, în orice
moment. "
" Carla și-a dat seama că venea încă dinainte ca mașina să ajungă în
vârful acelei biete înălțări a drumului care prin părțile-astea se
cheamă deal. Ea este, s-a gândit. Doamna Jamieson – Sylvia –, care se
întorcea din vacanța petrecută în Grecia. Din poarta grajdului – dar
stând înăuntru suficient de mult, cât să nu poată fi văzută dintr-o
singură privire –, urmărea cu atenție șoseaua pe care doamna
Jamieson trebuia neapărat să treacă, fiindcă locuința ei se afla la o
jumătate de milă mai jos pe drumul acela, dincolo de casa lui Clark și a
Carlei.
Dacă era cineva care-și propusese să cotească și să intre pe poarta
lor, de-acum ar fi trebuit să încetinească. Și totuși, Carla încă spera. „Dă
să nu fie ea!”
Ba era. Doamna Jamieson și-a întors capul o dată, scurt – se
străduia din răsputeri să-și manevreze mașina printre făgașele și
băltoacele pe care ploaia le făcuse în pietriș –, dar nu și-a ridicat mâna
de pe volan ca să-i facă semn, adică n-o zărise. Carla, în schimb, i-a
zărit ei brațul dezgolit până la umăr și bronzat, părul platinat într-o
nuanță și mai deschisă decât i-l știa dinainte, mai degrabă alb acum
decât blond-argintiu, și expresia feței, care era și hotărâtă, și
exasperată, și amuzată de propria-i exasperare – exact așa cum se
aștepta să arate doamna Jamieson încercând să se descurce pe un
asemenea drum. Când și-a întors capul spre ea, Carla i-a citit în ochi o
lucire pozitivă – de optimism, de curiozitate –, care a făcut-o să se dea
înapoi cu un pas.
Așa, deci.
Poate că deocamdată Clark nu știa. Presupunând că stătea la
calculator, înseamnă că era cu spatele întors către fereastră și drum.
Dar poate că doamna Jamieson mai avea de mers pe undeva. Dacă
venise cu mașina dinspre aeroport spre casă, poate că nu se oprise la
cumpărături – adică, înainte să ajungă până acasă și să-și dea seama de
ce-i trebuia. Și-atunci ar putea-o vedea Clark. Sau, după lăsarea
întunericului, s-ar zări luminile de la casa ei. Dar acum, în iulie, se
întuneca târziu. Ar putea fi atât de obosită, încât să nu-și mai bată
capul s-aprindă luminile, ar putea să se culce devreme.
Pe de altă parte, ar putea să telefoneze. Uite-acum, în orice
moment. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
