Despre 1989 : naufragiul utopiei citește top 10 carti PDf 📖

VLADIMIR TISMĂNEANU este profesor de științe politice la Universitatea Maryland. Președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (aprilie 2006–aprilie 2007) și al Comisiei Prezidențiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (din aprilie 2007). În 2007 a primit din partea Universității Maryland Distinguished International Service Award, iar Asociația Americană de Ştiințe Politice i-a acordat certificatul pentru merite excepționale în predarea acestei discipline. Doctor honoris causa al Universității de Vest din Timișoara (2002) și al Şcolii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2003).

Volume publicate (selecție): Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel (Free Press, 1992; ediție paperback cu un nou epilog: 1993; Polirom, 1997, ediția a II-a revăzută: 2007); Fantasmele salvării. Democrație, naționalism și mit în Europa postcomunistă (Princeton University Press, 1998; Polirom, 1999); Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc (University of California Press, 2003; Polirom, 2005; în 2004, cartea a primit Premiul Barbara Jelavich din partea American Association for the Advancement of Slavic Studies, pentru o lucrare excepțională în domeniul istoriei Europei de Răsărit și Centrale). A fost coeditor, împreună cu Dorin Dobrincu și Cristian Vasile, al Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Humanitas, 2007). În anul academic 2008–2009 a fost bursier al Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington, D.C., în vederea scrierii unei lucrări despre democrație, memorie și justiție morală. La Humanitas au mai apărut: Fantoma lui Gheorghiu-Dej (2008); (în colaborare cu Cristian Vasile) Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măștile răului (2008).

Argument

Au trecut două decenii de la acel fantastic tumult, adeseori definit drept the upheaval in the East, înlănțuirea de evenimente dramatice care au împlinit ceea ce ținea de domeniul negândibilului: prăbușirea sistemelor comuniste, finalul unor regimuri care păreau sortite să existe (ori să vegeteze) sub zodia eternității. Evident bolnave, aflate într-o cronică decădere, incapabile să ofere altceva decât o retorică lipsită de orice conținut, dictaturile din Europa de Răsărit și Centrală erau deopotrivă senile și agresive. După Conferința de la Helsinki (1975) însă, atunci când potentații comuniști au acceptat să semneze un document care consfințea respectarea drepturilor omului ca bază a relațiilor Est-Vest, lucrurile au pornit pe un făgaș cu totul inedit. Nu mai era loc pentru iluziile legate de reformele de sus, de umanizarea unui socialism presupus nobil în intențiile sale originare, desfigurate de practicile totalitare. Conceptul disident al libertății, al vieții trăite în adevăr a sfidat logica aservirii, a consimțământului, a pactizării prin tăcere cu forțele opresive. Comitetul de Apărare a Muncitorilor din Polonia, alegerea cardinalului Karol Wojtyła drept Papă, vizita sa în 1979 în Polonia au accelerat dinamica dezagragării sistemice. Cuvintele lui Ioan Paul al II-lea, „Să nu vă fie teamă“, au inspirat ethosul sindicatului independent și autoguvernat Solidaritatea. Au venit apoi fenomenul Gorbaciov, noua și într-adevăr radicala destalinizare, liberalizarea din URSS, acțiunea unui lider revizionist marxist care se distanța tot mai acut de paradigma bolșevică. Volumul de față vorbește despre acest ethos, despre ceea ce Václav Havel a numit „puterea celor fără de putere“. Este un efort de a sintetiza, în plan politico-filozofic și istoric-comparativ, principalele lecții ale unui moment crucial. Anul 1989 a readus în dezbaterea intelectuală și politică tema societății civile. Nu mai puțin important, acest an ar fi fost cu totul diferit fără rolul intelectualilor critici ca adversari ai ideologiei oficiale. Toate aceste teme se mențin actuale întrucât sunt indispensabile pentru succesul șanselor valorilor liberale în universul postcomunist. Iar între aceste valori, atacate furibund de forțele nostalgic-comuniste și/sau tribalist-fundamentaliste, țin să accentuez trei: adevărul, încrederea, toleranța.

Țin să mulțumesc lui Bogdan Cristian Iacob, care a coordonat strângerea laolaltă a studiilor, eseurilor și interviurilor din acest volum, precum și Editurii Humanitas pentru entuziasmul cu care a primit și susținut acest proiect.

Vladimir Tismăneanu

Washington, D.C.

1 septembrie 2009

Naufragiul Utopiei și revolta intelectualilor

Înainte de toate, doresc să precizez că acest text este dedicat memoriei lui Matei Călinescu, cetățean ilustru al Republicii Literelor, profesor de literatură comparată, eseist, critic literar, romancier, poet, gânditor antitotalitar. În data de 25 iunie 2009, la o zi după trecerea lui în lumea celor drepți, am susținut în Sala Drepturilor Omului din Palatul Parlamentului, sub egida Institutului de Studii Populare, prelegerea „Naufragiul utopiei. Semnificațiile istorice, politice și morale ale revoluțiilor din 1989“1. Am avut privilegiul de a colabora cu Matei Călinescu și de a mă bucura de prietenia lui. Spre imensul meu regret, relația noastră s-a materializat pe plan științific doar prin intermediul articolului „The 1989 Revolution and Romania’s Future“, care a fost publicat în jurnalul Problems of Communism, volumul 40