lângă nota de siguranţă care răzbătea din vocea sa domoală şi joasă, îi făcuse pe cei din familia Dursley să îl îndrăgească pe Kingsley mai mult decât pe oricare alt vrăjitor, adevărul fiind că nu îl  văzuseră niciodată purtându-se într-un fel ieşit din comun.

— Ei bine, e luat, spuse Harry. Dar Hestia Jones şi Dedalus Diggle sunt mai mult decât pregătiţi pentru...

— Poate dacă le-am fi văzut C.V.-urile... Începu unchiul Vernon, dar Harry îşi pierdu răbdarea. Se ridică şi se apropie de unchiul său, arătând el însuşi către televizor.

— Toate accidentele astea nu sunt accidente - exploziile,  accidentele rutiere, deraierile şi cine ştie ce s-o mai fi întâmplat de când ne-am uitat ultima dată la ştiri. Oamenii dispar şi mor din vina lui - a lui Cap-de-Mort. Ţi-am spus-o de o mie de ori,  Cap-de-Mort îi omoară pe încuiaţi de plăcere. Chiar şi ceaţa este generată de Dementori şi, dacă nu mai ţii minte cine sunt,  întreabă-ţi fiul! Dudley îşi acoperi automat gura cu mâinile. Sub privirile părinţilor săi şi ale lui Harry, le coborî încet şi  întrebă:

— Mai sunt... şi alţii?

— Alţii? râse Harry. Alţii în afară de cei doi care ne-au atacat atunci? Sigur că da, mai sunt sute, poate mii în  momentul ăsta, având în vedere că se hrănesc cu teamă şi  disperare...

— Bine, bine, bolborosi Vernon Dursley. Am înţeles unde vrei să ajungi...

— Sper să fie aşa, spuse Harry, pentru că, imediat ce voi  împlini şaptesprezece ani, toţi... Devoratorii Morţii, Dementorii,  poate chiar Inferii - adică nişte cadavre fermecate de un vrăjitor întunecat vor putea să vă găsească şi cu siguranţă vor încerca  să vă atace. Şi dacă vă aduceţi aminte de ultima dată când aţi  încercat să vă măsuraţi cu vrăjitorii, cred că veţi recunoaşte că  aveţi nevoie de ajutor. Urmă un moment de tăcere, în care zgomotele şi amintirea îndepărtată a lui Hagrid dărâmând o uşă  de intrare din lemn părură să reverbereze până în prezent. Mătuşa Petunia se uita la unchiul Vernon, Dudley se holba la  Harry. Până la urmă, unchiul Vernon bolborosi:

— Şi cum rămâne cu serviciul meu? Dar cu şcoala lui  Dudley? Bănuiesc că toate astea nu înseamnă nimic pentru nişte trântori de vrăjitori...

— Chiar nu înţelegi? strigă Harry. O să vă tortureze la fel  cum i-au torturat pe părinţii mei!

— Tată, spuse Dudley, ridicând vocea, tată... eu plec cu oamenii ăştia din Ordin.

— Dudley, remarcă Harry, e primul lucru raţional pe care lai spus în viaţa ta. Ştia că bătălia fusese câştigată. Dacă Dudley  era destul de speriat pentru a accepta ajutorul Ordinului,  părinţii săi aveau să îl însoţească: nici nu se punea problema să  se despartă de Dudiţă. Harry aruncă o privire spre ceasul vechi  de voiaj de pe şemineu.

— Trebuie să ajungă peste cinci minute, spuse el şi, când familia Dursley nu răspunse nimic, ieşi din cameră. Ideea  despărţirii - poate pentru totdeauna - de mătuşa, unchiul şi  vărul său era chiar plăcută, dar, cu toate acestea, atmosfera era  destul de stranie. Ce puteau să îşi spună unii altora după  şaisprezece ani de antipatie totală? Întors în camera lui, Harry  umblă absent la rucsac şi apoi băgă nişte ghinde printre barele coliviei lui Hedwig. Acestea căzură zgomotos pe fundul coliviei,  dar Hedwig nu le dădu nici o atenţie.

— Plecăm în curând, cât de curând, îi spuse Harry. Şi atunci, o să poţi zbura din nou. Se auzi soneria. Harry ezită,  apoi ieşi din nou din cameră şi coborî la parter: era puţin  probabil ca Hestia şi Dedalus să se descurce de unii singuri cu familia Dursley.

— Harry Potter! chiţăi o voce entuziasmată.

În clipa în care Harry deschise uşa, un bărbat scund cu un  joben mov făcu o plecăciune în faţa lui.

— Este o onoare, ca întotdeauna!

— Mulţumesc, Dedalus, spuse Harry, zâmbindu-i jenat brunetei Hestia. Sunteţi foarte amabili să faceţi asta... Mătuşa,  unchiul şi vărul meu sunt aici...

— Ziua bună, rude ale lui Harry Potter! zise Dedalus  bucuros, intrând în sufragerie cu paşi mari. Familia Dursley nu  păru deloc entuziasmată de modul în care li se adresase; Harry  aproape că se aştepta să se răzgândească din nou. La vederea  celor doi vrăjitori, Dudley se făcu mic lângă mama sa.

— Văd că aveţi bagajele făcute şi sunteţi gata. Excelent!  După cum v-a spus Harry, planul este unul simplu, spuse Dedalus, scoţând un ceas imens de buzunar din redingota sa şi  verificând cât era ora. Vom pleca înaintea lui Harry. Dat fiind că  este foarte periculos să folosim magia în casa dumneavoastră Harry fiind încă minor, ministerul ar putea avea un pretext pentru a-l aresta -, vom merge cu maşina cam şase kilometri,  înainte de a Dispărea către locul sigur pe care vi l-am ales. Să  înţeleg că ştiţi să conduceţi? îl întrebă politicos pe unchiul

Vernon.

— Dacă ştiu să... ? Bineînţeles că ştiu să conduc! bolborosi unchiul Vernon.

— Tot respectul, domnule, tot respectul. Pe mine unul m-ar  deruta complet toate butoanele şi indicatoarele acelea, spuse Dedalus. Era evident că avea impresia că îl flata pe Vernon  Dursley, care se vedea cum îşi pierdea încrederea în plan cu fiecare cuvânt pe care îl zicea Dedalus.

— Nici măcar nu ştie să conducă, mormăi el încet, mustaţa fluturându-i indignat, dar, din fericire, nici Dedalus, nici Hestia  nu părură să-l fi auzit.

— Harry, continuă Dedalus, tu vei rămâne aici, să aştepţi  garda. Au avut loc câteva modificări privind organizarea.

— La ce te referi? spuse Harry numaidecât. Nu era vorba ca Ochi-Nebun să vină şi să mă ia prin Apariţie îngemănată?

— Nu se mai poate, spuse Hestia sec. O să-ţi explice OchiNebun. Familia Dursley, care ascultase discuţia cu chipuri pe care se citea deruta, tresări când o voce ascuţită urlă: „Grăbiţivă!". Harry se uită prin toată încăperea, înainte să-şi dea seama că vocea se auzise din ceasul de buzunar al lui Dedalus.

— Aşa este, trebuie să fim foarte precişi, spuse Dedalus,  care încuviinţă din cap spre ceas, vârându-1 înapoi în interiorul  redingotei. Vrem să sincronizăm plecarea ta din casă cu  Dispariţia familiei tale, Harry; astfel, vraja se va rupe în clipa în  care veţi fi