lui Lucien până în spatele unei stânci. Când l-a lăsat acolo pe pământ, a văzut o patrulă de şase sau şapte soldaţi nemţi aflaţi la vreo treizeci de metri în vale. A scos pistolul lui Dietrich din buzunar, s-a ridicat în picioare şi a apăsat pe trăgaci, dar arma avea piedica pusă. În acel moment, un glonţ i-a vâjâit pe lângă ureche. Pulsul i-a luat-o razna. A tras piedica, a ochit, dar n-a nimerit.

Boar a coborât în fugă panta, stârnind pietre mai mici care au alunecat la vale. A tras un foc. Apoi altul. Un glonţ l-a nimerit în genunchi. Când piciorul drept i s-a frânt ca secerat, a urlat de durere.

La vreo zece metri, un soldat german urca panta spre el. Ollie a tras. Bărbatul s-a îndoit pe spate şi a căzut. Căştile nemţeşti s-au întors când camaradul lor a început să se rostogolească la vale.

Ollie a alergat spre Boar. Când l-a apucat de gulerul hainei să-l tragă de acolo, un alt glonţ l-a nimerit pe locotenent în coapsă. Boar a scos un răcnet. Amândoi au căzut în spatele stâncii. Ollie a început să tragă în neştire, silindu-i pe soldaţi să se retragă la adăpost. L-a rostogolit pe Lucien pe spate, ştiind deja că nu mai era nimic de făcut. Avea pupilele dilatate. În piept i se căsca o gaură cât o monedă.

— Nemernicii, a scrâşnit Boar, încleştându-şi mâna de sutana lui Lucien.

Ollie a văzut că genunchiul locotenentului sângera.

— Câţi? a întrebat Boar gâfâind.

A aruncat o privire pe după stâncă şi, imediat, gloanţele au început să ţiuie deasupra lui. S-a tras repede înapoi.

— Şase sau şapte.

Cu degetele pline de sânge, locotenentul a numărat gloanţele din armă. Apoi a scos încă o rezervă de la centură.

Ollie a sfâşiat o bucată de căptuşeală din rasa lui Lucien. A înfăşurat-o pe piciorul lui Boar, peste aşchiile de os care ieşiseră prin pantalon. Boar a apucat fâşia de stofă. Când şi-a strâns garoul improvizat, s-a strâmbat de durere. Ollie s-a târât până la marginea stâncii, de unde a auzit comenzile în germană. S-a uitat în vale şi a descoperit încă o patrulă care urca spre ei. Adrenalina i-a crescut pe loc.

— Mai vin şi alţii.

— Câţi? a întrebat Boar şi s-a tras spre Ollie.

— Zece, a spus Ollie şi s-a uitat la pistol, regretând că nu luase şi muniţia din automobilul lui Dietrich.

Boar a aruncat o privire spre vale.

— Fir-ar afurisiţi să fie!

Ollie s-a uitat la vârful muntelui acoperit de zăpadă.

— Singura scăpare este în sus şi peste culme.

Locotenentul s-a ridicat cu greutate în picioare şi a tras două focuri. Ollie a auzit un strigăt, apoi o mitralieră a început să împroaşte gloanţe în stâncă.

Boar s-a prăbuşit la pământ. Cu vocea gâtuită, a îndreptat degetul plin de sânge spre Ollie.

— Dă-mi pistolul.

— Nu! Mai am câteva gloanţe pe care vreau să le descarc în ăştia.

Când a mai aruncat o privire pe lângă stâncă, a văzut soldaţii înconjurându-i. Şi mai aproape. Nici zece metri.

— Nu cred c-ai înţeles, iancheule, a spus Boar, gâfâind ca un câine hăituit.

Ollie s-a pregătit să tragă din nou.

— Ollie...

La auzul numelui său rostit de locotenent, Ollie a rămas în cumpănă. S-a uitat la Boar şi la pantalonii lui îmbibaţi de sânge.

— Îţi dau o şansă de scăpare, a spus Boar, strângând mai tare garoul.

— Vreau să lupt până la capăt, a spus Ollie, întorcându-se să ţintească inamicul, când a auzit un ţăcănit.

— Dă-mi arma! a spus Boar, cu pistolul la tâmpla lui.

Ollie a încremenit. Mitraliera trăgea în stâncă, împroşcându-i bucăţi de piatră în păr.

— Amândoi ştim că nu mai scap cu viaţă de aici, a spus Boar. Dacă vrei să rămâi, apăs pe trăgaci. Oricum o să mori când rămâi fără gloanţe.

— De ce faci asta?

Boar s-a aplecat în faţă şi i-a smuls arma din mână. S-a uitat în încărcător, apoi l-a închis cu zgomot.

— Trebuie să închei nişte socoteli.

Ollie a auzit pietrele rostogolindu-se. Soldaţii se apropiau de ei.

— Despre ce naiba vorbeşti?

Boar s-a strâmbat de durere în timp ce încerca să stea rezemat de stâncă.

— O să pricepi după ce te cari de-aici.

— Nu e bine aşa.

Locotenentul şi-a scos de la gât lanţul cu plăcuţele de identificare şi i le-a azvârlit lui Ollie.

— Pleacă, până nu mă răzgândesc!

Buimăcit, Ollie a privit cu ochii măriţi de groază cum Boar se întinde peste stâncă şi începe să tragă. S-au auzit strigăte de agonie.

Când a înţeles că era cu adevărat ultima lui şansă, Ollie şi-a revenit din uluială şi a pornit să urce. Imediat a început să-l doară glezna. Ghetele îi alunecau pe grohotiş. Gloanţele rupeau bucăţi colţuroase din stâncă. S-a căţărat cu mâinile goale, zdrelindu-şi palmele.

Boar a mai tras un foc. Apoi s-a auzit o ploaie de împuşcături în timp ce soldaţii Wehrmacht-ului îl încercuiau.

Ollie s-a trântit în spatele unei lespezi, şi-a umplut plămânii cu aer, apoi a ţâşnit în sus. De fiecare dată când Boar trăgea un foc, Ollie avea câteva secunde în care putea să urce în siguranţă. De patru ori a repetat figura, până când a ajuns la o cărare ce ducea spre vârf, ieşind astfel din bătaia puştilor nemţeşti. S-a căţărat mai departe. După un timp, s-a împiedicat şi a căzut. S-a luptat să respire în aerul tot mai rarefiat. Pieptul îl durea la fiecare mişcare. Se lăsa frigul. Fără să-i pese, a continuat urcuşul neabătut până când ploaia s-a schimbat în lapoviţă, apoi în ninsoare.

Ajuns în cele din urmă în vârf, Ollie s-a prăbuşit la pământ. Gheaţa l-a zgâriat pe faţă. Când s-a întors pe spate, a auzit un foc de pistol, urmat