În noiembrie 1919, armata amiralului Kolceak ajunsese o adunătură de soldaţi preocupaţi doar de propria supravieţuire. Miile de ofiţeri, însoţiţi de soţii sau amante, soldaţii şi civilii laolaltă fugeau spre est, îndreptându-se spre Omsk, în speranţa că oraşul avea să poată fi apărat. Fluxul de refugiaţi a făcut ca populaţia oraşului să crească de la 120 000 la jumătate de milion de locuitori. Răniţii şi bolnavii erau lăsaţi în voia sorţii. În spaţiul dintre Roşii care înaintau şi armatele albe în retragere – o ţară a nimănui – bande dezordonate, cele mai multe alcătuite din cazaci, se dedau la jafuri, omoruri şi violuri.

Când grosul trupelor [lui Kolceak] a ajuns la Omsk, grozăvia situaţiei de aici era de neimaginat. Refugiaţii umpleau străzile, gările şi clădirile publice. Drumurile erau îngropate în noroaie. Soldaţii şi familiile lor cerşeau din casă în casă pentru câte o bucată de pâine. Unele soţii de ofiţeri ajunseseră să se prostitueze ca să nu moară de foame. Cele câteva mii de privilegiaţi care aveau bani îi azvârleau în petreceri deşănţate prin cafenele. Mame cu copii mici mureau îngheţate pe marginea străzilor. Mii de copii erau rătăciţi de ai lor şi orfanii piereau pe capete, umblând zadarnic după hrană şi căldură. Multe magazine au fost jefuite, altele au fost închise de teama hoţilor. Soldaţii adunaţi prin cârciumi căzuseră pradă unei veselii sumbre, lipsită de speranţe. Omsk-ul era scufundat într-un ocean de nenorociri… Situaţia răniţilor era de nedescris.

Suferinzii zăceau adesea câte doi într-un pat, iar în unele spitale şi clădiri publice erau aşezaţi direct pe podele. Cearceafuri, feţe de masă şi lenjerie femeiască erau folosite ca fese. Antisepticele şi morfina lipseau aproape cu desăvârşire.

Tifosul făcea ravagii; trenuri întregi cu bolnavi, muribunzi şi cadavre blocau linia ferată transsiberiană.

Kolceak intenţiona iniţial să apere Omsk-ul, dar a fost convins să renunţe. A părăsit oraşul la 13 noiembrie 1919, îndreptându-se spre Irkuţk, în vreme ce Armata Roşie ajunsese la un pas de Omsk. Călătorea împreună cu colaboratorii lui în şase trenuri, dintre care unul, format din douăzeci şi nouă de vagoane, adăpostea aurul tezaurului rus şi alte valori pe care bolşevicii le evacuaseră la Kazan şi care fuseseră apoi capturate de cehi. Cehii şi slovacii, care controlau liniile, străbăteau satele, jefuind tot ce le cădea sub ochi. La sfârşitul lui decembrie, şapte săptămâni după ce abandonase oraşul Omsk, Kolceak era blocat la 500 de kilometri de Irkuţk, părăsit aproape de toţi şi ţinut în izolare de gărzile cehe.

Între timp, o coaliţie de grupări de stânga dominată de socialist-revoluţionari a organizat o lovitură politică la Irkuţk, formând un aşa-zis Centru Politic, care l-a destituit pe Kolceak şi s-a autoproclamat drept guvern al Siberiei. Luând cunoştinţă de evenimente, Kolceak şi-a anunţat demisia şi s-a pus sub protecţia cehilor, împreună cu valoroasa încărcătură care îl însoţea. Cehii şi-au luat angajamentul de a-l escorta la Irkuţk şi de a-l încredinţa misiunilor aliate.

Desfăşurările care au urmat nu au fost încă pe deplin elucidate. După toate aparenţele, Kolceak a fost trădat de comandantul Legiunii Cehoslovace şi de şeful misiunii militare franceze, astfel încât în loc să primească protecţie din partea Aliaţilor a fost predat Centrului Politic din Irkuţk. Acest organism s-a autodizolvat la scurtă vreme după aceea, predând puterea – şi pe Kolceak – unui comitet militar revoluţionar bolşevic. În schimbul cedării amiralului şi a aurului, cehii au primit permisiunea să îşi continue drumul spre Vladivostok, de unde urmau să se îmbarce spre casă. Kolceak, împreună cu amanta lui în vârstă de douăzeci şi şase de ani şi cu prim-ministrul fostului guvern siberian, au fost încarceraţi.

Bolşevicii au creat o comisie însărcinată cu interogarea amiralului. Ancheta-proces, desfăşurată între 21 ianuarie şi 6 februarie, s-a încheiat cu decizia Comitetului Revoluţionar din Irkuţk de condamnare la moarte a lui Kolceak. Justificarea oficială, dată câteva săptămâni mai târziu, a fost că exista un plan de salvare a amiralului de către trupele comandate de generalul alb V. O. Kappel. Un document codificat descoperit în arhiva Troţki de la Harvard pune însă sub semnul întrebării această explicaţie, sugerând că execuţia a fost ordonată de Lenin. Mesajul, aşternut în grabă pe spatele unui plic şi adresat preşedintelui Comitetului Militar-Revoluţionar al Siberiei, cuprinde următoarele:

Nu publicaţi nicio informaţie despre Kolceak, nimic scris. După ce vom fi ocupat Irkuţk trimiteţi o telegramă strict oficială în care veţi arăta că autorităţile locale, înainte de intrarea noastră în oraş, au acţionat în cutare şi cutare mod sub influenţa ameninţării lui Kappel şi de teama unui complot al Albilor în Irkuţk.

Procedura ordonată de Lenin a fost similară cu cea folosită pentru a ascunde adevărul despre asasinarea membrilor familiei imperiale: autorităţile locale ar fi luat iniţiativa de a-i omorî pe prizonieri de teamă că ar fi putut fi salvaţi, iar cei de la centru au aflat numai după ce evenimentul se consumase.

Kolceak şi primul ministru au fost scoşi din celule la miezul nopţii de 6 spre 7 februarie şi împuşcaţi. Cadavrele lor au fost scufundate sub gheaţa unui râu din apropiere.

În sud şi nord-vest, deşi o vreme soarta a părut încă să le surâdă Albilor, dezastrul de la Irkuţk avea să se repete.

La 12 septembrie 1919, Denikin a dat ordin armatelor lui, desfăşurate „de la Volga până la graniţa cu România”, să înainteze spre Moscova. La 20 septembrie, Armata de Voluntari ocupa oraşul Kursk. După afirmaţiile lui Viaceslav Molotov, pe atunci secretar al Comitetului Central, Lenin le spunea în acele zile colaboratorilor lui că guvernul sovietic era terminat şi că partidul avea să reintre în clandestinitate.9 Dzerjinski a dat directive agenţilor Ceka să împartă cei 12 000 de ostatici în mai multe grupuri, selectându-i pe cei care urmau să fie executaţi primii pentru a nu cădea în mâinile forţelor albe.

În marşul lor asupra capitalei, Albii au fost ajutaţi cu informaţii de o organizaţie clandestină, Centrul Naţional. Condus de avocatul liberal N. N. Şcepkin, Centrul furniza informaţii despre starea de spirit a populaţiei şi sugera ce anume sloganuri să fie folosite pentru a atrage oamenii de