în-tr-un caftan scump, cu buzduganul în mână, si, legate de coada măgarului, tuiurile ce se târau prin noroi, în urmă, o gloată care urla şi se schimonosea dând din mâini. în ziua aceea bezmetică, gloata „ticăloşilor", a calicilor îşi arăta, în parada ei grotească, în acel carnaval al derâderii, adevăratele simţăminte fată de puterea stabilită.

  Aflând de batjocura aceasta, un besli-aga, ce se afla cu spahiii săi în apropierea unei mânăstiri de la porţile oraşului, şi-a făcut a doua zi intrarea în Bucureşti, a pus mâna pe câţiva calici, prea beţi ca să mai poată fugi, şi a poruncit să fie spânzuraţi la cele patru colturi ale oraşului, „domnitorul" de o zi având dreptul la o spânzurătoare mai înaltă, în fata porţii celei mari a Palatului.

  Umilitoarea neputinţă a stăpmirii în fata neîncetatelor jafuri ale cetelor lui Pasvantoglu a umplut de ruşine şi amărăciune inima patrioţilor.

  După toate aceste întâmplări, Sutu este destituit. Urmaşul său, Constantin Ipsilanti, se dovedeşte mai energic. El înfiinţează o miliţie de orăşeni şi un corp de panduri'18 si, pentru prima oară de aproape un veac, încearcă să reconstituie o mică armată regulată, echipată europeneşte, pe care o pune sub comanda unui grec, Nicolae Pangal, maior în armata rusă.

  Ipsilanti este însă mai ambiţios: trecând, pe ascuns, de partea Ru-S1ei, visează să domnească, ajutat de ruşi, asupra celor două ţări, ba chiar să ajungă „regele Daciei".

  În cele din urmă, la Constantinopol, se află de simţămintele lui filoruse. Noul ambasador al lui Napoleon, clocotitorul general Se-bastiani, izbuteşte să convingă Poarta să-1 destituie la 12 august 1806 pe Alexandru Moruzi din Moldova si, totodată, pe Constantin Ipsi-lanti din Muntenia, încâlcind astfel angajamentele fată de Petersburg, luate prin hatişeriful din 1802119. La 16 august dimineaţa, înştiinţat, în secret, printr-un mesaj al ambasadorului rus la Constantinopol, Ipsilanti cheamă boierii la Palat, le încredinţează treburile tării spu-nând că el trebuie să plece o vreme din Bucureşti, îşi urcă toată familia în caleştile domneşti şi fuge, în goana cailor, spre nord-est, însoţit de 700 de arnăuţi cu săbiile scoase din teacă.

  Ca să invadeze din nou Principatele, Rusia a folosit drept pretext nesocotirea acordului din 1802, si, desi Turcia anulase hotărârea din 12 august 1806, ea se va instala în aceste ţinuturi, împingându-i pe turci să înceapă războiul. Acesta, cu izbânzi când de o parte, când de alta, avea să dureze sase ani, întrerupt din timp în timp de o pace vremelnică, de tratative, de rupturi – ca un contrapunct la campaniile lui Napoleon şi la vicisitudinile relaţiilor lui cu tarul Alexandru î.

  Sase ani în care pământul Principatelor avea să slujească din nou de câmp de bătaie. şi dacă, în saloanele din Bucureşti şi din Iaşi, doamnele vor învăţa valsul, iar bărbaţii vistul şi faraonul, la tară mizeria, jaful şi hoţiile vor atinge un nivel nemaicunoscut până arunci.

  Văzând că ruşii nu au de gând să plece din Moldova, sultanul se hotărăşte să poruncească pasei din Rusciuc, Mustafa Bairactar – viitor mare vizir – să treacă Dunărea şi să ocupe Bucureştii, în timp ce 300 de arnăuţi (sau croaţi?) din fosta gardă a lui Ipsilanti s-au închis în Mănăstirea Radu-Vodă, garnizoana turcească se pregătea să dea foc oraşului de cumva ruşii aveau să atace, iar populaţia fugea sau se ascundea, un detaşament rusesc, sub comanda generalului Miloradovici, se apropie de capitală, în mars forţat. Locuitorii unei mahalale zăresc, în depărtare, primele grupuri de cazaci. Vestea se răspândeşte cu iuţeala fulgerului, toate clopotele din oraş sunt trase anunţând primejdia. Turcii, speriaţi, fug care încotro. Alungaţi de populaţie şi de arnăuţii care ieşiseră din mânăstire, putini au scăpat nemăcelăriti. Când, la patru ceasuri după-masă, Miloradovici intră în oraş, în fruntea husarilor, n-a mai rămas nici un turc viu în Bucureşti. Să-1 lăsăm însă pe generalul Langeron să ne povestească: „Searoatii i-au făcut o mică plăcere, din cele de-ale lor. De cum ra> °flat că generalul rus avea să fie găzduit în conacul printului GriaU a Ghica, au adunat toate capetele de turci pe care le tăiaseră şi g°r<u P"8 Pe ^ouă râncluri deasupra porţii, pe scară şi în pridvor.

  le"î fata fiecărui cap, au pus câte o luminare. Miloradovici, care, "na atunci, se îngrijise de găzduirea trupelor şi de cele ce avea de r ut în oraş, întorcându-se acasă foarte târziu, a fost însoţit în triumf

  3 „oati. Zărind de departe luminile, a fost încântat. Dar când a intrat " curte şi a văzut acel spectacol îngrozitor, era cât pe-aci să leşine.

  Kf.a vrut să doarmă în palatul acela mânjit cu sânge şi n-a venit să tea acolo decât peste câteva zile, când totul a fost spălat şi curăţat."

  Poporul de rând a luat parte, din toată inima, la eliberarea oraşului Saloanele boierilor s-au deschis larg în fata învingătorilor, însă, acum, asistăm la o subtilă şi surprinzătoare schimbare; ca să spunem lucrurilor pe nume, la o adevărată răsturnare a alianţelor.

  În timpul războiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbrăţişaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Ruşii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioşilor, avea să scape popoarele creştine de sclavia în care erau ţinute de secole. O mulţime de călugări ruşi, sosiţi în Principate, în Transilvania şi în toată peninsula balcanică, pregătiseră de mult terenul, do-vedindu-se propagandiştii cei mai eficace ai acestor mişcări populare şi de simpatie fată de „Rusia pravoslavnică". Mii de volintiri din Moldova şi Muntenia se angajaseră în armata rasă: la sfârşitul războiului, erau 12 000. Cei mai multi proveneau dintre ţărani, însă erau din toate straturile sociale, inclusiv din marea boierime, ca de pildă fraţii Mihail şi Pârvu Cantacuzino (acesta din urmă, mare ban al Craiovei pe vremea aceea, va cădea în luptă).

  Totuşi, pe măsură ce adevăratele planuri ale tarilor se dădeau pe fată, marii boieri, cei care alcătuiau ceea ce în jargon modern minuni „clasa politică", începuseră să intre la bănuială. Pe de altă parte, comportamentul trupelor ruseşti de ocupaţie în timpul războiului din 1787-1791 întunecase mult imaginea Rusiei