în ochii poporului120. De aceea, dacă sunt încă multi voluntari din rândul micii boierimi sau din clasele populare, în timpul războiului din 1806-1812 (cazul lui 'udor Vladimirescu este cel mai vestit) şi chiar în timpul războiului ln 1828-1829, boierii „divaniţi" formează partide care sprijină fie ustria, fie Franţa – am văzut mai înainte năstruşnicele încercări e «contelui" Dudescu la Paris, în 1800; a mai fost o misiune a unui boier moldovean, Gheorghe (lordache) Catargi, în 1810, din catt, Catargi, la întoarcere, s-a ales cu arestarea de către autorităţile ry şesti. Până la urmă, boierii ajung chiar să creadă că un imperiu otQ mân slăbit, dar aliat cu Franţa sau cu Anglia este un duşman nw putin primejdios pentru existenta naţiunii decât împărăţia tarilor. înc-de pe vremea războiului din 1787-1791, printul de Ligne arăta, într-0 scrisoarea trimisă contelui de Segur. „Nu s-a mai pomenit o situat;» precum cea a oamenilor aceştia, bănuiţi de ruşi că i-ar prefera pe aus. trieci, în timp ce aceştia îi cred mai legaţi de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă". Langeron a înţeles foarte bine lucrurile, iar aceasta e*. plică, în parte, pica ce o poartă boierilor moldovalahi. Despre logo. farul Dudescu, de care ştim cât era de patriot şi de generos, spune, de pildă, că este „cel mai ticălos dintre valahi". Iar în altă parte; „Am mai arătat că partidul rus era cel mai slab, sau, mai bine zis, ca şi inexistent: era alcătuit din boierii cel mai putin lacomi sj cel mai putin stricaţi [.]. Am văzut că în fruntea acestui partid se afla Varlam, care slujise în trupele ruseşti, în timpul războiului din 1769121; era credincios ruşilor. De altminteri, avea interes să fie astfel, căci, având în vedere că se bucurase de încrederea domnitorului Ipsilanti, că pregătise, pe ascuns şi în ciuda tuturor primejdiilor la care se expunea, provizii pentru ruşi, chiar şi atunci când turcii erau la Bucureşti, că ştia bine tainele planurilor noastre, nu se putea aştepta la nici un fel de milă din partea turcilor [.]. Cele mai vestite familii din Muntenia, Ghiculestii, Grădistenii, Brâncovenii, şi boierul Nenciulescu erau legaţi de Varlam prin aceleaşi interese şi aceleaşi idealuri, însă tot partidul la un loc nu aduna mai mult de 1D sau 12 persoane din cea mai înaltă societate boierească; toţi ceilalţi, greci sau valahi, erau devotaţi sau vânduţi turcilor sau boierului Filipescu, principalul lor om de încredere. Vom vedea că acest Constantin Filipescu, care se trăgea dintr-una din cele mai vechi familii dit tară, bărbat la 50 de ani, deştept, iute, viclean, pe care eu 1-am zugrăvit ca pe cel mai neruşinat ticălos din toată Muntenia, era într-a<fc văr vrednic de tot ce am spus despre el".

  Furia lui Langeron este de înţeles. Filipescu izbutise să întoatt1 toată situaţia în favoarea sa, să pună mâna pe guvernul tării şi * plin război, să pună piedici, pretutindeni, acţiunii Rusiei. Langef1 vesteşte, în altă parte, pe ce cai ocolite ajunsese Filipescu să-şi Pdngă scopurile:

  IVliloradovici a găsit că fiica unuia dintre cei mai mari boieri din i'âhia, Filipescu pe nume, ar fi foarte potrivită pentru el [.]; i s-au riiis deci călcâiele, fără să se sinchisească dacă este sau nu de-a astră. Curând, tatăl fetei şi oamenii lui au pus mâna pe toată admi-"'stratia. Constantin Filipescu, cel mai înverşunat duşman al ruşilor, uj de încredere al domnitorului Alexandru Sutu, seful facţiunii franceze de la Constantinopol, Filipescu, cel mai perfid, cel mai făţarnic dintre toţi valahii, profită de slăbiciunea de neiertat a lui Milo-Ldovici, îl lasă să se încurce cu fiică-sa, îi capătă încrederea si, cu ajutorul lui, şi pe aceea a lui Michelson (căpetenia armatelor ruseşti), izbuteşte să arunce dubiul asupra lui Ipsilanti, ca, în cele din urmă, să-l îndepărteze, îl încaieră cu Michelson şi-1 înlătură pe Varlam împreună cu toţi partizanii ruşilor". (într-o notă în josul paginii, Lan-eeron încearcă să micşoreze răspunderea fetei: „Această tânără, cu drăgălăşenia ei, nu merita să plătească pentru socotelile mârşave făcute de tată-său; fiind însă tânără şi nepricepută, s-a încrezut prea uşor în făgăduielile lui Miloradovici că o va lua de nevastă, făgăduieli pe care el le-a uitat de cum a părăsit Bucureştii".)

  Acest mare complot avea să fie încununat, în primăvara lui 1809, cu sabotarea atacului pregătit, pe ascuns, de ruşi, ca să pună mâna pe Giurgiu, ultima fortăreaţa turcească la nordul Dunării. Comandantul locului, fostul om de încredere al marelui vizir Mustafa Bai-ractar, măcelărit la Constantinopol de ienicerii răsculaţi, temându-se pentru propria sa viaţă, intrase în tratative cu comandantul rus prin mijlocirea vestitului negustor armean Manuc-bei (a cărui viaţă aventuroasă am schiţat-o mai sus): se angajase să evacueze artileria şi cea mai mare parte a garnizoanei, lăsând doar 400 de oameni, si, la semnalul convenit, să părăsească şi el locul, cu restul garnizoanei, în fata atacului rusesc, însă Miloradovici, care locuia chiar în casa lui Filipescu, avea prostul obicei de a-şi lăsa toate hârtiile pe masa de lucru sau în iatacul amantei sale. Filipescu află de plan si, prin oamenii sai» îl comunică turcilor, care-1 schimbă pe comandantul fortului de a ^"urgiu şi întăresc garnizoana cu oameni şi cu tunuri. Ruşii, care s^ aşteptau să ia fortul fără luptă, se trezesc în fata straşnicei apă-^n: sunt ucişi 800 de oameni, dintre care 27 de ofiţeri. Un dezastru. Uni' 'ntre timp, fuseseră interceptate nişte mesaje suspecte trimise de Filipescu, acesta este, în sfârşit, descoperit, înaltul comandant n, îl trimite pe Miloradovici pe un alt front, în timp ce un ucaz al ^ rului porunceşte deportarea lui Filipescu în Rusia. Langeron este jn dignat de grija ce i se arată în continuare boierului: în exil, îsj toată familia, în mai multe trăsuri, după care veneau patruzeci de cs rute încărcate cu bunurile lui mobile. Trebuie să recunoaştem că de atunci, lecţia a fost învăţată şi că urmaşii tarilor, în zilele noastre nu s-au mai purtat cu noi cu mănuşi. Progresul nu poate fi stăviliţi

  Greutăţile – şi dedesubturile