la loc. Desigur, trebuia să moară, pentru a salva ostatecii pe care mi i-a oferit. Desigur, Arcada s-ar fi izbit de soare, fără jetul de plasmă care a alimentat colectoarele de pe ziduri. Dar de ce ţi-a impus ea ţie aceste îndatoriri?

— Ai dreptate. De ce?

Bram îl lăsă pe Louis din nou pe podea, dar nu-şi slăbise strânsoarea.

— Am citit caracterizarea ta din computerul navei. Tu doar deschizi uşa în faţa problemelor, apoi le abandonezi…

Louis crezuse că trebuia să se pregătească să moară, dar acum totul luase o turnură ciudată.

— Ce probleme, Bram?

— Ai găsit o specie străină, periculoasă, în spaţiul interstelar. Ai deschis negocierile, le-ai arătat drumul către lumea ta, apoi i-ai lăsat pe ambasadorii profesionişti să încerce să trateze cu ei. Pe Teela Brown, pe care ai cărat-o pe Lumea Inelară, ai lăsat-o în grija altuia…

— Tanj, la naiba, Bram, a fost alegerea ei!

— Pe Halrloprillalar ai adus-o pe Pământ, apoi le-ai permis celor de la ARM s-o sechestreze. A murit.

Louis păstră tăcerea.

— În ciuda Teelei, totuşi, ţi-ai ignorat responsabilităţile timp de patruzeci şi trei de falani. Numai teama de moarte te-a adus din nou aici. Dar tu i-ai înţeles mesajul, nu-i aşa, Louis?

— Asta este complet…

— Trebuie să judeci siguranţa Lumii Inelare. Ea a avut încredere în înţelepciunea ta, Louis, nu în a ei. Pe jumătate avea dreptate, pe jumătate era o chestie de intuiţie.

Păpuşarul îndrăzni să vorbească din adăpostul oferit de consola bucătăriei:

— Teela nu era înţeleaptă. Protectorii nu sunt înţelepţi. Motivaţiile lor nu vin din creierul suplimentar, Louis. S-ar putea să fi avut puţină înţelepciune.

— Ultimule, dar este ridicol! protestă Louis. Bram, eu sunt arogant pentru că aşa e firea mea. Tu ai devenit prea inteligent. Oamenilor inteligenţi li se întâmplă adesea acest lucru.

— Ce-ar trebui să fac cu Protectorii care mi-au ucis perechea?

— Le vom comunica Oamenilor Punctului înalt că dorim să vorbim cu un Protector. O să le spunem că lor le revine sarcina de a avea grijă de Zidul de Margine. Bram, Protectorii din Munţii Răsturnaţi au tot interesul să protejeze Lumea Inelară de orice pericol. Orice se întâmplă, afectează în primul rând Zidul de Margine, şi cine ştie mai bine acest lucru decât ei?

Bram clipi.

— Într-adevăr, spuse el. Mai departe. Eu am condus din Centrul de Reparaţie mai mult de şapte mii de falani. Cum mă poţi judeca pe mine…

— Ştiu ce ai făcut. Datele, Bram, datele! Nici măcar n-ai încercat să le ascunzi!

— Vorbeşti în numele multora. Ai călătorit prea departe. Cum aş putea eu să mint? Tu ai putut să înveţi.

— Eu nu mai înţeleg nimic, interveni Acolitul. Louis aproape că îl uitase pe Kzin.

— El şi Şoapta, începu pământeanul, l-au căutat pe misteriosul Protector şef timp de… cât timp, Bram? Sute de falani? Dar nu era suficient, chiar şi folosind telescopul din Centrul de Reparaţie. Lumea Inelară este prea mare. Dar dacă ştii unde ar putea fi un Protector, ai putea ajunge acolo primul. Un dezastru îi atrage pe Protectori. Ca şi pe Bram, de altfel. Voi toţi trebuia să faceţi ceva împotriva acelei nave purtătoare ARM, nu-i aşa?

— Aşa este.

— Şoapta şi Bram au descoperit un obiect imens ce cădea spre Lumea Inelară. Era cea mai bună ocazie. Cronos trebuia să facă ceva în privinţa ei. El a venit la Centrul de Reparaţie. Şoapta şi Bram erau pregătiţi. Marcat, Bram?

Tăcere.

— Poate Cronos ştia cum să oprească impactul. Bram şi Şoapta ar fi trebuit să aştepte, corect? Să vadă dacă poate să facă ceva. Dar Bram ştia că ceva era greşit…

— Louis, noi am crezut că este treaba lui obişnuită. Prima lui mişcare a fost să seteze apărarea. Noi… Noi n-am fi reuşit. N-am fi reuşit.

Degetele lui Bram se afundaseră în umărul lui Louis, rănindu-l.

— L-aţi ucis, continuă Louis, înainte să poată termina.

— Ne-am mişcat aproape prea târziu! El şi noi ne urmăream reciproc. Şi el, şi noi am făcut hărţi ale acestui obiect uriaş şi am pus curse.

Bram îi vorbea acum Acolitului, povestind despre dueluri unuia care aprecia asemenea lucruri.

— Anne fusese schilodită pe viaţă. Încă nu ştiu cum a putut să-mi zdrobească piciorul şi şoldul în întunericul acela. Am reuşit să-l ucidem.

— Şi apoi? întrebă pământeanul.

— Nici el nu ştia. Louis, i-am căutat uneltele, nu adusese nimic.

— Orice ar fi avut, nu le-a mai putut folosi. Tu şi Şoapta nu aveaţi nici cea mai vagă idee.

— Acolitule… interveni Bram.

— Aţi lăsat ca Pumnul-lui-Dumnezeu să lovească Lumea Inelară!

— Acolitule! Mă aşteaptă un inamic în încăperea Apărării Antimeteoritice. Iată wtsaiul tău. Du-te şi ucide-l!

— Mă duc, spuse Acolitul.

Bram suflă în fluierul său excentric. Kzinul păşi înainte şi dispăru. Louis încercă să-l urmeze, dar degetele Protectorului erau prea adânc înfipte în umărul său.

— Băutor de sânge nenorocit ce eşti! strigă el.

— Tu ştii unde ar trebui să mă aflu, dar eu decid restul. Vino! Bram şi Louis ajunseră deasupra discului de păşit şi dispărură.

31. TRONUL LUMII INELARE

Se materializară în semiobscuritatea Apărării Antimeteoritice, iar Louis zbură, azvârlit cât colo.

Încercă să aterizeze, rostogolindu-se. Îl zări pe Bram dispărând într-o izbucnire nebunească de flaut-oboi. Ceva monstruos şi întunecat se repezi la Louis, iar altceva se îndrepta şi mai rapid spre amândoi.

Louis ateriză pe umărul drept, cel în care un Protector Vampir îşi înfipsese ghearele murdare, sfâşiindu-i tendoanele şi muşchii. Bărbatul ţipă de durere şi continuă să se rostogolească, iar primul atacator ateriză aproape deasupra lui. Al doilea fandă o lovitură reflexă venind de la un picior acoperit cu blană portocalie şi ajunse la discul de păşit. Cântă o frântură de muzică de flaut-oboi şi dispăru.

Primul atacator îl atinse şi continuă să se rostogolească câţiva metri în întuneric.

— Louis?

Umărul îl durea îngrozitor. Respiră adânc. Nasul i se umpluse de miros de Kzin.

— Acolitule! strigă el.

— Am intenţionat să-l ucid pe Bram, spuse Kzinul.

— S-ar putea să fie deja mort.

Miros de Kzin şi de altceva, în plus. Ce ?

— A încercat celălalt să te ucidă? Erai destinat să mori pentru a-l distrage. Şi eu la fel,