— Nu l-am mirosit până ce n-a sărit. Pesemne că m-a considerat inofensiv.

— Eşti ofensat?

— Louis, unde este Bram?

— Oriunde. Bram controlează discurile de păşit. Trebuie să fie aproape douăzeci, răspândite prin Centrul de Reparaţie.

— Aşa este, le-a fluierat deschiderea, dar celălalt a trecut şi el, înainte de a schimba direcţia, nu crezi?

— Ceea ce cred, spuse Louis, este că Bram a venit şi apoi a schimbat direcţia spre Mons Olimpus, sau spre Zidul de Margine, sau spre Iad. Apoi, celălalt a copiat comanda lui Bram şi a schimbat-o la loc.

— Deci, am pierdut bătălia finală!

Ce mirosea? Flori, un parfum de flori îi atrase atenţia, punându-l pe gânduri. Simţul mirosului era mult mai puternic la Kzin… iar blana lui s-ar fi zburlit. Să mai aştept. Acum, lângă el era un cuţit ce putea fi azvârlit, iar ceva mai încolo, o bară lungă din metal cu capete ascuţite.

— Probabil că tu n-ai fi reuşit să-l omori pe Bram, spuse Louis. Nu te-a învăţat acest lucru?

— Louis, oare ar trebui să-mi ucid profesorul?

— Oh? Am să ţin minte — Bărbatul se ridică.

— Nu, nu este cazul tău, Louis! Eu am venit la tine pentru înţelepciune, dar Bram m-a făcut servitorul lui. Am învăţat de la el, ascultându-l, până ce am fost pregătit să mă eliberez. Vezi, am astea.

Armele lui Cronos.

— Sunt destul de bune, spuse Louis, dar Bram…

Bram căzu din plafon. Erau zece metri până la podea, aşa că ateriză dur, rostogolindu-se şi ridicându-se cu o sabie de o jumătate de metru în mână. Încerca să o prindă cât mai bine de mâner, când altă formă umană se prăvăli după el.

Braţele acestuia ţâşniră înainte. Bram sări în lături, în timp ce obiecte ascuţite izbeau sacadat de-a lungul podelei. Shuriken? Spada îi căzuse alături. Duşmanul lui Bram ajunse jos cu o bufnitură, se rostogoli şi sări în picioare. Părea şi el făcut din noduri, era mai înalt decât Bram, ţinea un braţ arcuit spre piept şi metalul ascuţit în celălalt.

Mintea lui Louis se străduia din răsputeri să înţeleagă.

Probabil că Bram întorsese o a doua pereche de discuri de păşit cu susul în jos şi o fixase de plafon. Îi copiase pe marţieni? Acum, Protectorul Vampir aproape atinsese primul disc, atacatorul său masiv fiind la un salt mai mare în spatele lui, când Acolitul ţâşni din ascunzătoare. Kzinul înfipse cu putere bara de metal între coastele Vampirului. Bram nu se întoarse. Încetini doar pentru o clipă. Bara îi pătrunsese pe deasupra buricului şi Bram o apucase de capăt. O trase şi o răsuci, bara cedă şi celălalt capăt îl izbi pe Acolit peste frunte.

Îl încetinise, însă, suficient. Celălalt sări pe el. Îi ciopârţi pe rând încheietura, piciorul care-l lovise în faţă, umărul, celălalt picior, celălalt braţ.

Bram se prăbuşi cu zgomot, având oasele şi tendoanele tăiate la toate patru membrele.

Atacatorul său nu se mai vedea. Se auzi doar vocea lui vorbind în limbajul comercial folosit în jurul Oraşului Ţesătorilor, distorsionată de obişnuitul defect de vocalizare al Protectorilor. Translatorul lui Louis era decalat doar cu o clipă.

— Blănosule, acum va trebui să stai deoparte. Ai să fii satisfăcut, dar acum pare a fi sosit vremea să stăm de vorbă.

Acolitul era în picioare, uluit.

— Louis?

Dacă celălalt Protector era încă speriat de Bram, la fel era şi Louis. Nu exista nici o modalitate de a-l trage pe Acolit spre vreo ascunzătoare. Cea pe care o găsise el nu era potrivită, dar rămase acolo lungit şi strigă:

— Dă-te la o parte, Acolitule! Eu l-am adus aici.

— Aşa e, spuse atacatorul lui Bram.

Pereţii îi reflectau vocea şi îi mascau originea.

— Louis Wu, de ce ai făcut asta? adăugă el.

Bram zăcea într-o baltă de sânge care se tot lăţea. Ar fi putut să încerce să-şi lege garouri, dar n-o făcuse. Îşi lăsase armele alături. Louis îşi aminti că, indiferent ce ar fi făcut pentru el, Bram ar fi încetat să mănânce şi ar fi murit la puţin timp după aceea. Protectorii procedau astfel atunci când îşi pierdeau raţiunea de a trăi.

— Tu trebuie să fii Tonfierar…, strigă pământeanul prin întuneric.

— Iar tu, Louis Wu, cel care a fiert un ocean, dar de ce ai făcut asta pentru Tonfierar?

— Timpul meu este pe sfârşite, interveni Bram pe neaşteptate. Pot să împrumut de la voi? Vino, îţi jur că eşti în siguranţă. Louis, Tonfierar a pus întrebarea mea. De ce ai deschis un disc de păşit pentru un Demon pe care nu l-ai văzut niciodată?

— Iartă-mă! spuse Louis Wu.

Îi venea greu să se concentreze. Acel miros de flori! Rămase unde era, întins pe o parte, oblojindu-şi umărul rănit.

— Bram, continuă el, tu ştii de ce am considerat că tu şi Anne nu sunteţi potriviţi să stăpâniţi Centrul de Reparaţie. N-am auzit să fi spus că mă înşel. Putem argumenta în faţa lui Tonfierar, lăsându-l pe el să judece. Bram?

Linişte.

— Tonfierar, ai examinat scheletul?

— Bineînţeles.

— Eu l-am numit Cronos. Cronos a fost strămoşul tău. Cred că până şi Bram a văzut implicaţiile. Cronos a avut optzeci de mii de falani la dispoziţie să-şi prăsească linia genetică pentru a obţine trăsăturile pe care le dorea. El a pus bazele unui imperiu bazat pe comunicaţii, imperiu care se întinde pretutindeni sub Arcadă…

— Inel. Este un inel, spuse Tonfierar.

— Cronos îşi extinsese programul său de prăsire pe o arie prea vastă pentru a o descrie. Oamenii Nopţii trebuie să se numere cu zecile de miliarde. Ei reprezintă, cu toţii, o singură specie, spre deosebire de Vampiri. El v-a conceput pe voi să fiţi Protectorii ideali.

— Eu văd şi îmbunătăţiri posibile, spuse Tonfierar.

— Aşadar, Bram, aici de faţă, este un Protector Vampir. Avem înregistrări cu el în condiţii fizice mai bune şi ai să le vezi. Îi eşti clar superior. Ai creier mai mare. Eşti mai versatil. Mai puţin reflex şi mai multe opţiuni. Bram?

— El m-a învins, spuse acesta. Creier mai mare? El era inteligent ca Prăsitor, deci evident că este mai mare acum. Louis, el nu ştie nimic. Invadatorii ameninţă. Tu eşti