ei operațiune pe cont era din octombrie 1937, de la un restaurant din portul Hamburg. În cont mai rămăseseră de atunci doar patru Reichsmark, pentru că puțin înainte de această plată schimbase totul în dolari americani.

La numărul de telefon renunțase cu câteva zile înainte de a se urca pe vaporul pentru America.

Eugen Lettke luă notesul și îl aruncă furios. Totul conspira împotriva lui? Mai întâi rateul fizic în fața Cäciliei, apoi muierea asta care avusese tupeul să o întindă într-o țară care nu știa ce este evidența populației și care, în materie de utilizare a computerelor, era în stadiu de subdezvoltare. Cum să îi dea el de urmă acolo? S-o fi căsătorit în SUA și astăzi putea fi o Mrs. John Smith, pe care nicio căutare în lumea asta nu o mai putea găsi!

•••

Într-una dintre serile următoare Helene și Arthur stăteau unul lângă altul goi cum îi făcuse Dumnezeu ori evoluția, priveau ultimul prezervativ și discutau despre momentul în care ar trebui să îl folosească.

Ascunzătoarea lui Arthur mirosea a lemn și a fân, ca totdeauna, și a transpirație, pentru că se hârjoniseră.

— Va trebui să îl folosim la un moment dat, concluzionă Helene. Să ne tot sorbim din ochi este pierdere de timp.

Arthur oftă:

— Ultima oară. Ce trist!

— Da. Să o faci știind că va fi ultima dată…

Ea habar nu avea cum să facă rost de alte prezervative. Garantat, Lettke nu le va mai lăsa în sertar.

— Și dacă vom încerca să îl refolosim? propuse Arthur. Pe ultimele le-am păstrat. Le-am golit, le-am spălat…

— Nici vorbă, îl contrazise vehement Helene. Este mult prea riscant. Crede-o pe fiica unui doctor. Au încercat și alții și au avut parte de copii splendizi. Ori nu le speli destul și mai rămâne ceva, ori le speli prea cu sârg și ai văzut ce se întâmplă!

— De data asta voi folosi altceva decât un morcov lemnos.

— Nu era lemnos. Era rotund și neted. Și totuși prezervativul a crăpat.

Arthur oftă iarăși.

— Îl fac intenționat așa, ca de fiecare dată să folosești unul nou.

— Probabil.

Era bizar să se culce cu Arthur știind că avea o întâlnire cu Ludolf. Nu îi spusese însă nimic. Era vorba doar de o plimbare nevinovată în parcul Ilm, într-o după-amiază de duminică, când probabil jumătate din Weimar era acolo.

Totuși nu era doar asta. Și faptul că încheierea previzibilă a contactelor sexuale cu Arthur coincidea cu această întâlnire i se părea mai mult decât o coincidență. Era ca și cum Ludolf ar fi dobândit drepturi asupra ei, prin simplul fapt că îi câștigase pe părinți ca aliați. Îi determinase să îi promită fiica și obținerea acordului pentru acest angajament era doar o formalitate, o chestiune de timp. Aici acționau forțe arhaice, se retrezeau tradiții ale primitivismului germanic, de pe vremea în care femeile erau doar prăzi și proprietăți, dacă era adevărat ceea ce se povestea.

Acestea îi treceau ei prin cap, când brusc simți un impuls sălbatic, jumătate furie, jumătate panică: dorința imperioasă de a mai face măcar o dată ceea ce voia ea. Măcar o dată să își dea frâu liber dorinței de a se supune plăcerii pure fără grija a ceea ce a fost ori va fi.

Și totul se petrecu fără să își dea seama, i se dărui lui Arthur. Își lăsă trupul la dispoziția lui. Vru să se așeze peste el, să îl sărute, să îl cuprindă cu sute de mâini și să simtă cum i se trezea bărbăția.

— Va trebui totuși să îl folosim la un moment dat, îi șopti ea fierbinte la ureche. Cine știe ce va fi mâine.

Arthur nu o contrazise. Ea se topi sub el, uită de orice reținere, i se dărui ca și cum acest mâine abia șoptit de ea nici nu ar exista.

43.

La sfârșit de săptămână Adamek l-a convocat pe Lettke la o discuție, la care, surprinzător, a fost invitată și Bodenkamp. Doar ei doi cu șeful. Să fie asta o nouă modă?

Dar firește că Lettke nu lăsă să i se citească pe chip surprinderea.

Nu fuma nimeni.

Și programatoarea părea stingherită. Strângea cu degetele încleștate scaunul vechi, ca și cum ar fi vrut să se evapore prin puterea voinței.

Lui Adamek, ca de obicei, prea puțin îi păsa cum se simte cineva. Veni cu scaunul său rulant, ca un pilot de curse, trânti pe masă o mapă plină cu documente și spuse:

— După cum vedeți, SS-ul nu face economie la hârtie. Nu dau nicio lovitură fără să elaboreze un raport lung de un cot, să îl multiplice în X exemplare și să îl difuzeze. Puse palma pe mapă și continuă: Acestea sunt toate rapoartele referitoare la perchezițiile și arestările din Berlin. Care de altfel s-au soldat cu rezultate remarcabile. Cu excepția a două cazuri, SS-ul a găsit la toate adresele pe care le-am furnizat noi evrei, comuniști ori dezertori ascunși, iar în privința celor două eșecuri, nu este exclus ca respectivii să fi fost avertizați. Bilanțul l-a primit pe cale electronică împreună cu o mulțime de aprecieri de la Himmler personal, care este plin de entuziasm. Și am mai primit și asta prin curier. Inițial am crezut că s-au tâmpit de îmi trimit toate astea, dar apoi m-am uitat puțin prin ele și trebuie să recunosc că această procedură prezintă avantajele ei.

Lettke îi aruncă o privire lui Bodenkamp, care părea pe punctul de a izbucni în plâns. Un acces de compătimire tipic feminin, probabil. Se simțea vinovată de soarta evreilor descoperiți.

Erau motive întemeiate pentru care munca de programare fusese lăsată în seama femeilor, iar bărbații erau antrenați în punerea în practică a ceea ce trebuia făcut. O să îi explice el asta cândva lui Adamek.

Șeful deschise mapa și răsfoi teancul de hârtii.

— Fiecare raport descrie între altele în detaliu cum arată fiecare dintre ascunzătorile scoase la iveală. În privința asta oamenii au dat dovadă de o fantezie demnă de admirat. SS-iștii au găsit șifoniere cu fund dublu, spații goale sub podele, etajere false pentru cărți,