ba chiar și chingi sub pat în care cineva era atât de bine susținut, încât la o simplă privire nu putea fi descoperit. Ascunzători în care oamenii se refugiau doar în cazul unor perchiziții. Dacă există informații certe că într-o locuință se află mai multe persoane decât cele declarate, desigur că este doar o chestiune de timp ca acestea să fie găsite.

El frunzări mai departe teancul de hârtii.

— Dar sunt descrise și ascunzători care nu au mai fost folosite până atunci. Este surprinzător cât de multe case au camere secrete. SS-ul a descoperit poduri reamenajate, încăperi ascunse în pivnițe, anexe false, deci construcții care trădează o enormă capacitate creativă criminală. Toate acestea m-au dus cu gândul să încerc să descopăr persoane ascunse folosindu-mă de urmărirea cumpărării de anumite bunuri. De exemplu, la numeroase ascunzători s-au folosit scări. Nu am putea da de urma unor persoane ascunse, luându-i sub observație doar pe cumpărătorii unor astfel de scări?

Programatoarea tresări și ridică mâna brusc:

— Și părinții mei au cumpărat o scară pentru pod, dar nu ascund pe nimeni. Eu cred că în majoritatea cazurilor este vorba despre persoane nevinovate. Asta înseamnă că dacă dumneavoastră trimiteți SS-ul după toți cumpărătorii de scări pentru pod, rata noastră de succes se va reduce considerabil.

Lettke înțelese ce voia să spună și o completă:

— Și atunci entuziasmul reichsführerului ar scădea într-o clipă.

Adamek dădu nerăbdător din cap.

— Da, nici eu nu mă gândeam la ceva atât de simplu. Eu cred că mai curând există combinații de cumpărături, care sunt indicii pentru construirea unei ascunzători – de exemplu dacă cineva cumpără o scară pentru pod, vată izolatoare și toaletă tip camping. Sau ceva asemănător. El puse rapoartele unul peste altul și continuă: Aș descoperi și ascunzătorile care nu sunt evidențiate prin consumul ridicat de calorii. Sunt convins că astfel am putea găsi o mulțime de cazuri care ne-au scăpat. Gândiți-vă la situațiile în care o familie foarte numeroasă ascunde pe cineva și printre membrii ei sunt unii mai puțin mâncăcioși și atunci nimeni nu trebuie să consume mai puțin, așa că media de calorii nu bate la ochi. Și în afară de asta suntem în stare de război, în multe zone nu se mai pot cumpăra cantități mari de alimente. În unele localități s-a trecut și la raționalizare, asta firește subminează sistemul nostru!

Lettke, care socoti că venise momentul să iasă în față, propuse:

— Am putea să analizăm rapoartele, să punem cap la cap diverse combinații de cumpărături și să testăm care dintre ele au preexistat în cazurile respective și în ce raport se află cu numărul succeselor noastre.

— Exact, aprobă Adamek. Idealul ar fi o combinație de cumpărături ce apare doar la cei care ascund fugari.

— Nu vom descoperi asta din prima, dar putem încerca să îi dibuim, zise Lettke. Și astfel să îi prindem și pe cei care nu se evidențiază prin consum ridicat de calorii.

— Așa facem. Adamek închise dosarul, îl prinse cu elasticul care îl asigura și îl împinse pe masă. O veți face voi doi, că ați mai lucrat împreună. Își retrase scaunul rulant puțin mai în spate, ca semn că discuția se încheiase și adăugă: Țineți-mă la curent.

Pe coridor, Lettke îi puse dosarul în brațe lui Bodenkamp:

— Citiți-l și elaborați un plan asupra felului în care putem proceda. Vom discuta după aceea.

•••

Eugen Lettke închise nerăbdător ușa după el și încercă un ușor sentiment de neliniște la gândul că lăsase totul în seama lui Bodenkamp. Dar ea va rezolva. Evident, îi pusese în cârcă munca de concepție, de ce nu ar face-o? Că nu era foarte dificil. Oricum nu se va duce să îl reclame, pentru că știa că o are la mână.

Sau…? Asta dacă nu îi trecuse prin cap că faptul de a avea prezervative era la fel de compromițător ca furtul ei.

Asta era. Pentru moment lui nu îi stătea mintea să se ocupe de prezumțiile bizare ale lui Adamek. Tocmai îi venise ideea cum ar putea să dea de urma Verei Schneider și abia aștepta să o pună în practică.

Porni computerul și privi pe fereastră în timp ce ecranul se lumina încet. Deasupra orașului plutea o ceață deasă, albicioasă, care îi insufla plăcutul sentiment că era protejat. Ceea ce era adevărat în ce priveau atacurile aeriene; pe o asemenea ceață bombardierele englezești nu zburau. Prin câte alarme trecuse Weimarul în anul acesta? Două ori trei, nu mare lucru. Anul trecut fuseseră peste treizeci. Oricum englezii ajunseseră la Weimar doar o dată, în primăvara anului 1940, o acțiune diletantă, cu pagube aproape zero.

Computerul era gata de lucru. Degetele deja îi tremurau de tensiune când atinseră tastele. Ce stupid: ce va face dacă va da de urma Verei Schneider în SUA? Era război, deci nu se putea duce acolo. Tot atât de bine ea putea să trăiască și pe Lună.

Dar asta nu avea nicio importanță acum. Dorința de a afla unde trăia și ce făcea era mai puternică decât toate motivele raționale.

Ideea era următoarea: chiar dacă Vera Schneider părăsise Germania în anul 1937, ea avusese prieteni și cunoștințe, cu care menținuse contactul o vreme după plecare și poate și acum. În măsura în care acest contact se realiza prin Rețeaua internațională, comunicările trebuiau să se păstreze în depozitele de date ale NSA și dacă el reușea să le găsească, va găsi și indicii referitoare la domiciliul și la viața ei. Când erai în străinătate, în primul rând aceste informații le transmiteai prietenilor și rudelor.

Paradoxal, faptul că lumea era în război l-a ajutat. Corespondența normală între țările inamice era ca și inexistentă, dar poșta electronică funcționa ca mai înainte. Firește că scrisorile erau citite și cenzurate înainte de a trece granița, dar în cazul e-mailurilor, acest lucru, fiind făcut de computere speciale, nu mai reprezenta un inconvenient.

Începu prin a căuta cu cine vorbea frecvent la telefon ori schimba SMS-uri Vera Schneider. Descoperi o listă cu numerele de telefon ale unor persoane și le scoase datele personale. Bodenkamp ar fi rezolvat asta