Harry uitase că Ron ura păianjenii.

— Scuze... Reducio!

Păianjenul nu se micşoră. Harry se uită la bagheta din  porumbar. Toate vrăjile obişnuite pe care le aruncase până  atunci în ziua aceea păruseră mai slabe decât cele pe care le făcuse cu bagheta lui cu miez din pană de phoenix. Cea nouă  părea neplăcut de nefamiliară, ca şi când ar fi avut cusută  mâna altcuiva în continuarea braţului.

— Trebuie doar să exersezi, spuse Hermione, care se 

apropiase de ei pe nesimţite, venind din spate şi urmărindu-l  neliniştită pe Harry cum încerca să mărească şi să micşoreze păianjenul. E doar o problemă de încredere în propriile forţe,  Harry.

Harry ştia de ce Hermione voia să fie în ordine: încă se simţea vinovată pentru că îi rupsese bagheta. Harry îşi înghiţi  cuvintele care îi veniră automat pe buze: că Hermione putea să  ia ea bagheta din porumbar dacă socotea că nu era nicio diferenţă şi să i-o dea lui pe-a ei. Însă încuviinţă, dorindu-şi să  fie toţi din nou prieteni. Ron îi zâmbi nesigur Hermionei, dar  aceasta plecă imediat, cufundându-se iar în paginile cărţii.

Toţi trei se întoarseră în cort la căderea serii şi Harry rămase primul de strajă. Stând în dreptul intrării, încercă să folosească  bagheta de porumbar pentru a face să leviteze nişte pietricele de la picioarele lui, dar vrăjile sale păreau mai stângace şi mai  puţin puternice decât înainte. Hermione citea întinsă în pat şi  Ron, după ce tot aruncase priviri neliniştite spre ea, scosese din  rucsac un radio mic portabil, din lemn, şi încerca să prindă o frecvenţă.

— E un program, îi spuse el lui Harry, coborând vocea, care transmite ştirile aşa cum sunt de fapt. Toate celelalte sunt de partea Ştim-Noi-Cui şi urmează tendinţa ministerului, dar  acesta... stai să-l auzi, e grozav. Numai că nu pot să difuzeze în  fiecare seară, trebuie să se mute tot timpul în caz de raiduri şi  ai nevoie de o parolă ca să prinzi postul... problema este că am  ratat-o pe ultima...

Atinse uşor capacul radioului cu bagheta, bolborosind  cuvinte la întâmplare. Se tot uita la Hermione cu coada  ochiului, lăsând să se vadă că se temea de un acces de furie din  partea ei, dar Hermione se purta ca şi când Ron nici nu ar fi  fost acolo. Ron tot manevră radioul şi bolborosi încontinuu timp de vreo zece minute, Hermione dădea paginile cărţii şi Harry  exersa în continuare cu bagheta din porumbar. Până la urmă,  Hermione se dădu jos din pat. Ron se opri imediat din ce făcea.

— Dacă te deranjează, mă opresc! îi spuse neliniştit  Hermionei. Hermione nu catadicsi să-i răspundă, ci i se adresă  lui Harry.

— Trebuie să vorbim, zise ea.

Harry se uită la cartea pe care o ţinea strâns - Viaţa şi  minciunile lui Albus Dumbledore.

— Despre ce? întrebă el neliniştit.

Îi trecu prin minte că exista şi un capitol despre el în carte, însă  nu era convins că era în stare să audă varianta Ritei despre relaţia dintre el şi Dumbledore. Numai că răspunsul Hermionei  fu complet neaşteptat.

— Vreau să-l văd pe Xenophilius Lovegood. Harry o privi cu ochii mari.

— Poftim?

— Pe Xenophilius Lovegood. Tatăl Lunei. Vreau să mă duc  să vorbesc cu el!

— Ăă... de ce?

Hermione trase aer în piept, păru să îşi ia inima în dinţi şi  spuse:

— Este simbolul acela. Simbolul din Bardul Beedle. Uite-l!  Aruncă Viaţa şi minciunile lui Albus Dumbledore sub ochii  reticenţi ai lui Harry şi acesta văzu o poză a scrisorii originale pe care i-o trimisese Dumbledore lui Grindelwald. Detesta să  vadă dovada incontestabilă a faptului că Dumbledore chiar  scrisese acele cuvinte, că ele nu fuseseră inventate de Rita.

— Semnătura, spuse Hermione. Uită-te la semnătură, Harry! Harry o ascultă. Pentru o clipă, nu ştiu la ce se referea  Hermione,  dar, după ce privi mai atent, la lumina baghetei aprinse, văzu că Dumbledore înlocuise litera ―’A  din Albus cu o imagine mică a  semnului triunghiular desenat în Poveştile bardului Beedle.

— Ăă… desprece… spuse Ron , tatonând terenul, dar  Hermione îl reduse la tăcere şi se întoarse din nou spre Harry.

— Apare peste tot, nu ? zise ea. Ştiu că Viktor a spus că era  semnul lui Grindelwald, dar apare în mod sigur pe mormântul  acela vechi din Peştera lui Godric şi datele de pe el sunt cu mult înainte de vremea lui Grindelwald! Şi acum asta! Mă rog, nu  putem să-i întrebăm pe Dumbledore sau pe Grindelwald ce înseamnă – dar putem să-l întrebăm pe domnul Lovegood. Purta  simbolul la gât, la nuntă. Sunt sigură că e ceva important,  Harry!

Harry nu răspunse imediat. Cercetă gânditor expresia  concentrată şi nerăbdătoare de pe chipul ei şi apoi întunericul  din jur. După o pauză lungă spuse:

— Hermione, nu mai avem nevoie de încă un episod precum  cel de la Peştera lui Godric. Ne-am găsit argumente pentru a  merge acolo şi

— Dar apare peste tot, Harry! Dumbledore mi-a lăsat  Poveştile bardului Beedle, de unde ştii că nu ar trebui să aflăm  ce înseamnă simbolul?

— Iar o începem! Spuse Harry un pic exasperat. Tot

încercăm să ne convingem că Dumbledore ne-a lăsat nişte indicii şi semne secrete.

— Deluminatorul s-a dovedit foarte folositor, interveni Ron. Cred că Hermione are dreptate, poate că ar trebui să mergem  să-l vedem pe Lovegood.

Harry îi aruncă o privire sumbră. Era sigur că motivul pentru care Ron o sprijinea pe Hermione nu avea nicio legătură cu  dorinţa de a afla semnificaţia runei triunghiulare.

— Nu o să fie ca în Peştera lui Godric, adăugă Ron. Lovegood e de partea ta, Harry. Zeflemistul a fost mereu de partea ta, le tot spune oamenilor că trebuie să te ajute.

— Sunt sigură că e ceva important! Spuse Hermione pe un  ton sincer.

— Dar nu crezi că, dacă ar fi fost important, Dumbledore miar fi spus despre el, înainte să moară?

— Poate… poate că este ceva ce trebuie să descoperi singur ,  zise Hermione, un pic disperată să se agheţe de o speranţă.

— Da, spuse Ron, aprobând-o bucuros, pare logic.

— Ba nu, nu