— Thurl, strigă Beedj, îmi pare rău. Era viu, rănit în şold de un glonţ. Am crezut că putem să vorbim cu el, să-l examinăm… orice… dar… dar… miasma!

— Calmează-te, Beedj! A degajat mirosul brusc? Tu l-ai atacat şi el s-a apărat?

— Vrei să spui, ca o băşină? Uneori controlată, alteori nu?… Thurl, nu sunt sigur.

— Continuă-ţi patrularea!

Sabia lui Beedj reteză cu violenţă un smoc de iarbă. Thurl înaintă mai departe alături de Vala, care între timp, mai meditase.

— Trebuie să laşi o delegaţie printre morţi. Un cort, câţiva din oamenii tăi…

— O să-i găsim dimineaţa supţi de măruntaie!

— Ba nu, eu cred că vor fi în siguranţă la noapte şi mâine noapte. Vampirii au vânat deja în zona asta şi îşi miros propriii morţi. Chiar şi aşa îţi recomand să-i înarmezi pe oameni şi, mmm, să trimiţi atât bărbaţi, cât şi femei.

— Valavirgillin…

— Vă cunosc obiceiurile, dar, dacă Vampirii cântă, mai bine să se împerecheze între ei.

Trebuia să spună ea toate astea? Cu siguranţă că n-ar fi vorbit astfel în faţa altui gigant.

Taurul fornăi, dar…

— Da, da, iar ceea ce Thurl nu vede nu se întâmplă. Aşa să fie! Căpetenia îi făcu semn lui Beedj, apoi se întoarse din nou către Vala:

— Ni se va alătura şi Comerţul de Perspectivă?

— Noi va trebui să vă sprijinim. La nevoie, două specii pot vorbi mai tare decât una. Comerţul de Perspectivă vă poate ajuta în multe probleme, dar nu în asta. Oamenii lui şi-au scurs majoritatea combustibilului în ştergare.

— Atunci, trei specii. Mulţi Culegători au murit în noaptea precedentă. Ei vor aştepta cu noi. Ar trebui să fim mai mulţi? Cred că Vampirii şi-au întins vânătoarea şi printre Roşii.

— Merită o încercare.

Beedj ajunsese lângă ei. Thurl începu să vorbească mai repede decât putea să urmărească Vala. Celălalt încercă să argumenteze, dar, în cele din urmă, acceptă.

— Va trebui să dormim în timpul zilei, spuse Vala.

Trupul ei striga după somn.

Ceva o strânse de încheietura mâinii.

— Şefa?

Vala se trezi tresărind. Căscatul ei intenţionase să fie un ţipăt. Se întoarse pe o parte şi se ridică — nu era decât Kaywerbrimmis.

— Şefa, ce ţi-a spus Taurul?

Era încă ameţită. Ar fi avut nevoie să bea ceva şi să facă o baie sau să… oare acele răpăieli aparţineau ploii? Atunci, străfulgerările şi bubuiturile erau cu siguranţă trăsnete.

Înainte de a se culca, se dezbrăcase de hainele murdare. Ieşi direct de sub pături şi din caroseria vehiculului în ploaia rece. Kay o privea din cabina tunului cum dansa sub şuvoaiele de apă.

Consecinţe. Comercianţii nu se împerechează. Ei împărtăşesc rishathra cu speciile pe care le întâlnesc, dar împerecherea este altceva. Nu poţi lăsa gravidă o parteneră de afaceri şi nu te poţi angaja în jocuri sexuale dominante, şi nici să te îndrăgosteşti.

Când te aflai însă în ţinuturi îndepărtate, printre hominizi stranii, era imposibil totuşi să-ţi eviţi semenii în mod deliberat.

Vala îi făcu semn şi-i strigă.

— Spală-te cu mine. Cât e ceasul?

— Suntem pe înserat. Am dormit cu toţii foarte mult. — Kay se dezbrăcă şi el de haine cu gesturi repezi, ca şi cum ar fi vrut să se elibereze de o povară. — Cred că am avea nevoie de timpul ăsta ca să ne înarmăm împotriva Vampirilor.

— Atunci, s-o facem. Cum se mai simte Barok?

— Nu ştiu.

Băură împreună, se spălară şi se uscară reciproc şi se asigurară încă o dată că pot rezista tentaţiei de a se împerechea.

În cele din urmă, ploaia se opri. Ultima rafală se pierdea pe întinsul miriştii. Frânturi de cer de un albastru marin se arătau prin spărturile norilor agitaţi de vânt, iar, la un moment dat, se zări şi o linie îngustă, verticală, de segmente alb-albastre.

Vala oftă. Nu mai văzuse Arcada de patru rotaţii.

La lumina ei, putu să observe nişte desene în mirişte. Un arc de pătrate albicioase. Un cort se ridica în interiorul acestui arc. Giganţii Ierbii mişunau în jurul lui, iar printre ei, prinşi în aceeaşi fervoare, se agitau şi câţiva hominizi mai mici. Pe pătrate… cearşafuri? Aşezau cadavrele.

— Le-ai spus să facă asta?

— Nu, dar nu este o idee rea, spuse Vala.

În vehiculul pustiu al lui Anthrantillin îl găsiră pe Barok cu o femeie de două ori mai mare decât ei. Bărbatul părea anormal de supus şi zâmbea.

— Wemb, iată-i pe partenerii mei Valavirgillin şi Kaywerbrimmis. Oameni buni, ea este Wemb.

— Ar trebui să credem…, începu Kay.

— Exact, şi aţi fi avut dreptate dacă aţi fi crezut că am dormit! — Veselia lui Barok nu era prea sănătoasă.

— Dormitul aici, împreună, interveni Wemb, ne-a protejat de intenţiile celorlalţi, împotriva a şi mai multă rishathra. Am fost fericiţi să ne avem unul pe altul.

Căutând cu dificultate prin mintea sa epuizată, Barok găsi un alt gând.

— Forn… N-aţi găsit-o pe Foranayeedli?

— A murit, spuse Vala.

Trupul lui Barok fu zguduit de un tremur incontrolabil. Mâna i se închise strâns pe încheietura lui Vala.

— Am strigat în jos spre ea: „Încarcă!” Nimic. Dispăruse. Am coborât s-o caut, s-o opresc, în cazul în care s-ar fi luat după cântec. Am coborât, şi mintea mi-a luat-o razna. Eram la baza zidului şi ploaia devenise tot mai sâcâitoare. Cineva a sărit peste mine. M-a doborât în noroi. Era Wemb. Iar pentru ceea ce a urmat, rishathra nu este un cuvânt suficient de puternic…

Wemb îl prinse de umeri şi îl întoarse spre ea.

— A fost dragoste împărtăşită, sau chiar împerechere, dar noi trebuie să spunem că a fost rishathra, Barok! Va trebui cu adevărat.

— …Ne-am sfâşiat hainele şi am rishat, şi rishat, fără nici o clipă de odihnă. Un semicerc alcătuit din chestiile alea albicioase se apropia de noi. Bănuiesc că ploaia mai spălase puţin din miasmă. Am văzut arbaletele părăsite pretutindeni în jurul nostru. Giganţii Ierbii coborâseră de pe zid toată noaptea, aruncându-şi arbaletele şi tot ce mai purtau cu ei…

— Am ridicat atunci arbaletele, interveni femeia. L-am văzut pe Makee zăcând mort cu un Vampir în braţe, străbătuţi amândoi de aceeaşi săgeată, în vreme ce tolba