un semnal pe care să nu-l poată ignora, le-ar fi greu să nu reacționeze. Comentatorii de stânga care denunță clasa conducătoare în ansamblul ei drept „profascistă” simplifică situația exagerat de mult. Chiar și în interiorul clicii restrânse a politicienilor care ne-au adus unde suntem acum, e îndoielnic că au existat trădători în mod deliberat. Corupția care există în Anglia rareori este de acest fel. Aproape întotdeauna este mai degrabă un fel de autoînșelare, de genul nu știe dreapta ce face stânga. Şi, fiind neștiutoare, este limitată. Asta se vede cel mai clar în presa engleză. Presa engleză este cinstită sau necinstită? În vremuri normale este profund necinstită. Toate publicațiile care contează trăiesc din reclame, iar cei ce plătesc reclamele exercită o cenzură indirectă asupra știrilor. Și totuși, nu cred că există nici o publicație în Anglia care să poată fi mituită în mod direct cu bani gheață. După cum bine se știe, în Franța celei de-a Treia Republici mai toate ziarele, cu rare excepții, puteau fi cumpărate de la magazin, ca brânza. În Anglia viața publică nu a fost niciodată scandaloasă pe față. Nu a atins gradul de decadență de la care se poate renunța la ipocrizie.

Anglia nu este bijuteria de insulă din pasajul lui Shakespeare atât de des citat, nici infernul zugrăvit de dr. Goebbels. Seamănă mai degrabă cu o familie, una cam scorțoasă, din epoca victoriană, fără prea multe oi negre, dar cu toate dulapurile doldora de schelete. Are rude bogate în fața cărora trebuie să facă temenele și rubedenii sărace ținute la distanță cu dispreț și există o profundă conspirație a tăcerii în ceea ce privește sursa venitului acestei familii. Este o familie în care tinerilor în general li se pun piedici și cea mai mare parte a puterii se află în mâinile unor unchi iresponsabili și mătuși țintuite la pat. Totuși, e o familie. Are limbajul său aparte și amintiri comune, iar când se apropie un dușman, strânge rândurile. O familie al cărei control este deținut de cine nu trebuie – asta e, poate, într-o frază imaginea Angliei cea mai apropiată de realitate.

 

„Acesta este războiul cel mai corect reprodus din timpurile moderne”

Din „London Letter”, 15 aprilie 1941 Partisan Review, iulie-august 1941

Din punctul de vedere al acurateței știrilor, cred că acesta este războiul cel mai corect reprodus din timpurile moderne. Desigur, rareori vezi ziare ale dușmanului, dar în publicațiile noastre în mod cert nu există nimic care să se compare cu minciunile îngrozitoare proferate de ambele tabere în 1914-1918 sau în timpul Războiului Civil din Spania. Cred că, datorită radioului, mai ales în țări unde ascultarea posturilor străine nu este interzisă, e mai greu de mințit la scară largă. Germanii au scufundat deja de mai multe ori flota militară britanică în declarațiile pe care le-au publicat, însă altfel nu par să fi mințit prea mult în legătură cu evenimente majore. Atunci când lucrurile merg prost, guvernul nostru minte într-un mod destul de stupid, ascunzând informații și arătându-se vag optimist, dar în general este nevoit să dea pe față adevărul în câteva zile. Știu din surse sigure că rapoartele despre bătălii aeriene etc. întocmite de Ministerul Aerului sunt în cea mai mare parte veridice, deși, bineînțeles, prezentate în tonuri favorabile. Despre celelalte două arme nu pot să mă pronunț. Mă îndoiesc că problemele legate de forța de muncă sunt raportate chiar integral. Știrile despre o grevă de amploare probabil că nu ar fi niciodată interzise, dar cred că se poate presupune că există o tendință puternică să nu se prea vorbească despre fricțiunile cu forța de muncă și nici despre nemulțumirile cauzate de încartiruiri, evacuări, indemnizațiile de deplasare pentru soțiile soldaților etc. Probabil că dezbaterile din Parlament nu sunt distorsionate în presă, dar, cum Camera e plină de prostănaci, acestea devin tot mai puțin interesante și nu au mai rămas decât vreo patru ziare ce scriu pe larg despre ele.

Propaganda pătrunde în viața noastră mai mult decât acum un an, dar nu chiar atât de grosolan. Falsul patriotism și ura față de nemțălăi sunt nimic față de ce erau în 1914-1918, însă cresc. Opinia majoritară, cred eu, ar fi că luptăm cu germanii, nu doar cu naziștii. Black Record, broșura lui Vansittart plină de ură față de Germania, s-a vândut ca pâinea caldă. Este inutil să ne prefacem că e ceva specific doar burgheziei. Au fost manifestări foarte urâte și printre oamenii de rând. Totuși, comparativ cu alte războaie, până acum s-a înregistrat remarcabil de puțină ură, măcar în țara asta. Nici „antifascismul”, de genul celui care era în vogă în perioada Frontului Popular, nu este încă o forță considerabilă. Englezii nu au ajuns acolo. Moralul lor în timpul războiului depinde mai mult de patriotismul de modă veche, de reticența lor la ideea de a fi guvernați de străini și de simpla neputință de a-și da seama când sunt în pericol.

Cred că BBC, în ciuda stupidității propagandei sale străine și a vocilor insuportabile ale crainicilor, este foarte veridic. Aici e considerat în general mai demn de încredere decât presa. Filmele par că nu sunt aproape deloc afectate de război, vreau să zic, din punctul de vedere al tehnicii și al subiectului. O tot dau înainte cu aceleași prostii siropoase, iar când se întâmplă să atingă și subiecte politice, sunt cu ani în urma presei populare și cu zeci de ani în urma oricărei cărți.

 

„Arta și propaganda merg mai mereu mână în mână”

„Literary Criticism II: Tolstoy and Shakespeare”