Tonfierar se apropie şi se aşeză cu picioarele încrucişate sub el.

— Obiceiurile unui copil nu pot fi uşor înfrânte. Mă va asculta Acolitul, după asta?

— Este un start bun.

— Am hrană şi pentru tine, Louis Wu. Nu văd nici un risc pentru tine să mănânci rădăcini fierte de arborele vieţii.

— Cartofii obişnuiţi şi cartofii dulci fac parte dintr-o specie asemănătoare, răspunse bărbatul, deşi gândul respectiv îl făcuse să tresară. Îi mănânc copţi.

— Asta ce înseamnă?

— Aprinzi un foc. Pui rădăcinile în cărbuni, acolo unde nu este cel mai cald.

— Vom găsi şi ceva de ars la ferma arborelui vieţii.

Tonfierar strigă spre scrâşniturile de dinţi şi mormăiturile furioase. Kzinul se străduia cu încăpăţânare să sfâşie ciozvârtele din cadavrul unui Protector.

— Acolitule, există pradă la ferma arborelui vieţii. Animale mici şi iuţi. Nu cred că altcineva, în afara unui Protector provenit din specia Oamenilor Nopţii, îl va mânca vreodată pe Bram. Oricum, nu astăzi.

— Atunci, lasă-mă să vânez!

— Vei avea nevoie de mine să te întorci. Tonfierar fluieră, şi amândoi dispărură.

Tonfierar se întoarse, aducând cu un braţ de rădăcini galbene.

— Acolitul vânează singur. Am fluierat întoarcerea şi poate s-o folosească oricând doreşte.

Aşeză rădăcinile în foc.

— Cum îţi place apa?

— Curată.

— Si rece?

— Evident.

Tonfierar dispăru din nou şi reveni cu o bucată de gheaţă.

— Aşa mi-a fost mai uşor, decât să fi găsit un recipient potrivit.

— De unde ai luat-o?

— Dintr-un loc unde aerul este rarefiat şi rece, ce se află la kilometri deasupra noastră.

Înmuie o bucată de pânză în picăturile de apă topită şi o înfăşură în jurul gâtului lui Louis.

— Cât timp să-ţi coc arborele vieţii?

— O oră, spuse Louis şi îi arătă lui Tonfierar maşina de timp de pe pielea mâinii sale.

— Asta indică şi anotimpurile. Aici, nu este de folos. Este, de fapt, un calculator. Ăsta este un joc, poţi muta numerele în jur precum… tanj, eşti extrem de rapid.

Acolitul se materializă şi el înăuntru — avea gura plină de sânge iar din mână îi alunecase ceva. Se pusese pe treabă, ajutat de wtsaiul său.

— Am căutat ceva de pe Harta Pământ. Nimic nu se potrivea, dar ăsta seamănă mult cu un iepure, nu credeţi?

Curăţă animalul, îl jupui şi îl despică după modelul fluture, apoi îl întinse peste cărbuni, să se frigă.

— Te-ai şi distrat? îl întrebă Louis.

Acolitul se gândi o clipă, înainte de a răspunde.

— Da. Dar nu sunt rănit.

Fruntea Kzinului era umflată, iar blana galbenă era îmbibată cu sânge.

— Suntem cu toţii răniţi, remarcă Louis. Victorioşii nu dau atenţie acestor amănunte. Acolitule, spune-ne o poveste!

— Tu, mai întâi! Tu ai luptat cu Protectorul norocos, Teela Brown!

— Nu sunt prea mândru de asta. Am să-ţi spun cum am fiert marea. Şi le istorisi întâmplarea. Apoi, Acolitul îi povesti istoria tatălui său: sosirea lui pe Harta Pământ, cu o navă de asalt Kzinti şi cu uneltele Păpuşarului. Războiul. Prietenii şi duşmanii, morţile, împerecherile aranjate pentru a lega alianţe. Cum învăţase să le vorbească femeilor.

Chmeee devenise tatăl a trei copii, în cele câteva săptămâni petrecute pe Harta Kzin. Un lord local se angajase, prin contract, să-i crească. Când a putut, Chmeee şi-a răscumpărat — amical — fiul cel mare de la Kathakt şi l-a adus pe Harta Pământ. Acolitul văzuse prima fiinţă umană la doisprezece falani.

Cel mai mare fiu al unui stăpân se antrenează greu. Inamici şi prieteni, cum să-i observi, în cine să ai puţină încredere, cum să vorbeşti cu o posibilă pereche? Nu le vorbi femeilor cu diplomaţie, căci ele vor ascunde totul…

— Povestea asta devine prea plicticoasă, interveni Tonfierar.

— Aşa e, încuviinţă Acolitul. A devenit din ce în ce mai plicticoasă, până când am dorit să ţip. Într-o zi, am provocat o întrecere la ţipat şi am câştigat în faţa tatălui meu. El m-a lăsat să plec. Am fost rănit şi am flămânzit, am fost servitorul unui Protector Vampir, dar acest flup diplomatic a ieşit din viaţa mea. Tonfierar, spune-ne şi tu o poveste.

— Eu am s-o cânt. Apoi, va trebui să dormim, iar după aceea, Louis ne poate conduce spre un loc sigur.

Tonfierar cântă despre un lucru de magie fierbinte, abandonat de Louis Wu, care a fiert o mare. Cinci Oameni ai Nopţii, extrem de îndrăzneţi, au demontat o uşă magică. Ei nu ştiau unde ducea aceasta, şi nu puteau s-o pună în funcţiune.

Într-o noapte, Chime dispăruse.

Ceilalţi promiseseră să-l reţină pe fiul său, iar Tonfierar a trecut singur prin uşă. Un miros îl trăgea spre ceea ce doar putea percepe ca pe o promisiune a paradisului. Se trezise în grădina arborelui vieţii. Femeia, care trecuse prin uşă înaintea lui, zăcea moartă şi întinsă alături de el. Chime fusese prea bătrână.

Plecase în explorare. Găsise Apărarea Antimeteoritică şi telescopul. Crease o fizică în stare să explice ceea ce vedea. El şi Louis discutaseră despre acele lucruri, iar Acolitul îi ascultase. Tonfierar dedusese, nu numai existenţa altor lumi, dar chiar şi a găurilor negre. Ghicise existenţa şi natura celorlalţi Protectori.

— Ce ai mâncat? Iepuri morţi?

— Evident, pe Chime, dar nu mă trezisem de prea multă vreme pentru a-mi fi fost foarte foame.

Louis încercă să vorbească despre ce ar fi avut nevoie să ştie imediat un Protector. Navele invadatoare: era timpul să ia câţiva prizonieri, să vadă care era, de fapt, politica lor. Patriarhul Ascuns şi echipajul său: existau Constructori ai Oraşului pretutindeni, uşor de găsit. Copiii ar fi avut nevoie de perechi, nu peste mulţi ani. Locuitorul Reţelei…

— Un contract este o promisiune fără ambiguităţi, marcat, Louis! Dar de ce mi-ar oferi Locuitorul Reţelei aşa ceva mie?

— De teamă, deşi, adeseori, el acţionează imprevizibil chiar din pricina ei, răspunse Acolitul.

— Cel mai bine ar fi dacă ai avea ceva ce doreşte, adăugă Louis. Dacă i l-ai oferi, de pildă, pe cel de-al 401-lea colector de pe Zidul de Margine…

Masa lui era gata, de acum. Explică, în timp ce mânca.

… Despre colectoarele Bussard, despre jeturile de orientare, despre fuziunea hidrogenului. Tonfierar înţelesese deja legile reacţiunii şi instabilitatea Lumii Inelare.

— Există doar patru