beşliaga turc şi îi sfărâmă o roată. „Accident de circulaţie", chiar de pe vremea aceea! Se iau la ceartă şi bătrânul beşliaga, mânios nevoie mare, ia biciul din mâna surugiului său şi-1 plesneşte peste fată pe tânărul grec. Acestuia i se urcă sângele la cap: scoate pumnalul de la brâu şi-1 înfige în trupul turcului, care cade mort. Pentru o raia a împărăţiei uciderea unui musulman, care, pe deasupra, este un înalt slujbaş, însenina gn la moarte. Dar ce ne mai pasă, revoluţia se apropie, grecii VOT fi liberi! Nicolae Nerulos sare în trăsură şi porunceşte surugiilor s§ dea bice cailor.

  i că Istoria avea să hotărască altfel. Ştim care a fost jalnicul sfârşit al aventurii lui Ipsilanti în Principate, pe care acum turcii le ocupă în mare grabă. Tânărul aga Ibrahim îl caută cu înfrigurare pe un anumit Nicolae Nerulos, ucigaşul tatălui său. A aflat că, în ultima vreme» fusese prefect de Neamţ – nu putea lupta, deoarece se lovise căzând de pe cal. Turcii pun ieniceri şi beşlii în toate satele; la conacul din Dărmăneşti, ai cărui stăpâni, prieteni de-ai lui Nerulos, au fugit în Transilvania, sunt cinci. Nicolae Nerulos, logodnica Iui, părinţii acesteia şi doi servitori ţigani trăiesc, ca şi zidiţi, într-un apartament mic de tot, neştiut de nimeni, între zidul exterior al casei şi un perete fals: în această parte a casei, comunică trei caturi, pe scări şi prin chepenguri, de la primul cat până în pivniţă, de unde vătaful aduce, în fiecare noapte, apă şi hrană celor zidiţi acolo. La parter, ascunzătoarea este în dreptul sobei din bucătărie. Aici, vom asista la o dramă: toamnă târzie, frigul a venit prea devreme; străjerii turci umplu vatra cu trunchiuri de copaci şi aprind focul. După câteva ceasuri, se aud nişte bătăi înfundate, repetate, în perete. Merg de jur împrejurul conacului – nici urmă de om sau de animal. Loviturile se înmulţesc. Deodată, turcii pricep ce se întâmplă; cu securea şi cu târnăcopul dau jos peretele. Cei sase sunt acolo, mai mult morţi decât vii. Printr-o nefericită întâmplare, greu de închipuit, cele două chepenguri, cel de sus şi cel de jos, se înţepeniseră, încât nenorociţii fuseseră înghesuiţi în locul acela strimt, de la nivelul parterului, în spatele sobei. Fuseseră cât pe-aci să moară înăbuşiţi, doamna cea bătrână leşinase, când unul din ţigani începuse să strige şi să bată cu pumnii în peretele interior.

  Chemat în grabă din oraş, Ibrahim-aga 1-a recunoscut numaidecât pe ucigaşul tatălui său, care nu a tăgăduit nimic. Verdictul a fost dat pe loc: Nerulos şi socrii lui aveau să fie executaţi a doua zi, iar ţiganii bătuţi crunt cu biciul; Zoe, grecoaica cea mică, cu ochi negri, ya mtra în haremul lui Ibrahim.

  În căruţa care-1 ducea, legat în lanţuri, la Piatra Neamţ, Nerulos se chinuia să găsească ceva ca să apere cinstea logodnicei sale: alt gwd n-avea. Dar ce să facă? Ajuns în curtea închisorii, la Piatra, a avut o licărire de speranţă: printre cei din gardă, recunoscuse un 'iar turc căruia îi salvase viaţa cu câteva luni mai înainte, când voluntarii lui Ipsilanti voiseră să-1 ucidă. Dar îşi mai aducea oare amin, te de el? Şi-a adus. Putin după aceea, tânărul se va strecura în temniţă şi i se va arunca la picioare: ce putea face ca să-i arate recunos. tinta ce-i purta? Nerulos i-a cerut să-i aducă o pană şi hârtie şi Să ducă o scrisoare în oraş; avea să-i scrie Mărioarei A., ştiind că se refugiase în oraşul acela de provincie, unde fratele ei fusese numit ispravnic. A scris scrisoarea, punând tot sufletul: o ruga pe Mârioara să-1 ierte pentru purtarea lui josnică şi să facă tot ce-i va sta în py. tintă ca să salveze, nu viaţa lui, ci onoarea logodnicei. Trebuia să facă ceva cât mai repede, în câteva ceasuri. (Descoperind, din întârn-plare, scrisoarea, în 1887, Rosetti a putut reconstitui această nemaiauzită poveste.)

  Mărioara n-a stat la gânduri. S-a sfătuit cu fratele ei; şi-au dat seama că singura cale posibilă era să încerce să răscumpere fata. Mărioara avea la ea 3 000 de piaştri, fratele i-a mai dat încă 2 000. La nevoie, se vor îndatora, de cumva pretenţiile turcului vor fi mai mari. Trebuia să caute să-1 vadă neîntârziat, ceea ce a şi făcut, după ce s-a gătit cum a putut mai frumos. Era, să nu uităm s-o spunem, o femeie de o frumuseţe strălucitoare, cu pielea albă-trandafirie, ochii albaştri, părul lung, bălai. Mărioara a înţeles numaidecât că turcul, văzând-o, n-a rămas nesimţitor. Şi-a folosit toţi nurii ca să-1 înduplece; apoi i-a spus că Zoe este verişoara şi foarte draga ei prietenă; că este gata să facă orice ca s-o răscumpere. I-a oferit turcului 3 000 de piaştri. Acesta a rămas neclintit. 4 000. 5 000 de piaştri. Mărioara începuse să se îndoiască de izbânda încercării sale.

  — Arunci, cât?

  — Nu avea nevoie de aurul ei. Pe ea o voia: o noapte în patul lui şi-i va da fata.

  Se încheie târgul, turcul îşi tine făgăduiala. Iar a doua zi, tânărul aga era atât de îndrăgostit, încât Mărioara, pentru încă o noapte, a scăpat şi viaţa fostului ei iubit. Cât de greu îi venea lui Ibrahim, unui Credincios ca el, să încalce legile cele sfinte care cer răzbunarea cu vărsarea sângelui pentru moartea unui părinte! Nopţile ce au urmat, Mărioara a căpătat viaţa şi libertatea şi pentru ceilalţi prinşi.

  Gurile rele spuneau, mai târziu, că, după retragerea trupelor turceşti din Principate, tânăra doamnă s-ar fi dus la Constantinopol – şi că unora li se păruse a zări, privind din palatele Fanarului, silueta ei, seara, pe caicul lui Ibrahim-pasa, alunecând leneş pe apele liniştite ale Cornului de Aur130.

  CAPITOLUL AL NOUĂLEA

  Renaştere sub domnii pământeni

  La oraşe, se trăieşte ca la Paris; „bonjurişti" şi „farmazoni".

  Revoluţie în arte şi în literatură: influentă germană, influentă franceză.

  „Alfabetul de tranziţie". Noua ocupaţie rusă şi Regulamentul Organic, 1828-1834.

  Soarta ţăranilor sub noul regim. 1848: poeţi şi