— Da. În schimbul doi. Cu bine, Sașa.

— La revedere…

El se ridică. Zâmbi și îi făcu cu ochiul, chipurile, nu-ți pierde curajul!.. Drept răspuns fetița zâmbi și ea. Nici nu mi-l pierd… Și totuși el plecă cu sentimentul că a părăsit un om căzut în nenorocire.

Aleea dădea în stradă. Dincolo de ultimii castani se zăreau trecând automobile. La cotitură, toți trei își întoarseră capetele. Fetița se uită în urma lor. Ridicară mâinile în semn de salut. Ea le zâmbi, agitându-și mâna subțire.

— Înțelegi, Vitea? Krivoșein îl cuprinse cu brațul după umăr. Înțelegi, băiete, eu totuși te iubesc, afurisitule, deși nu am pentru ce. Ar trebui să-ți trag o mamă de bătaie cu centironul soldățesc, așa cum ne bătea tata pe timpuri, dar prea ești mare și serios…

— Bine, bine, mai termină! spuse Viktor Kraveț.

— Înțelegi, Vitea, în ceea ce privește „butonul fericirii”, tu ai dreptate. A fost o exagerare inginerească. Oamenii așteaptă, în general, din partea tehnicii doar micșorarea exigențelor față de ei înșiși… E caraghios! Pentru șobolani e ușor să instalezi butonul fericirii. Introduci un electrod în centrul plăcerii din scoarța cerebrală, și n-are decât să apese cu lăbuța contactul. Dar oamenii, cred eu, nu au ce face cu asemenea fericire… Și totuși există o metodă. Nu cu ajutorul butonului și nici bazată pe matematică, dar există. Și, în mod empiric, noi ne-o însușim încet-încet. Faptul că ne stoarcem creierii chiar și cu problema utilizării descoperirii în folosul oamenilor și nu numai al nostru, face parte din această metodă. Și faptul că Adam a putut să se învingă pe sine și să se înapoieze aici cu o idee bună, ține tot de această metodă. Și faptul că Valea și-a asumat riscul unei asemenea experiențe, știind ce se poate întâmpla, face parte din această metodă. Desigur, dacă experiența ar fi fost pregătită mai minuțios, s-ar fi putut ca el să rămână în viață. Dar niciunul dintre noi nu e ferit, nici de greșeli, nici de rebuturi. Asta e munca! Faptul că el a ales sinteza oamenilor, cu toate că sinteza mașinilor microelectronice ar fi fost mult mai simplă și mai bănoasă, ține tot de această metodă. Și faptul că noi am acumulat cunoștințe pe această linie ține de această metodă. Acum nu mai suntem începători diletanți și nimeni nu ne poate deruta în muncă, sau într-o discuție în contradictoriu. Dimpotrivă, putem noi să-i derutăm pe alții. Iar într-o discuție sinceră, deschisă, cunoștințele reprezintă arma principală…

— Dar într-una nesinceră, necinstită?

— Această metodă este aplicabilă și într-o discuție necinstită. Harri a fost strâns cu ușa tot cu această metodă. Eu și cu tine am ieșit dintr-o situație dificilă și am găsit de lucru tot cu ajutorul ei. Noi suntem capabili de multe, n-are rost să ne ascundem după deget, și să muncim, și să ne batem, și chiar să facem politică. Desigur, e mai bine ca întotdeauna s-o scoți la capăt cu duhul blândeții. Dar dacă nu se poate, vom proceda și altfel… Adam, dă-mi o țigară, ale mele s-au terminat. Krivoșein își aprinse o țigară și continuă:

— Și pe viitor va trebuie să ne conducem după această metodă empirică și în muncă și în viață. Întâi și întâi o să lucrăm împreună. În munca noastră lucrul cel mai îngrozitor este singurătatea. Ați văzut unde a dus singurătatea. Vom aduna în jurul muncii noastre — desigur cu multă grijă — oameni inteligenți, cinstiți, puternici și cunoscători. Vom avea grijă ca, în nici o etapă, descoperirea noastră să nu cadă în mâna unui ticălos sau tembel. Avem cui da alarma! O să-l atragem și pe Azarov, și pe Vano Alexandrovici Androsiașvili, și mai am eu pe cineva în vedere. O să încercăm să-l aducem și pe Valerka Ivanov… Și dacă vom duce munca în felul acesta, totul o să fie bine în ce privește metoda dublării oamenilor, dublarea cu corectări, transformarea informațională a oamenilor obișnuiți…

— Totuși, în privința aceasta nu e vorba de o rezolvare inginerească, nu există o garanție de sută la sută, spuse Kraveț cu încăpățânare. Desigur, se poate încerca… Tu crezi că Azarov o să accepte?

— O să accepte, ce să facă! Da, asta nu e o soluție inginerească, organizatorică. Și nu este o rezolvare simplă. Dar altă rezolvare nu există… O să reunim în jurul muncii noastre oameni talentați cercetători, constructori, medici, pictori, sculptori, psihologi, muzicanți, scriitori, sau, pur și simplu, oameni cu experiență, care știu câte ceva despre viață și despre om. Vom începe să aplicăm în viață ceea ce este mai necesar: tămăduirea bolilor și a infirmităților, corectarea înfățișării exterioare și a psihicului… Apoi, aproape pe nesimțite vom selecta treptat informația pentru programul universal al „mașinii-mamă”, ca să introducem în creierul și în corpul omului tot ce omenirea a acumulat mai bun de-a lungul existenței sale.

— PUPO — pronunță Viktor. Programul Universal de Perfecționare a Omului. Sună grozav! Măi-măi…

— Trebuie să încercăm, spuse Adam cu încăpățânare. Da, nu există o garanție sută la sută, nu stă totul în puterile noastre. Poate că nici n-o să ne reușească totul. Dar dacă nu vom încerca, dacă nu vom năzui către asta, atunci cu siguranță, n-o să iasă nimic! Și știți, mie mi se pare că, în acest domeniu nu e chiar atât de mult de lucru. Important e ca, într-o generație sau două, să se împingă dezvoltarea omului în direcția necesară, iar mai departe treaba o să meargă și fără ajutorul mașinilor. Pentru că oamenii știu și singuri să facă oameni, să-i educe și să-i dezvolte.

„Vor exista de toate — își aminti aspirantul de ultima însemnare din jurnal — și îndrăzneala, și ideile, și uimirea copilărească în fața măreției lumii și vuietul oceanului în furtună, și inteligența aparatelor, și beția muncii, și cerul albastru și mirosul ierburilor încinse de soare, și înțelepciunea bătrâneții și maternitatea plină de încredere… și chiar și amintirea nenorocirilor și greșelilor, ca ele să nu se mai repete! Vor fi de toate: cunoașterea lumii, înțelegerea reciprocă, dorința de pace și tenacitatea, înclinația spre visare și scepticismul care remarcă imperfecțiunile,