doar dreptul de a citi datele. Ceea ce îi era de ajuns pentru îndeplinirea sarcinilor ei obișnuite. Dar planul de a-i salva pe Arthur și pe soții Aschenbrenner prin manipularea datelor privitoare la plăți eșua dacă nu avea acces la date.

Așa s-ar fi întâmplat în mod normal, dar în perioada în care colaborase la proiectul „Nisip mișcător” Helene învățase cum funcționau sistemele de securitate, în cele mai mici detalii, și știa cum să le păcălească și să le ocolească. Practic ani buni nu făcuse altceva.

În realitate, nu exista nicio problemă, trebuia doar să aplice cele învățate și la sistemul de computere al NSA. După aproximativ o oră reușise să obțină drept de administrator, adică dreptul unui utilizator de a primi și de a renunța după dorință la alte drepturi, ca de exemplu la dreptul de scriere într-un anumit tabel. Aceasta îi păru metoda cea mai puțin bătătoare la ochi pentru a face ceea ce voia, deoarece dacă observa cineva că în profilul ei de utilizator era activ acest drept, un lucru de altfel destul de greu de observat, ea putea susține că nu știuse de el și cu ceva noroc putea trece drept o neatenție la instalarea contului ei.

A doua problemă era mai delicată. Ea nu putea să înlocuiască pur și simplu în înregistrarea contabilă obiectul cumpărat cu altul ori să îl șteargă. Orice cumpărătură corespundea unei vânzări și bilanțul amândurora trebuia să se potrivească. Existau programe care verificau regulat și dacă era cazul, dădeau alarma (din diverse motive tehnice uneori la înregistrările contabile existau greșeli ori întârzieri). Ea va trebui să mute obiectul cumpărat în altă înregistrare contabilă din aceeași zi, pe cât posibil la aceeași oră și mai ales la același preț și invers.

De exemplu, Otto cumpărase scara pentru pod pe 25.01.1935 la ora 15:12 și plătise pentru ea 58 Reichsmark. După câteva căutări, Helene găsi un oarecare Ernst Pelzer, domiciliat în apropiere de Erfurt, care în aceeași zi cumpărase tot cu 58 de Reichsmark o mașină de găurit, la ora 11:44. Helene scrise un scurt program, care îi dădea dreptul de a modifica datele privind plățile, apoi schimbă între ele orele la cele două cumpărături și anulă dreptul de a modifica datele. După două secunde Otto Aschenbrenner cumpărase pe 25.01.1935 la ora 11:44 o mașină de găurit, iar Ernst Pelzer cumpărase la ora 15:12 o scară pentru pod și nimeni nu mai era în stare să probeze contrariul. Și pentru că Otto nu mai cumpărase o scară pentru pod, cumpărarea unei toalete de camping nu mai conta. Ernst Pelzer la rândul lui nu cumpărase niciodată o toaletă pentru camping, deci cumpărarea de către el a unei scări pentru pod nu mai atrăgea suspiciuni.

Și într-adevăr, când ea rulă din nou programul de valorificare, Otto Aschenbrenner nu mai apăru.

— Ptiu! exclamă Helene simțind că i se ridică o piatră de pe inimă.

În clipa următoare sună telefonul.

•••

După lectura altor scrisori transmise prin Rețeaua internațională, Lettke se concentră exclusiv pe corespondența dintre Vera Schneider și prietena ei Gertrud. Ea le scria și părinților, dar totdeauna scurt și banalități, pentru a nu îi îngrijora. Dimpotrivă, scrisorile pentru Gertrud erau adevărate romane. Vera Schneider descria în amănunt viața la universitate, traiul american, impresiile personale cu privire la New York, stările ei sufletești, pe scurt toată viața ei.

Era captivant să citești toate acestea, să pătrunzi în schimbul intim de scrisori dintre două prietene, care își încredințau una alteia tot, bucuriile și necazurile, aventurile amoroase, problemele sexuale. Lui Eugen Lettke îi aminteau de pătrunderile lui în locuințe străine, nu pentru a fura, ci doar pentru a privi, a cotrobăi prin fiecare sertar și a iscodi prin fiecare dulap.

Aici nu mai era nevoit să o facă. Cele două trăgeau pentru el toate sertarele, îi deschideau toate ușile șifonierelor și îi explicau ce era de văzut acolo.

Parcă fu de față când Vera Schneider cunoscuse la o festivitate în cadrul universității un tânăr student la fizică, Paul Miller. Află că acesta avea ochi căprui și privire pătrunzătoare, un fund bine conturat care îi plăcea extraordinar Verei. La fel și tânărul. De fapt, scria ea, nu arată deloc cum îmi închipuiam eu că arată cineva interesat de atomi și galaxii și de alte chestii de-astea. Totdeauna am crezut că asemenea bărbați trebuie să fie cu gândul aiurea și plictisitori, dar Paul nu este așa! Dimpotrivă, este chiar glumeț. Eu cred că nu am râs vreodată atât cât am râs discutând cu el.

Totuși mai târziu ea se întreba dacă Paul Miller era interesat și de ea, pe lângă atomi și galaxii. Era sceptică, prietena ei dimpotrivă, optimistă, și s-a dovedit că Gertrud avusese dreptate, pentru că pe 20 ianuarie 1938 Paul a sărutat-o pe Vera pentru prima dată, un sărut pentru a cărui descriere ea a avut nevoie de mai multe pagini și cinci zile mai târziu, în camera lui, acesta s-a culcat cu ea. A descris și acest eveniment fără rețineri, cu niște amănunte care i-au trezit lui Lettke reacții trupești. În orice caz, Paul Miller nu avea doar un posterior bine conturat, chiar dacă era neexperimentat în chestiunile intime. Și cei doi s-au dedicat cu toată râvna înlăturării acestui neajuns.

Evident fără a se gândi la măsurile anticoncepționale, așa că după nici trei luni de la începutul legăturii cu arătosul student la fizică, Gertrud Kuhl primea înștiințarea că Vera Schneider era, vai Doamne, gravidă! Prietena ei o întreba ce să facă. Să îi spună lui? Sau hodoronc-tronc să pună punct relației și să se întoarcă în Germania. Să scape de copil?

Gertrud a sfătuit-o să îi spună, că el nu era tocmai străin de situație, și după câteva ezitări (paisprezece mesaje prin Rețeaua internațională într-un singur sfârșit de săptămână!), Vera s-a hotărât și i-a prezentat amorezului situația.

A fost pasul corect, după cum Vera i-a comunicat imediat prietenei ei, deoarece Paul nu numai că nu s-a arătat supărat, ci chiar a cerut-o în căsătorie pe loc. Ceea ce firește