Cărți «Intre Orient Si Occident descarcă topuri de cărți gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
După jurnale, vine rândul literaturii. Asistăm, mai întâi, bineînţeles, la o adevărată frenezie a traducerilor – fără ca alegerea să fie totdeauna bine făcută. Unele din traducerile acestea circulau în manuscris, şi aproape toate erau făcute de boierii cultivaţi. Cel mai harnic dintre ei se pare că a fost marele vornic din Moldova Alexandru Beldiman (autorul Jalnicei Tragodii, operă mediocră, scrisă în româneşte, despre evenimentele din 1821); tradusese, între altele Oreste de Voltaire, o Istorie a lui Numa Pompilie, după Florian, sj chiar şi Istoria Cavaleriului de Grie şi a iubitei sale Manon Leşco (unde numele proprii transcrise fonetic în româneşte fac astăzi yn efect destul de caraghios – e vorba bineînţeles de celebrul roman al abatelui Prevost, Manon Lescauf).
Când se poate, lumea citeşte, de asemenea, direct în frantuzeste-unii încep să-şi alcătuiască biblioteci, cea mai vestită fiind cea a Iul Nicolae Rosetti-Rosnovanu, de la Stânca, în care se găsesc operele tuturor „filosofilor" din „Secolul Luminilor": Voltaire, Rousseau Helvetius, Fontenelle, Montesquieu, Diderot, d'Alembert, Condillac', Mably, Puffendorf etc.
Sunt înfiinţate biblioteci publice, cel mai adesea la librarii care înv prumută cărţile acasă, în anii 1830, din cele patru librării din Iaşi, trei nu vând decât cărţi franţuzeşti.
Să cităm încă un autor din secolul al XVIII-lea – astăzi, cu totul uitat de istoriile literare – contele de Oxenstiern: Pensees, refle-xions et maximes morales a fost o carte de căpătâi pentru boierii moldovalahi131.
Timpul trece, gusturile se schimbă, sunt preferaţi romanticii. La Bucureşti, în catalogul librăriei lui Frederic Walbaum, în 1838, apoi în librăria deschisă în 1846 (ce scandal!) de fiul boierului Constantin Rosetti, se găsesc romane de Paul de Kock, Eugene Sue, Doamna Cottin, Doamna Ancelot, Frederic Soulie, Roger de Beauvoir; dar şi de Alexandre Dumas, George Sand, Chateaubriand, Lamartine, Victor Hugo, Vigny, Musset, Balzac. Se mai găsesc şi colecţii de piese de teatru şi repertorii pe genuri de piese: vodeviluri, comedii, drame şi tragedii, melodrame, opere – şi chiar şi Le theâtre franqais au Moyen Îge de Monmerque şi Michel! —, încât cele mai multe piese jucate la teatru se aflau, foarte curând, la îndemâna cititorilor.
Adevărul este că, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti, teatrul francez cunoştea un succes neobişnuit – şi putem considera că el a avut o mare înrâurire asupra ideilor şi moravurilor societăţii moldovalahe.
Se începuse, modest, cu trupe de amatori. Am văzut că domniţa Ralu Caragea îşi crease un mic teatru la Bucureşti, în 1818, dar piesele încă mai erau jucate în greceşte, în schimb, la Iaşi, elevii Academiei Domneşti dăduseră de câteva ori, în 1814, în greceşte şi î° franţuzeşte, spectacole cu Moartea lui Cezar de Voltaire. Pilda lor a fost urmată de elevii scolii particulare a francezului Lincourt. în 1816, "n palatul hatmanului Constantin Ghica, se dă, în franceză, Alzira de Voltaire, si, în acelaşi an, o mică piesă, în româneşte, de Gheorghe A sachi, Mirtil ti Hloe, adaptată după o pastorală de Gessner şi Florian; iar faptul că trei tineri boieri (doi Ghiculesti şi un Srurdza) jucau într-o piesă în româneşte trebuie să fi părut atât de nemaipomenit,;ncât mitropolitul Veniamin Costache a ţinut să fie şi el de fată.
Vom vedea, după aceea, trupe străine de teatru perindându-se în cele două capitale. Nu toate sunt franţuzeşti. Sunt şi italieneşti, nemţeşti şi chiar şi poloneze. însă marele eveniment avea să fie înfiinţarea la Iaşi, de către fraţii Baptiste şi Joseph Foureaux, a unui teatru franţuzesc permanent, într-o fostă casă boierească. Este mare cât Teatrul de Varietăţi din Paris, al cărui nume îl şi poartă: parter, be-noar, trei rânduri de loji şi o galerie. Consulul Franţei, Duclos, scrie că „asa ceva n-ar strica în oraşele noastre de provincie", iar Raoul Perrin: „Moldovenii au un teatru francez unde sunt prezentate cele mai bune vodeviluri de la noi. Teatrul acesta este permanent şi foarte căutat. Actorii sunt destul de buni şi multe din oraşele noastre de provincie nu au aşa ceva."
Să mai spunem şi că reprezentaţiile nu erau doar vodeviluri, în repertoriul teatrului de la Iaşi, găsim melodrame ca Treizeci de ani din viaţa unui jucător de cărţi de Ducange şi Dinaux, opere comice cum ar fi Cabana de la munte de Scribe şi Melesville, pe muzică de Adolphe Adam, Fra Diavolo de Scribe şi Auber, Doamna în alb de Scribe şi Boi'eldieu, Domnişoara de Belle-Isle de Alexandre Dumas si, de acelaşi autor, Tereza, în vreme ce, tot atunci, la Bucureşti, se dă Angelo, tiranul Padovei, „dramă în trei zile" de Victor Hugo; mai fuseseră văzute, însă traduse în româneşte, Avarul lui Moliere şi Britannicus al lui Racine.
S-ar putea să pară surprinzător că Iaşii, mult mai mic şi mai putin populat decât Bucureştii, au putut tine atâta vreme – vreo douăzeci de ani – un teatru francez permanent, în timp ce capitala Munteniei nu avea aşa ceva. Faptul trebuie pus, probabil, pe seama sprijinului susţinut dat de Mihai Sturdza prin subvenţiile lui, precum şi a abonamentelor, foarte scumpe, pe care nu şovăiau să le plătească membrii înaltei societăţi moldoveneşti, mult mai franţuzita decât cea de la Bucureşti – observaţie făcută de multi călători francezi. Saint-Marc Girardin, de pildă, găsea în Moldova „mai multă aristocraţie" decât în Muntenia, iar Iaşii treceau înaintea Bucureştilor prin purtările alese şi distincţia persoanelor din saloanele sale.
Orice va fi fost, în cele două capitale, prin saloane şi la Curte, curând, nu se mai vorbeşte decât franţuzeşte. „La Iaşi, ca şi la Bucureşti – scrie Raoul Perrin —, se vorbeşte franţuzeşte în toate familiile cât de cât alese. Moldovalahii au chiar o oarecare pretenţie în
