class="t9">ţelor palide ne sileşte să cercetăm zăcămintele de aur. Altminteri nici nu le-am lua în seamă şi nu le-am folosi. Cînd crede tînărul meu frate alb că va fi gata de drum?

— Oricînd veţi găsi de cuviinţă.

— Atunci să nu mai zăbovim; e toamnă tîrzie şi se apropie iarna.

Un războinic roşu nu are nevoie de multă pregătire, chiar şi pentru călătoriile cele mai lungi. Dac-ai fi gata, am putea să plecăm şi mîine.

— Sînt gata. Rămîne doar să hotărîm ce vom lua cu noi, cîţi cai şi...

— Asta rămîne în grija lui Winnetou, mă întrerupse el. S-a şi gîndit la toate; tînărul meu frate alb poate fi liniştit.

Părăsirăm etajul întîi unde ne aflam şi urcarăm din nou scara.

Cînd să intru în camera mea, iată-l pe Sam Hawkens.

— Am să vă comunic o noutate, sir, îmi strigă el radiind de bucurie. O să vă mire grozav, dacă nu mă-nşel.

— Ce?

— Vestea pe care v-o aduc. Sau aţi şi aflat ceva?

— Haide, spune, dragă Sam!

— Plecăm, plecăm de-aici!

— Asta-i tot? Fireşte că ştiu.

— Ştiţi, care va să zică? Şi eu care ziceam să vă fac o bucurie! Prin urmare, am întîrziat!

— Am aflat-o chiar acum de la Inciu-Ciuna. Dar dumitale cine ţi-a spus?

— Winnetou. L-am întîlnit jos, la rîu, unde alegea caii. Chiar şi Nşo-ci vine cu noi călare. O ştiaţi şi pe-asta?

— Da.

— E o idee cam ciudată, dar mie îmi convine. Se pare că vor s-o dea la un pension, undeva, în est. De ce, pentru ce, asta n-o mai înţeleg, afară de cazul că...

Se opri în mijlocul frazei, mă măsură cu ochişorii lui plini de înţelesuri şi continuă:

— ... afară de cazul că... hm! Poate ca Nşo-ci să devină, să zic aşa, un fel de Cliuna-ai a dumneavoastră. Nu sînteţi de părere, iubite sir  Shatterhand?

— Cliuna-ai, adică luna mea? Asemenea poveşti le las în seama dumitale, Sam. Ce-mi trebuie mie o lună care descreşte pînă dispare cu totul? Nici prin gînd nu mi-ar trece să-mi pierd peruca de dragul unei indiene!

— Peruca? Ia vedeţi! Aici aţi scrîntit-o. E o glumă proastă, care nu vă face cinste. Şi-apoi, găsesc chiar bine că dragostea mea pentru "luna în descreştere" a fost nefericită.

— De ce?

— Fiindcă n-o puteam lăsa aici; ar fi trebuit s-o iau cu mine. Şi atunci mă-ntreb: cărui călăreţ îi convine să străbată preria cu luna după el? Hi-hi-hi-hi! Tot răul e spre bine. Numai una mă supără.

— Ce?

— Chestia cu surtucul. Dac-aş fi prelucrat eu însumi pielea aia frumoasă de grizzly, m-aş plimba acum într-o haină de vînătoare clasa-ntîi. Aşa, s-a dus dracului surtucul cu piele cu tot!

— Păcat! Sper însă că se mai iveşte ocazia să dobor un grizzly.

Atunci îţi dau iarăşi pielea.

— Mi-o daţi mie? Mai curînd vă fac eu un cadou, stimate sir. Să nu vă imaginaţi că urşii ăştia cenuşii mişună peste tot numai din plăcerea de a fi răpuşi de primul greenhorn ce le iese în drum! Atunci a fost o întîmplare cu care n-aveţi motive să vă lăudaţi, cum, de altfel, nici cu gluma de adineauri. Mai bine nu ne-am întîlni cu urşii, măcar în viitorul apropiat, cît mai avem de lucru. Colosală idee să vă puteţi continua măsurătorile! Nu-i aşa?

— Nobilă, Sam, foarte nobilă!

— Yes! în felul ăsta încasaţi banii şi noi de asemenea. Poate că, thunderstorm! Mii de trăsnete! V-aş dori-o din inimă, dacă nu mă-nşel! Cred c-am ghicit.

— Ce-ai ghicit?

— C-o să primiţi toţi banii, toţi!

— Nu înţeleg.

— Păi e uşor de înţeles. Dacă