— Asta să ţi-o scoţi din cap, Sam! Vor avea alţii grijă să nu iasă după socoteala dumitale atît de rezonabilă.

— Totul e posibil, sir, totul! Depinde cum veţi pune chestiunea; trebuie să cereţi plata integrală. De altfel, aţi făcut aproape singur toată treaba. Vreţi să încercaţi?

— Nu. N-am de gînd să mă fac de rîs cerînd mai mult decît mi se cuvine după contract.

— Greenhorn! Zi-i greenhorn şi pace! Vă spun eu că aici, în ţara asta, modestia dumneavoastră e cu totul deplasată. Eu vă vreau binele, deci ascultaţi ce vă spun. Părăsiţi ideea de a deveni un westman, căci n-o să ajungeţi cîte zile veţi trăi; nu aveţi nici cea mai mică aptitudine. Trebuie aşadar să vă alegeţi o altă carieră şi în acest scop e nevoie de bani şi iarăşi de bani. Cu condiţia să aveţi un pic de minte, vi se oferă acum ocazia să puneţi mîna pe o sumă frumuşică şi să vă asiguraţi pentru o bucată de vreme. Altfel o să vă zbateţi ca peştele pe uscat.

— Vom vedea. N-am trecut dincoace de Mississippi ca să ajung un westman şi dacă într-adevăr nu izbutesc, atîta pagubă. În acest caz numai dumneata ai fi de compătimit.

— Eu? De ce tocmai eu?

— Pentru că ţi-ai dat atîta osteneală să scoţi ceva din mine. Parcă şi aud comentariile:" Trebuie să fi încăput omul pe mîinile unui dascăl ageamiu, care habar nu are de nimic".

— Adică eu n-am habar de nimic? Eu, Sam Hawkens, hi-hi-hi-hi! Eu mă pricep la toate, sir, absolut la toate! Mă pricep chiar să vă las aici la voia întîmplării!

Dădu să plece, dar se întoarse după cîţiva paşi, ameninţîndu-mă:

— Dar un lucru să ştiţi: dacă nu cereţi toţi banii, îi cer eu şi vi-i bag cu de-a sila în buzunar! Howgh!

Plecă hotărît, cu paşi care se voiau gravi, dar care stîrneau ilaritate. Omuleţul acesta simpatic îmi dorea tot binele, pînă şi onorariul întreg, de care însă nu putea fi vorba.

Spusele lui Inciu-Ciuna se adeveriră: un războinic roşu n-are nevoie de prea multe pregătiri, chiar şi pentru o călătorie din cele mai lungi.

Viaţa în pueblo îşi urmă cursul ei obişnuit şi calm, fără ca nimic să indice apropiata noastră plecare. Chiar şi Nşo-ci care, după bunul ei obicei, continua să ne servească masa, era neschimbată. Cîtă agitaţie şi alergătură nu implică, pentru o femeie albă, pregătirile în vederea celei mai neînsemnate excursii! Această fată de indian avea să străbată călare un drum lung şi primejdios pentru a cunoaşte mult lăudatele minuni ale civilizaţiei şi totuşi nu dădea nici cel mai mic semn de nelinişte. Nimeni nu mă întreba nimic, nici nu-mi cerea vreun sfat.

Singura mea grijă era să strîng şi să împachetez instrumentele, pentru care Winnetou mi-a pus la dispoziţie cîteva pături moi de lînă.

Ca şi altădată, ne-am petrecut toată seara împreună, fără să schimbăm un cuvînt despre călătoria noastră şi, ducîndu-mă la culcare, nu mă simţeam deloc ca în ajunul unui drum atît de serios. Calmul şi sîngele rece al indienilor mă contaminaseră. Dimineaţa, nu mă trezii de la sine, ci datorită lui Hawkens, care mă anunţă că totul e gata şi că putem pleca imediat. Abia se crăpase de zi. Ne aflam către sfîrşitul toamnei şi răcoarea dimineţii dovedea că n-ar fi fost cazul să mai amîn