Am luat în grabă o gustare şi apoi, însoţiţi de toţi locuitorii din pueblo, cum s-ar zice "cu căţel şi cu purcel", am pornit în jos, către malul rîului, unde avea să se desfăşoare o ceremonie cu totul nouă pentru mine: vraciul trebuia să se pronunţe dacă această călătorie va fi norocoasă ori ba.

Se adunaseră aici şi apaşii ce locuiau în apropierea pueblo-ului.

Carul nostru cu boi mai sta acolo; fireşte că nu-l puteam lua cu noi la drum, fiind prea greoi şi incomod. Acum, acoperit cu pături sub care se adăpostea vraciul, carul fusese improvizat în sanctuar.

Se alcătui un cerc larg în jurul carului. Apoi începu "sfînta slujbă" indiană, pe care eu, în sinea mea, o denumeam "spectacol"; era un mîrîit şi un miorlăit de parcă o haită de cîini şi de pisici ar fi fost gata să se încaiere.

Stăteam între Winnetou şi sora lui. Nşo-ci se îmbrăcase în haine bărbăteşti şi astfel ieşea şi mai mult în evidenţă marea asemănare dintre cei doi fraţi. Hainele de pe dînsa erau aidoma cu ale fratelui, aşa cum le-am descris la tîmpul cuvenit. Avea, ca şi Winnetou, capul descoperit şi părul adunat într-o coadă împletită. La brîu purta cîteva punguliţe, fiecare cu alt conţinut, un cuţit şi un pistol. De umăr îi atîrna o puşcă. În hainele acestea noi, împodobite cu broderii şi ciucuri, Nşo-ci arăta foarte marţială, dar în acelaşi timp atît de graţioasă, încît toţi ochii se aţintiră asupra ei. Cum şi eu îmi pusesem costumul primit în dar, eram tustrei îmbrăcaţi aproape identic.

Probabil că, la auzul acelor sunete, nu mă prea luminasem la faţă, căci Winnetou ţinu să-mi explice:

— Fratele meu încă nu cunoaşte această datină a noastră; pesemne că în sinea lui îşi rîde de noi.

— Mie nu-mi pare ridicolă nici o datină religioasă, oricît de puţin aş pricepe-o, i-am răspuns.

— Acesta e cuvîntul just: religioasă. Cele ce vei vedea şi auzi aici nu sînt nişte maimuţăreli păgîne; fiecare gest şi sunet al vraciului îşi are tîlcul lui. Iată acum se ceartă între ele, vrăjmaşe, vocile binelui şi ale răului. În acelaşi fel îmi lămuri şi dansul vraciului. După un şir de miorlăituri, venea mereu cîte un urlet alternat cu intonaţii mai potolite. Urletul izbucnea în momentele cînd vraciul desluşea semne rele, iar sunetele potolite însoţeau semnele bune. La un lung răstimp, după ce toate acestea se consumară, vraciul sări din car şi începu să alerge roată, strigînd ca turbat. Apoi fuga lui se domoli; strigătul încetă; groaza, pe care o "mimase" atît de bine şi care-l făcuse să alerge nebuneşte, se potoli; vraciul începu să danseze lent şi grotesc; părea cu atît mai ciudat, cu cît îşi vîrîse faţa într-o mască înfiorătoare, iar de trup îi atîrnau tot soiul de obiecte, unele de-a dreptul monstruoase, îşi însoţea dansul cu o litanie tărăgănată. Amîndouă — şi dansul şi cîntecul — erau mai întîi agitate şi se liniştiră apoi treptat, pînă încetară cu totul. Vraciul se aşeză pe vine, îşi vîrî capul între genunchi şi stătu astfel nemişcat lungă vreme. Deodată, sări ca ars şi anunţă cu glas tare rezultatul viziunii sale:

— Ascultaţi, ascultaţi voi, fii şi fiice din neamul apaşilor! Iată ce mi-a îngăduit să întrevăd Manitu, Marele şi Bunul Spirit! Inciu-Ciuna şi Winnetou, căpeteniile apaşilor şi Old Shatterhand, care este căpetenia noastră albă, pornesc călare cu războinicii lor roşii şi albi pentru a însoţi pe Nşo-ci, tînăra fiică a tribului nostru, spre aşezările feţelor palide. Bunul Manitu este gata să-i ocrotească. Vor avea de întîmpinat cîteva primejdii, din care vor ieşi neatinşi şi se vor întoarce cu bine în mijlocul nostru. Chiar şi Nş