Se opri şi-şi înclină capul pentru a-şi exprima astfel mîhnirea pentru pierderea ce se anunţă.

— Iuf, iuf, iuf! Exclamară indienii, curioşi şi întristaţi totodată.

Cum vraciul rămase mai multă vreme în poziţia lui ghemuită şi stăruia în tăcere, Sam Hawkens al meu îşi pierdu răbdarea şi întrebă:

— Cine-i omul care nu se va întoarce? Să ne-o spună vraciul mai repede!

Vraciul făcu un gest de refuz cu mîna şi mai aşteptă un timp destul de lung pînă-şi ridică privirea şi o fixă asupra mea, strigînd:

— Ar fi fost mai bine să nu fiu întrebat. N-am vrut să-l numesc; dar acum Sam Hawkens, această faţă palidă dornică să le ştie pe toate, m-a silit să rostesc numele. Old Shatterhand e acela care n-o să mai revină. Moartea îl va găsi curînd. Ceilalţi, cărora le-am prezis reîntoarcerea, să nu se ţină în preajma lui, dacă nu vor să-şi piardă viaţa o dată cu el! Stîndu-i alături, vor fi şi ei în primejdie; departe de el, vor fi în siguranţă. Aşa spune Marele Spirit... Howgh!

Încheind, se ascunse iarăşi în car. Oamenii din jur îmi aruncau priviri speriate şi scoteau exclamaţii de compătimire. În ochii lor eram de pe acum un proscris, din calea căruia trebuie să te fereşti.

— Ce i-o fi căşunat individului ăsta? Se revoltă Sam. Să muriţi dumneavoastră? Haida-de! Numai un tîmpit poate scorni asemenea bazaconii! Are creierul putred şi ideea i-a ţîşnit ca puroiul. Cum naiba s-o fi gîndit tocmai la asta?

— Întreabă-te mai bine ce urmăreşte! E limpede că nu mă are la stomac... Vraciul ăsta nu mi-a adresat vreodată un cuvînt şi, bineînţeles, i-am plătit cu aceeaşi monedă; parcă nici nu exista pentru mine. Se teme de influenţa mea asupra căpeteniilor şi poate chiar asupra întregului trib; de aceea s-a folosit de ocazie ca să-mi lichideze autoritatea.

— M-aş duce la el să-i trag o pereche de palme.

— Lasă prostiile, Sam! Nu merită să-ţi ieşi din fire pentru atîta lucru.

Ascultînd profeţiile vraciului, Inciu-Ciuna, Winnetou şi Nşo-ci se uitară consternaţi unul la altul. Indiferent dacă dădeau sau nu crezare acestor profeţii, ei ştiau bine ce efect produc ele asupra apaşilor.

Treizeci de oameni fuseseră însărcinaţi să ne însoţească; şi aceştia, crezînd sincer că apropierea mea le aduce nenorociri, ar fi provocat, desigur, serioase dificultăţi. A para o asemenea situaţie nu era posibil; cuvintele vraciului nu dădeau loc la răstălmăciri. Singura soluţie ar fi fost ca şefii tribului să rămînă neclintiţi în atitudinea lor amicală faţă de mine şi să şi-o manifeste în văzul şi auzul tuturor. Şi, într-adevăr, ei îmi strînseră mîinile, iar Inciu-Ciuna vorbi cu voce tare, ca să fie înţeles de toată lumea:

— Fraţii şi surorile mele roşii să-mi asculte cuvintele! Fratele nostru, vraciul, are darul de a desluşi tainele viitorului şi, de multe ori, s-a şi întîmplat ceea ce a prezis. Dar noi ştim că poate să şi greşească. Pe vremea marii secete el a chemat ploaia, care însă n-a venit. În ajunul ultimului război împotriva comanşilor, el ne-a prorocit că vom face prăzi bogate şi totuşi izbînda nu ne-a adus decît vreo cîţiva cai şi trei puşti învechite. Cînd ne-a îndemnat acum două toamne să ne ducem la malul rîului Tugah, dacă vrem să răpunem bivoli mulţi, noi i-am urmat sfatul, dar ne-am ales cu aşa de puţină carne, încît iarna era să ne sfîrşim de foame. Pot să vă dau şi alte pilde care dovedesc că, uneori, ochii lui sînt nevăzători. De aceea e foarte posibil să se fi înşelat şi în