privinţa fratelui nostru Old Shatterhand. Socotesc cuvintele sale ca şi cînd n-ar fi fost rostite şi cer ca fraţii şi surorile mele să facă acelaşi lucru. Vom vedea dacă prorocirile se vor adeveri.

Atunci micul meu Sam Hawkens păşi în faţă, plin de hotărîre:

— Nu, nu vom vedea nimic! Nu e nevoie să aşteptăm. Cunosc eu un mijloc prin care vom afla imediat dacă vraciul a prezis adevărul sau nu.

— La ce mijloc se gîndeşte fratele meu alb? Se interesă căpetenia.

— Am să vi-l spun. Nu numai roşii, dar şi albii au vracii lor care se pricep să vadă viitorul, iar eu, Sam Hawkens, sînt cel mai vestit dintre ei.

— Iuf, iuf! Exclamară, miraţi, apaşii.

— Da, da, miraţi-vă! M-aţi, socotit pînă acum un westman de rînd, fiindcă nu-mi cunoaşteţi încă puterile; mă pricep şi la altele decît să mănînc şi să dorm! Vedeţi voi acuşi de ce sînt în stare, hi-hi-hi-hi! Cîţiva dintre războinici să ia tomahawkurile şi să sape aici, în pămînt, o groapă adîncă şi îngustă.

— Vrea oare fratele meu alb să privească în adîncul pămîntului? Întrebă Inciu-Ciuna.

— Da, căci viitorul e ascuns în măruntaiele pămîntului şi uneori în stele; cum însă, ziua-n amiaza-mare nu pot citi în stele, trebuie să cercetez adîncimile.

Cîţiva indieni îi urmară îndemnul şi-şi înfipseră securile în pămîntul dur, ca să sape groapa.

— Nu te ţine de năzbîtii, Sam! I-am şoptit. Dacă roşii bagă de seamă că le joci festa, mai mult strici lucrurile decît le dregi!

— Năzbîtii? Dar vraciul lor ce face? Tot scamatorii! Ceea ce ştie şi poate dînsul ştiu şi eu, stimate sir, dacă nu mă-nşel! Lăsaţi pe mine! E o demonstraţie cît se poate de necesară pentru ca însoţitorii noştri să nu ne dea peste cap planurile. Altminteri, vă asigur că va fi de rău.

— Sînt şi eu convins; dar te rog din suflet să nu faci caraghioslîcuri!

— O, nici o grijă! Lucrul e serios, chiar foarte serios!

Cu toate asigurările lui, mărturisesc că nu mă simţeam prea bine. II cunoşteam pe Sam ca pe mine însumi. Era un şugubăţ incorigibil. De aceea l-aş fi prevenit cu şi mai multă stăruinţă, dar el mă părăsi în grabă şi se duse la săpători, ca să le arate cît de adîncă trebuie să fie groapa.

Cînd terminară, Sam îi expedie la locurile lor şi îşi dezbrăcă surtucul vechi de piele. II încheie la toţi nasturii şi-l rezemă de pămînt.

Surtucul stătea ţeapăn, pe verticală, de parc-ar fi fost din tablă sau lemn. Sam îl potrivi ca pe un cilindru deasupra gropii, luă o atitudine importantă şi strigă:

— Bărbaţii, femeile şi copiii apaşilor vor vedea ce fac, ce aflu şi se vor mira foarte. După ce voi rosti cuvintele mele de vrajă, pămîntul îşi va deschide adîncul şi voi desluşi cele hărăzite nouă în viitorul apropiat.

Se dădu cîţiva paşi în lături şi porni apoi încet şi solemn în jurul gropii, turuind din gură, spre marea mea stupoare, tabla înmulţirii de la unu pînă la nouă. Noroc că o făcea atît de repede, încît indienii nu înţelegeau nimic. Isprăvind înmulţirea cu nouă, îşi iuţi din ce în ce paşii pînă dădu în galop în jurul surtucului său, urlînd din toţi bojocii şi agitîndu-şi braţele ca o moară de vînt. În cele din urmă, cu respiraţia tăiată de atîta urlet şi alergătură, se opri lîngă haina lui înţepenită, făcu nişte plecăciuni grave şi-şi vîrî capul în deschizătura surtucului, pasămite ca să se uite în adînc.

Mă cuprinse teama gîndindu-mă la efectul acestei copil