class="t9">ării. Mă uitai în jur şi constatai, spre liniştea mea, că indienii participau cu toată seriozitatea la spectacol. Nici chipurile celor două căpetenii nu trădau nemulţumire; nu eram însă convins că Inciu-Ciuna ştia prea bine cîte parale fac scamatoriile lui Sam.

Capul lui Sam poposi vreo cinci minute în gulerul surtucului. În acest răstimp omuleţul îşi tot mişca braţele ca şi cum ar fi vrut să arate că observă nişte lucruri foarte importante şi nemaivăzute. În fine, îşi scoase capul. Avea o mutră extrem de serioasă. Descheie din nou surtucul, îl îmbrăcă şi porunci:

— Fraţii mei roşii să astupe groapa; cît e deschisă, n-am voie să spun nimic!

După ce i se împlini porunca, răsuflă o dată adînc, ca şi cum s-ar fi simţit aievea foarte mişcat şi începu:

— Vraciul vostru n-a văzut bine, căci se va întîmpla taman pe dos. Am aflat tot ce ne aşteaptă în săptămînile următoare; dar nu mi-e îngăduit să spun decît o parte din cele scrise. Am zărit în fundul gropii arme şi am auzit împuşcături; prin urmare, va fi luptă. Ultimul glonţ a pornit din doborîtorul de urşi al lui Old Shatterhand. Asta înseamnă că el va învinge, pentru că, dac-ar fi să moară, n-ar putea trage tocmai el ultimul foc. Pe fraţii mei roşii îi pîndeşte o nenorocire. Ei pot scăpa numai dacă se ţin în preajma lui Old Shatterhand.

În schimb, dac-ar face după îndemnul vraciului vostru, ar fi pierduţi fără scăpare. Am zis! Howgh!

Efectul acestei prorociri a fost, cel puţin pe moment, acela scontat de Sam. Apaşii îi dădură crezare; se vedea pe chipurile lor. Îşi aţinteau totuşi privirile pline de aşteptare spre carul cu boi. Bănuiau că vraciul va ieşi de acolo pentru a-şi apăra punctul de vedere. Dar el nu se arătă, ceea ce îi conduse la presupunerea că omul se da bătut. Sam Hawkens veni spre mine şi, scăpărînd din ochişorii lui şireţi, mă iscodi:

— Ei, sir, vă place cum am dres-o?

— Ca un şmecher de prima clasă.

— Well. Deci am lucrat bine, nu?

— Bine. Cel puţin aşa pare. S-ar zice că ţi-ai atins scopul.

— L-am atins pe deplin. Vraciul e bătut; n-aude şi nu vede.

Winnetou ne privea în tăcere şi cu tîlc. În schimb, tatăl său se vădi mai puţin tăcut; se apropie şi rosti către Sam:

— Fratele meu alb e un bărbat deştept; el a stors vlaga din spusele vraciului nostru şi are un surtuc plin de profeţii însemnate. Surtucul acesta nepreţuit îşi va cuceri faima peste mări şi ţărmuri. Numai că Sam Hawkens a cam întrecut măsura cu prorocirile lui.

— Am întrecut măsura? Cum aşa? Se interesă mărunţelul.

— Ar fi fost de ajuns să spună că prezenţa lui Old Shatterhand nu ne va căşuna nici un rău. Ce nevoie a mai avut să adauge că ne aşteaptă o nenorocire?

— Aşa am citit în groapă.

Inciu-Ciuna respinse binevoitor argumentul:

— Căpetenia apaşilor ştie cum stau lucrurile; Sam Hawkens poate fi încredinţat de asta. Nu era nevoie să prezici nenorociri şi să semeni îngrijorare în sufletele oamenilor.

— Îngrijorare? Păi războinicii apaşilor sînt luptători viteji, care nu se tem de nimic.

— Nu se tem, ce-i drept. Şi o vor dovedi, fără îndoială, dacă în călătoria noastră, pe care o doresc liniştită, vom fi primejduiţi de cine ştie ce vrăjmaşi. Să pornim aşadar!

Ni se aduseră caii, dintre care un număr considerabil erau împovăraţi cu samare; unii cărau instrumentele mele; alţii fuseseră încărcaţi cu provizii şi cu diverse obiecte necesare în călătorie.

La indieni domneşte obiceiul ca războinicii care pleacă la drum să fie petrecuţi un răstimp de către cei care rămîn. De ast