îndoielnic ca, în timpul scurtei ale şederi în Moldova şi ţinând seama de legăturile prea putin prieteneşti cu cei din jur, să fi putut face adepţi şi încă şi mai îndoielnic este să fi putut fonda o lojă. în schimb, unele surse (majoritatea străine) pomenesc de existenta unei loji la Iaşi, chiar din 1740, şi sunt indicii că, în 1778, conjuraţia boierească în urma căreia Constantin Vodă Moruzi îi condamnă la moarte pe boierii Manolache Bogdan şi lonită Cuza ar fi fost de inspiraţie masonică. O propagandă masonică mai intensă apare, în orice caz, în ultimii ani ai secolului al XVIII-lea, o dată cu valurile succesive de imigranţi francezi, cu preceptorii francezi sau germani, şi mai ales cu refugiaţii polonezi, foarte numeroşi şi foarte activi după a doua şi a treia împărţire a Poloniei (1793-1795). Polonezii erau în contact cu câţiva iacobini francezi din Bucureşti sau din Iaşi, negustorii Hortolan şi Pellet, de pildă, care jucau rolul de adevăraţi agenţi diplomatici ai ambasadorului Republicii la Constantinopol, sub Directorat, înainte de instalarea consulilor francezi în Principate. Oricum, este probabil – aşa cum am văzut – ca boierul moldovean lordache Catargi să fi fost francmason. „Societatea Filarmonică" pe care Dinicu Golescu şi câţiva boieri din Muntenia o creează – mai întâi, în exilul lor la Braşov – în anii 1820 pare să fi fost de inspiraţie masonică, desi nu avem nici o dovadă că Golescu şi prietenii lui ar fi fost ei înşişi iniţiaţi. Certitudinea începe cu studenţii români de la Paris, mai ales după 1830. Multi se află în loja „L'Athenee des Etrangers". Astăzi, se poate afirma că aproape toţi cei care aveau să înfăptuiască revoluţia de la 1848 şi să pună temeliile statului român modern au fost afiliaţi la masonerie: Ion Câmpineanu, Eliade-Rădulescu, fraţii Golescu (fiii lui Dinicu), Ion Ghica, Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Nicolae Băl-cescu, Costache Negri, Christian Teii, generalul Magheru, Constantin Rosetti, fraţii Brătianu – ca să nu-i cităm decât pe cei mai cunoscuţi. Unii autori moderni au afirmat că alegerea surprinzătoare a lui Alexandru loan Cuza, boier de clasa a doua, la tronul Moldovei, apoi al Munteniei s-ar fi datorat faptului că ar fi fost Marele Maestru al recent createi loji masonice de la Galaţi. Cercetătorii care în uiţi, mii ani au putut consulta arhivele, acum deschise, ale Marelui Orient (Mihail D. Sturdza, Dan Berindei, Mihai Sorin Rădulescu) mi-ail declarat că nu au găsit urme ale unei apartenente a lui Cuza la lojiie cunoscute. Dacă totuşi a fost mason, va trebui cercetat la loji fran. ceze mai putin cunoscute, unde ar fi putut fi iniţiat în anii de studenţie la Paris. Istoriografia românească – cea prezentă, ca şi cea din trecut – trece prea uşor peste aceste fapte. Reiese însă limpede din simpla enumerare a numelor citate mai înainte, că francmasoneria a jucat, în naşterea statului român modern, un rol cel putin egal cu cel pe care îl jucase în Franţa, în faza de dinaintea Revoluţiei din 1789.

  La începutul secolului, „farmazonul", când era bănuit de afiliere la masonerie, era privit ca un animal ciudat; iar tinerilor descreieraţi care se adunau ca să cânte La Carmagnole. „Vive le son, vive le son du canon.", din care nu erau reţinute decât primele silabe: „fifle-son, fifleson", poporul le-a dat numele de filfizoni, cuvânt intrat şi rămas în limbă, pentru a-i desemna, cum se ştie, pe tinerii de o elegantă prea căutată şi cu purtări cam trăsnite.

  Orice va fi fost, „farmazonii" şi „filfizonii", precum şi cititorii lui Voltaire şi ai lui Montesquieu, sau, pur şi simplu, ai gazetelor liberale din Apus, introduseseră, în cercuri din ce în ce mai largi, idei de-a dreptul revoluţionare pentru epoca şi locul unde acestea se manifestau. Curând, se vor vedea apărând nu doar pamflete şi scrieri politice mai mult sau mai putin clandestine, ci adevărate proiecte de reformă sau de constituţie, scrisori colective adresate domnitorilor şi memorii către puterile străine, încep să se schiţeze doctrinele politice, axate, bineînţeles, mai curând pe aspectul national al problemelor ce se puneau în fata tării (independentă sau autonomie, unirea tuturor românilor etc.), decât pe aspectul social, în 1822, sub Ion Sandu Sturdza, un grup de boieri mici şi mijlocii – dintre aceia ce erau calificaţi drept „cărvunari" – prezentase un proiect de constituţie foarte amănunţit, întocmit probabil de Ion Tăuru, descendentul unei vechi şi vestite familii, decăzută în rândul boierilor mărunţi: erau proclamate principii moderne, de pildă libertatea individuală (habetf corpus), respectarea proprietăţii (exproprierea nefiind îngăduită decâ' pentru caz de utilitate publică), libertatea comerţului şi a industria egalitatea în fata legii etc. Acest proiect apăra totuşi, chiar mai apflS

  , tt 0 făceau unele proiecte ale boierilor cei mari, privilegiile boieniii. Dar, întrucât scopul lui era să înlocuiască o cârmuire aproape Iclusiv alcătuită din boierii cei mari cu cea a boierilor de rangul i doilea şi al treilea, proiectul a fost viu combătut de boierii cei mari, mai ales de tânărul şi energicul Mihalache Sturdza, viitorul domn, are desi fusese crescut ca în Apus, trecuse în fruntea a ceea ce, chiar He pe atunci, se putea numi partidul conservator (se pare, de altfel, că el a fost cel care a folosit pentru prima oară termenul în limba română). Guvernul de la Petersburg s-a neliniştit, aşa că veleităţile lui Ion Sandu Sturdza au fost stăvilite de intervenţia hotărâtă a consulului Rusiei, care preciza că „orice propunere de înnoire sau de schimbare în vechile instituţii ale tării a fost întotdeauna dezaprobată de împărat, şi că actele guvernului moldovenesc se împotrivesc tratatelor existente"137. Proiectul a fost îngropat.

  Cu toate acestea, chiar de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, se văzuseră documente scrise de marii bani Mihai Cantacuzino şi lenăchită Văcărescu, ceva mai liberale, si, la începutul veacului al XlX-lea, un Plan sau o formă de oblăduire republicească aristo-democrati-cească, elaborat de spătarul muntean loan Cantacuzino în 1786, dar cunoscut abia în 1816, într-o copie datorată moldoveanului Dimitrie Sturdza (care a trecut drept autorul proiectului până de curând). Planul. prevedea trei „divanuri": cel mare, alcătuit din „boierii veliţi", al doilea