— Vă pot întreba ceva?

— Orice doriți, Helene, răspunse Ludolf cu glasul lui mieros.

— Evreii care încă nu au părăsit Germania, care sunt când și când descoperiți și ridicați… Ce se întâmplă cu ei?

El își luă rapid mâna de pe sculptură.

— Ce vă face să credeți că eu aș avea cunoștință despre asta?

— Am verificat datele dumneavoastră.

— Ah, da? Este voie să faceți asta dacă lucrați la Agenția Națională de Securitate?

— Dumneavoastră ați putea fi un spion care încearcă să aibă acces prin mine la diferite secrete. Contractul meu de muncă mă obligă la atenție maximă.

— Hm… se poate interpreta și așa. Își puse mănușa și adăugă: Și ce ați descoperit cu privire la mine?

— Tocmai asta este: nimic! Dumneavoastră sunteți una dintre cele aproximativ o sută de persoane din Reich ale căror date sunt protejate.

El zâmbi.

— Este bine de știut. Cine a ordonat asta a fost înțelept.

Helene trase adânc aer în piept.

— Am auzit că toți evreii sunt trimiși în lagăre. Cum s-a procedat la început cu dușmanii statului. Social-democrații. Țiganii.

— Și cu unchiul dumneavoastră.

— Și cu unchiul meu.

— Când a fost asta?

— În 1933.

— Atunci este sigur că făcea parte dintre persoanele reținute temporar pentru a nu periclita construcția revoluției național-socialiste. Era din rezistență?

— Din ceea ce știu eu, nu credea în Hitler.

— Pe atunci erau arestați cei din rezistență, precum și persoanele care prin corupție, lipsa de caracter, comportament asocial și altele asemenea se dovediseră instabili social ori periculoși. Scopul era ca prin muncă și ordine să poată fi redați societății. În cea mai mare parte s-a și reușit.

— Unchiul meu a murit la scurt timp după eliberare.

— Îmi pare rău. Ludolf se uită spre casă, unde un grup mic, format din două femei și trei bărbați mai vârstnici, citea articolul din vitrină. Vreți să ne continuăm plimbarea prin parc?

Helene confirmă. Părăsiră grădina și o luară pe alee.

— Eu am luat parte la acțiuni de căutare a evreilor, începu ea repede să vorbească, pentru a nu îi da ocazia să schimbe tema discuției. Întocmesc analize pentru poliție și am aflat cum sunt descoperiți evreii și sunt trimiși într-un lagăr de concentrare la Auschwitz. Și mă întreb de ce este necesar acest lucru.

Un timp el merse în tăcere alături de ea. Bastonul lui lovea aleea ritmic, ca o mașină care îl trăgea înainte.

— Este puțin mai complicat, spuse el în cele din urmă. După cum știți, gândirea național-socialistă pleacă de la convingerea că datoria supremă a unui popor este de a-și proteja sângele și rasa de influențe străine. Și noi nu facem altceva decât ceea ce evreii fac de milenii. Pentru ei nu există oroare mai mare decât aceea de a se amesteca cu neevreii. De pe la începutul ultimului secol s-a impus un curent, așa-numitul „iluminism”, care susține că toți oamenii sunt „egali” – ce înseamnă asta când este cât se poate de clar că nu este așa. Acest curent a condus atât la năzuința evreilor de a se amesteca printre alte popoare – adică la asimilare, cum se mai spune cât și la anularea interdicțiilor corespunzătoare de către alte popoare. De aceea pretindem pentru Ahnenpass (document doveditor al calității de arian) o confirmare valabilă pentru toți strămoșii născuți după 1800, pentru că astfel putem constata că nu a avut loc o căsătorie cu evrei.

— Până la liceu am avut o prietenă care nu știa că este evreică. A emigrat cu familia în America și de atunci nu am mai auzit nimic despre ea.

Ludolf dădu din cap grav:

— Da, există multe astfel de istorii. Din păcate se poate spune că este un comportament tipic pentru evrei.

— Cum așa?

Încet chestiunea devenea tot mai personală. Nu voise asta, dar acum, când se redeșteptase amintirea lui Ruth, nu se mai putea opri. Încă o mai durea.

— Era atât de bună la germană… Știa pe dinafară incredibil de multe poezii de Goethe, Rilke, de toți poeții… Ce era atât de periculos la prietena mea, de trebuia să dispară?

Ludolf se opri și o privi pierdut în gânduri.

— Da, este greu de înțeles. Dacă ai în vedere cazuri singulare, nu se mai înțelege nimic. Dar dumneavoastră trebuie să priviți un popor în întregul lui. Probabil că inițial evreii au fost un popor ca toate celelalte. Dar din cauza faptului că au fost alungați și s-au împrăștiat în întreaga lume, prin lipsa unei patrii stabile timp de secole au ajuns un popor care și-a pierdut contactul cu pământul. Doar un popor legat de pământ poate deveni creator, poate ajunge la performanțe culturale reale. Un popor care pierde acest contact se transformă într-un element dezagregator al poporului-gazdă și îi va aduce doar nenorociri.

El înfipse bastonul în terenul nisipos, apoi continuă:

— De aceea evreii trebuie scoși complet din spațiul vital al poporului german. Este strict necesar pentru autoprotecție. Având în vedere situația de război, nu ne rămâne decât internarea în lagăre a evreilor rămași, pentru a-i separa de germani, dar asta firește că nu poate fi decât o măsură temporară. La începutul anului, pe 20 ianuarie, la Berlin-Wannsee a avut loc o conferință, la care reprezentanții de frunte ai regimului au pus la punct o soluție definitivă a problemei. Deciziile sunt încă secrete, dar din câte știu eu, este vorba de a da evreilor un stat propriu, în care să fie duși toți fără excepție, pentru a recăpăta contactul cu pământul și pe parcursul poate al câtorva secole să se asaneze ca popor. Se mai vorbește că se intenționează ca după terminarea războiului să li se dea Madagascarul, dar nu știu sigur asta.

— Madagascar? repetă mirată Helene. Asta este o insulă.

Unchiul Siegmund scrisese odată un reportaj despre ea. Își amintea vag fotografiile cu animale asemănătoare maimuțelor, cu blană neagră și albă și cu ochi mari, galbeni.

— Da, dar este a patra insulă ca mărime din lume, cam de aceeași suprafață ca Germania și Italia la un loc. Acum este colonie franceză, în