Dar imaginaţia lui Harry prinsese aripi, depăşind-o cu mult pe cea a lui Ron şi Hermione...

Trei obiecte sau Talismane - care, odată unite, îl fac pe posesor stăpânul morţii... stăpân... Învingător... cuceritor... Ultimul  duşman care va fi biruit este moartea...

Îşi imagină că el era posesorul Talismanelor şi că stătea în  faţa lui Cap-de-Mort, ale cărui Horcruxuri nu se comparau cu Talismanele... Niciunul nu poate trăi în timp ce celălalt supravieţuieşte... oare acesta era răspunsul? Talismanele contra Horcruxurilor? Oare exista totuşi o cale de a fi sigur că  va învinge el? Dacă avea să fie stăpânul Talismanelor Morţii, va  fi în siguranţă?

— Harry?

Abia dacă o auzi pe Hermione. Îşi scosese Pelerina Invizibilă şi îşi trecea degetele peste ea; materialul era fluid ca apa, uşor ca  aerul. Nu mai văzuse nimic asemănător în cei aproape şapte ani  pe care îi petrecuse în lumea vrăjitorească. Pelerina era exact  aşa cum o descrisese Xenophilius: o pelerină care chiar îl face invizibil pe cel care o poartă, care rezistă la nesfârşit,  ascunzându-l în mod constant şi de nepătruns, imună la vrăjile care pot fi aruncate asupra ei... Şi atunci fu lovit deodată de un  gând.

— Pelerina mea era la Dumbledore în noaptea în care au murit părinţii mei!  Vocea îi tremura şi simţi că se înroşise, dar nu îi păsa.

— Mama i-a spus lui Sirius că Dumbledore împrumutase pelerina! De-asta o luase! Dorea să o examineze, crezând că era  al treilea Talisman! Ignotus Peverell este înmormântat în  Peştera lui Godric...

Harry se plimba înnebunit prin cort, ca şi cum noi adevăruri i sar fi arătat peste tot în jur.

— El este strămoşul meu! Sunt urmaşul fratelui cel mic!  Totul este perfect logic!

Se simţea înarmat cu credinţa în existenţa Talismanelor, ca şi când simplul gând că ar fi putut fi posesorul lor i-ar fi conferit protecţia de care avea nevoie. Se întoarse bucuros către ceilalţi  doi.

— Harry, îl strigă Hermione din nou, dar acesta era ocupat  să-şi desfacă punguţa de la gât. Mâinile îi tremurau foarte tare.

— Citeşte-o, îi spuse el, dându-i repede scrisoarea mamei  sale. Citeşte-o! Pelerina era la Dumbledore, Hermione! Din ce alt motiv ar fi vrut-o? Nu avea nevoie de o pelerină, fiindcă era în  stare să facă Vrăji de Deziluzionare atât de puternice, încât devenea perfect invizibil şi fără o pelerină! Ceva căzu pe jos şi se rostogoli sub un scaun, lăsând în urmă o scânteiere. Când scosese scrisoarea, mişcase din loc şi hoţoaica.  Se aplecă să o ridice şi atunci izvorul noilor descoperiri se mai  revărsă o dată, oferindu-i încă un dar. Era pur şi simplu şocat  de ce vedea în faţa ochilor şi începu să strige cu toată puterea:

— E aici! Mi-a lăsat inelul! E în hoţoaică!

— Crezi?

Nu înţelegea de ce înlemnise Ron. Pentru Harry era atât de evident, atât de limpede... totul se potrivea, tonal! Pelerina lui  era al treilea Talisman şi, când avea să descopere cum să  deschidă hoţoaica, va intra în posesia celui de-al doilea, iar la  urmă nu-i mai rămânea decât să încerce să găsească primul  Talisman, Bagheta din Soc, şi atunci...

Dar, deodată, fu ca şi când o cortină se lăsase peste o scenă luminată: tot entuziasmul, toate speranţele şi fericirea sa  dispărură într-o clipită şi rămase singur în întuneric. Vraja  magnifică se risipi.

— Asta caută.

Schimbarea din voce îi făcu pe Ron şi Hermione să pară şi mai speriaţi.

— Ştim-Noi-Cine caută Bagheta din Soc.

Chipurile lor arătau tensionate şi pline de scepticism, iar Harry se întoarse cu spatele. Ştia că era adevărat. Era logic.

Cap-de-Mort nu căuta o baghetă nouă, căuta una veche, chiar foarte veche. Harry se duse spre intrarea în cort, uitând de Ron  şi de Hermione, în timp ce privirea lui gânditoare străpungea  întunericul până departe. Cap-de-Mort crescuse într-un  orfelinat de încuiaţi. Nimeni nu i-ar fi putut citi Poveştile bardului Beedle când fusese copil, la fel cum nu le auzise nici  Harry. Puţini vrăjitori credeau în existenţa Talismanelor Morţii. Oare era posibil să ştie de ele şi Cap-de-Mort? Harry încerca să  desluşească prin întuneric. Dacă ar fi ştiut de Talismanele Morţii, cu siguranţă că le-ar fi căutat, ar fi făcut orice să le aibă

— trei obiecte care să îl facă stăpânul morţii? Dacă ar fi aflat de existenţa Talismanelor Morţii, poate că nici nu ar mai fi avut nevoie de Horcruxuri. Oare simplul fapt că luase un Talisman şi  îl transformase în Horcrux nu era o dovadă a faptului că nu cunoştea acest mare secret vrăjitoresc?

Aceasta însemna că, acum, Cap-de-Mort căuta Bagheta  din Soc fără să fie conştient de întreaga ei putere, fără să  înţeleagă că făcea parte dintr-un grup de trei... pentru că  bagheta era Talismanul care nu putea fi ascuns, a cărui  existenţă era cea mai cunoscută... Drumul însângerat al 

Baghetei din Soc se întinde peste multe pagini din istoria  vrăjitorească...

Harry privi cerul înnorat, fuioarele cenuşii şi argintii care se plimbau peste discul lunii albe. Se simţea ameţit după  descoperirile uluitoare pe care le făcuse. Se întoarse în cort. Fu şocat să îi vadă pe Ron şi pe Hermione stând exact unde îi  lăsase - Hermione ţinea în continuare scrisoarea lui Lily, iar Ron era lângă ea, arătând foarte neliniştit. Oare îşi dădeau seama cât de departe ajunseseră în ultimele câteva minute?

— Asta este, spuse Harry, încercând să le împărtăşească certitudinea revelaţiei sale uimitoare. Asta explică totul. Talismanele Morţii sunt adevărate, şi eu am unul... poate două  – ridică hoţoaica - şi Ştim-Noi-Cine îl caută cu disperare pe al  treilea, dar nu îşi dă seama... crede că este doar o baghetă  puternică.

— Harry, spuse Hermione, venind înspre el şi dându-i înapoi  scrisoarea lui Lily, îmi pare rău, dar cred că ai înţeles greşit,  complet greşit.

— Dar nu vezi? Totul se potriveşte...

— Ba nu, spuse ea. Nu se potriveşte, Harry, pur şi simplu te laşi dus de val. Te rog, spuse ea când Harry dădu să vorbească,  te rog, spune-mi un singur lucru: dacă Talismanele Morţii chiar au existat şi Dumbledore a ştiut de ele,