După încheierea păcii, armatele au adus, dintr-o dată, o altă nenorocire: holera, care, în ţinuturile acestea, apărea pentru prima oară în câteva săptămâni avea să facă ravagii înfricoşătoare.

  Epidemia a fost atât de bruscă şi de ucigătoare, încât a lăsat urrne şi în poezia populară. Alecu Russo a cules un cântec de jale de o zgu. duitoare frumuseţe:

  Sus, pe malul Oltului, La casele Vâlcului, Vâlcu bea şi veseleşte, La holeră nici gândeşte.

  Dar iată holera că soseşte, ca o babă cloanţa, zgribulită şi în zdrenţe.

  Am venit să-ţi iau copilele.

  Omul plânge, intră la tocmeală cu baba hârcă. îşi dă viaţa pentru viaţa fetelor.

  Lasă copilele

  Că mi-s dragi ca soarele, J

  Şi-mi ie zilele

  Holera nu se îndură de lacrimile românului, Vâlcu trece la o târgu-ială obişnuită. îi dă carul. boii. oile. totul, numai să-i lase copilele. Dar holera-i neînduplecată; la un semn, copilele bălaie aleargă după dânsa.

  Sus, pe malul Oltului, Pustie au rămas

  Casele

  Atâtea nenorociri adunate, din vina, directă sau indirectă, a ocupantului, aveau să exacerbeze în tară sentimentul antirusesc si, fapt nou, de acum înainte, avea să fie un sentiment aproape generalizat în toate păturile populaţiei, cu excepţia câtorva personaje sus-puse sau câtorva tineri ofiţeri orbiţi de luxul şi de strălucirea ofiţerilor tarului (memoriile – publicate abia în 1935 – ale colonelului Lăcusteanu, tânăr cadet în noua armată, în 1830, sunt revelatoare în această privinţă).

  Cum ocupaţia nu se mai sfârşea, toată lumea se temea ca, în pofida celor scrise în tratate, să nu cumva să devină definitivă. Vorbind jespre Rusia şi despre simţămintele românilor fată de ea, Saint-Marc fiirardin povestea, în 1836, următoarea anecdotă în legătură cu ple-area ruşilor, în care ţăranii nu credeau nicidecum: „Conaşule, îi răs-minde un ţăran moldovean boierului său, îi văd ducându-se, venind "napoi şi întorcându-şi spatele unii altora, ca la joc. Ca să plece, ar trebui să se întoarne cu spatele către noi, toţi, deodată!"

  Ar fi totuşi nedrept să nu spunem nimic despre aspectele pozitive ale tratatului de la Adrianopol şi ale ocupaţiei ruseşti din 1828-1834: tratatul punea capăt sistemului de rechiziţii practicat de cârmuirea otomană, Principatele nemaifiind obligate decât la un tribut în bani; comerţul devenea liber pe Dunăre şi pe Marea Neagră si, mai ales, Muntenia îşi lua înapoi cele trei enclave, Turnu, Giurgiu şi Brăila, unde, foarte curând, aveau să se construiască porturi fluviale prospere.

  Domnii celor două ţări urmau să fie numiţi pe viaţă.

  Pe de altă parte, sub egida Rusiei, Principatele aveau, pentru prima oară, o constituţie modernă: Regulamentul Organic.

  Redactarea unor astfel de Regulamente în Principate fusese prevăzută în Convenţia de la Akkerman, şi domnitorii Ion Sandu Sturdza şi Grigore Ghica îi numiseră, fiecare, pe membrii comisiilor însărcinate cu aceasta; în momentul intervenţiei ruseşti din 1828, aceste comisii se aflau în funcţiune, însă comandamentul rusesc îi schimbă pe membrii comisiilor cu oameni devotaţi lui.

  Cele două comisii au lucrat, paralel, la Bucureşti, sub conducerea consulului general al Rusiei. Proiectele au fost, după aceea, supuse Consiliului tarului la Petersburg, înainte de a fi prezentate celor două Obşteşti Adunări (muntenii, moldovenii şi ruşii s-au pus de acord pe o versiune franceză, textul fiind tradus apoi în româneşte).

  lancu Văcărescu, poetul, care se împotrivise faptului ca un rus să prezideze discutarea proiectului în fata Obşteştii Adunări, fusese arestat pe loc şi exilat.

  Textele adoptate de Obşteasca Adunare a Tării Româneşti în mai 1831 şi de Obşteasca Adunare a Moldovei în luna octombrie a aceluiaşi an, fiind aproape identice, se poate vorbi despre Regulamentul Organic la singular.

  Prevedea separarea puterilor: executivul aparţinea domnitorului, ales pe viaţă de către un colegiu în sânul căruia boierii cei mari aveau Majoritatea; legislativul comporta o Adunare unică – 42 de membri în Muntenia, 35 în Moldova —, unde boierii cei mari aveau de asemenea majoritatea absolută; în sfârşit, exista o putere juridică in, dependentă.

  Finanţele erau reformate prin suprimarea unei întregi serii de im, pozite directe sau indirecte şi prin introducerea unui sistem fiscal mo-dern, însă, totodată, reforma hotăra scutirea de impozite a tuturor boierilor şi a întregului cler, sporind în aceeaşi măsură povara ce apăsa asupra celor lipsiţi de privilegii, în sfârşit, Regulamentul Organic in, traducea în regimul funciar anumite modificări cu grave urmări pen„ tru ţărănime.

  În ansamblu totuşi, nu se poate tăgădui că adoptarea Regulamentului Organic reprezenta un pas înainte în modernizarea tării. „Pre-sedintele plenipotenţiar" rus, Pavel Kiseleffcare, în anii 1850, va fi ambasadorul Rusiei la Paris —, era un administrator integru, capabil şi energic. Rolul lui personal în introducerea noilor structuri a fost hotărâtor. Românii nu sunt nerecunoscători: de peste un veac, şi sub toate regimurile, principala ieşire din Bucureşti, înspre Nord, prin pădurea Băneasa, se numeşte Şoseaua Kiseleff.

  Kiseleff era totuşi un credincios slujitor al tarului şi un conservator; multă vremea după plecarea din Bucureşti, în corespondenta cu domnitorul Gheorghe Bibescu – publicată de fiul acestuia, în Regne de Bibesco, Paris, 1898 —, avea să-i ceară cu stăruinţă domnitorului să fie hotărât împotriva elementelor democrate, sfătuindu-1 să folosească armata, unde multe cadre superioare mai erau încă tot „consilierii tehnici" ruşi, si, la nevoie, să facă apel la intervenţia tarului; Bibescu – spre cinstea lui – nu va da ascultare acestor sfaturi, preferind să abdice.

  Mai trebuie subliniat şi alt rezultat al tratatului de la Adrianopol, care a avut consecinţe interne de-a dreptul incalculabile: libertatea comerţului pe Dunăre şi pe Marea Neagră, avantajos cu precădere pentru comerţul britanic cu grâne, dar care, pe plan intern, a însemnat adevăratul început al unei noi burghezii de tip capitalist, ridicată din rândurile micii boierimi, ale tagmei arendaşilor, ale negustorilor, băştinaşi şi străini, şi care va da, mai târziu, „masa de manevră" a partidului liberali40.

  Pentru contemporani, oricum, efectele pozitive ale noii constituţii nu erau perceptibile imediat. Ei vedeau, mai înainte de toate, un protectorat rus transformat într-o tutelă cicălitoare şi permanentă. Se mai temeau şi de altceva: pur şi