Cărți «Viața Lui Pi download .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
O să fiu cinstit. Nu ateii îmi stau în gât, ci agnosticii. Îndoiala e bună un timp. Toţi trebuie să trecem prin Grădina Ghetsemani.
Dacă şi Cristos a simţit-o, trebuie s-o facem şi noi. Dacă Cristos a petrecut o noapte dureroasă în rugăciune, dacă a izbucnit, pe cruce: „Doamne, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”, atunci toţi avem dreptul la îndoială. Dar trebuie să mergem mai departe. A alege îndoiala ca filosofie de viaţă e la fel cum ai alege imobilitatea ca mijloc de transport.
Capitolul 8Se spune că cel mai periculos animal de la zoo este Omul. În general, înţelegem prin asta cum rapacitatea speciei noastre a făcut ca întreaga planetă să-i fie pradă. În special, ne gândim la cei care le oferă cârlige vidrelor, lame de ras urşilor, mere care au cuie înfipte în ele elefanţilor şi alte variaţii pe aceeaşi temă: pixuri, clame, ace de siguranţă, benzi elastice, piepteni, linguriţe, potcoave, cioburi, inele, broşe şi alte bijuterii (şi nu doar imitaţii din plastic: chiar verighete), paie de băut, tacâmuri din plastic, mingi de ping-pong, mingi de tenis şi aşa mai departe. Lista animalelor de la zoo care au murit după ce au fost hrănite cu asemenea lucruri include gorile, bizoni, cocostârci, struţi, foci, lei de mare, feline, urşi, cămile, elefanţi, maimuţe, aproape toate speciile de căprioare, rumegătoare şi păsări cântătoare. Moartea lui Goliat e renumită în lumea celor de la grădinile zoologice; era un elefant de mare, o venerabilă sălbăticiune de două tone, vedeta unei grădini zoologice europene, iubit de toată lumea. A murit de hemoragie internă după ce un om i-a dat să mănânce o sticlă de bere spartă.
Cruzimea e adesea mai activă şi directă. Literatura conţine tratate despre multe torturi la care au fost supuse animalele de la zoo: un cormoran care a murit ca urmare a stării de şoc după ce i-a fost zdrobit ciocul cu un ciocan; un elan şi-a pierdut barba şi o fâşie de carne de mărimea unui deget arătător ca urmare a atacului cu un cuţit (acelaşi elan a fost otrăvit şase luni mai târziu); braţul unei maimuţe a fost rupt când s-a întins după nucile oferite; coarnele unui cerb au fost atacate cu un fierăstrău; o zebră a fost înjunghiată cu o sabie; alte animale au fost atacate cu bastoane, umbrele, ace de păr, andrele, foarfeci şi altele, adesea cu scopul de a le scoate ochii sau a le răni organele genitale. Mai e şi otrava şi alte indecenţe şi mai bizare: onanişti arătându-se în faţa maimuţelor, poneilor, păsărilor; un ciudat religios care a tăiat capul unui şarpe; un nebun care a încercat să urineze în gura unui elan.
La Pondicherry, eram relativ norocoşi. Eram scutiţi de sadicii care circulau liberi prin grădinile zoologice din Europa şi America. Totuşi, popândăul auriu a dispărut, iar Tata bănuia că a fost furat de cineva ca să-l mănânce. Diferite păsări – fazani, păuni, papagali – erau jumuliţi de cei care erau impresionaţi de frumuseţea penelor lor. Am prins un om cu un cuţit care se căţăra în ţarcul căprioarelor; spunea că avea să-l pedepsească pe diabolicul Ravana (care în Ramayana a luat forma unei căprioare ca s-o răpească pe Rita, soţia lui Rama). Un alt bărbat a fost surprins când voia să fure o cobră. Era îmblânzitor de şerpi şi-i murise şarpele. Au fost salvaţi amândoi: cobra de la o viaţă de servitute şi muzică proastă, omul de la o posibilă muşcătură aducătoare de moarte. A trebuit să ne ocupăm şi de cei care aruncau cu pietre pentru că li se părea că animalele sunt prea placide şi doreau să le vadă mişcându-se. Şi a mai fost şi doamna al cărei sari a fost apucat de ghearele unui leu. Se învârtea ca un yo-yo, alegând să se facă de râs decât să moară. Cel mai important e că n-a fost un accident. S-a aplecat, a băgat mâna printre gratii şi a agitat sariul în faţa leului, nu se ştie cu ce scop. N-a fost rănită; au fost mulţi bărbaţi fascinaţi care i-au sărit în ajutor. Explicaţia ei iritată către Tata a fost:
— Cine a mai auzit de un leu care să mănânce un sari de bumbac? Am crezut că leii sunt carnivori.
Cei care ne făceau cele mai multe probleme erau oamenii care le dădeau de mâncare animalelor. În ciuda vigilenţei noastre, doctorul Atal, veterinarul grădinii, putea spune care fuseseră zilele cele mai aglomerate după numărul de boli digestive. Numea „tidbită” cazurile de enterită sau gastrită datorate prea multor carbohidraţi, în special zahărului. Uneori ne doream să se fi limitat la dulciuri. Oamenii cred că animalele pot mânca orice fără nicio urmare pentru sănătatea lor. Nu e aşa. Unul dintre leneşi s-a îmbolnăvit grav de enterită hemoragică după ce un om i-a dat peşte stricat, crezând că face un lucru bun.
Dincolo de chioşcul de bilete, Tata a cerut să se scrie pe un perete ŞTIŢI CARE E CEL MAI PERICULOS ANIMAL DIN GRĂDINA ZOOLOGICĂ? cu litere roşii, strălucitoare. O săgeată arăta spre o perdea. Erau atât de multe mâini curioase care o trăgeau, încât trebuia să o înlocuim în mod regulat. În spatele ei era o oglindă.
Dar am învăţat pe propria-mi piele că Tata credea că există un animal chiar mai periculos decât noi, şi extrem de comun pe orice continent, în orice habitat: redutabila specie Animalus anthropomorphicus, animalul văzut prin ochii umani. Toţi am văzut unul sau am avut unul. Este un animal care e „drăguţ”, „prietenos”, „iubitor”, „devotat”, „vesel”, „înţelegător”. Aceste animale pot fi găsite în orice magazin de jucării şi la grădina zoologică. Se spun o mulţime de poveşti despre ele. Ele sunt pandantele acelor animale „vicioase”, „sângeroase”, „depravate” care îi înfuriau pe maniacii despre care vorbeam, îşi varsă furia pe animale cu bastoane şi umbrele. În ambele cazuri, ne uităm la un animal şi vedem o oglindă. Obsesia de a ne plasa în centrul tuturor