facem noi, îl fac programatoarele de la RSHA. Și dacă îl fac ele, cineva din guvern se va întreba de ce mai este nevoie de noi. O întrebare la care nici eu nu aș avea un răspuns, sincer vorbind. Înțelegeți? Trebuie să oferim ceva repede, altfel cel târziu de Crăciun vom stinge luminile la NSA.

Helene puse mâna pe notesul ei, luă creionul, verifică în gând structurile tabelelor, derulările, rutinele de comparare, își aminti modelele de programare. Era imens, dar putea să îl facă. Și dacă la final va funcționa? Dacă pe listă avea să apară și Avraham Stern? Un program funcțional va stabili evident că acesta era bun prieten cu fermierul Hermann Scholz, că acesta este tatăl Mariei Aschenbrenner. Și pe urmă?

— Mă întreb, interveni Lettke, îndreptându-și spatele de parcă ar fi dormit prost, dacă nu ar fi bine să valorificăm datele referitoare la consumul de curent electric al gospodăriilor germane. Imaginându-mi o ascunzătoare ca acelea descrise în rapoarte, am în fața ochilor un spațiu ascuns, care are nevoie de multă lumină electrică, poate și de încălzire electrică și chiar de un sistem electric de aerisire. Îmi închipui că existența unei asemenea ascunzători ar trebui să ofere un cu totul alt profil al consumului decât al unei gospodarii obișnuite, unul care poate fi recunoscut.

Helene, care la spusele lui Lettke se sperie, deoarece acesta părea să fi avut în vedere exact ascunzătoarea lui Arthur, interveni cu o energie poate prea mare:

— Eu nu cred că asta va funcționa. Obișnuința și condițiile de trai diferă mult. De exemplu, o mașină de spălat veche consumă de trei ori mai mult curent decât una modernă. Și în privința dimensiunilor locuinței există diferențe enorme. De exemplu, locuința părinților mei este uriașă. Avem mai mult de douăzeci de camere cu lămpi funcționale. Și mai există diferențe între cele care au încălzire cu lemne ori electrică.

— Fără îndoială, o întrerupse Adamek, dar se poate vedea din tabelul de cumpărături cine are o mașină de spălat nouă. Și cine folosește încălzirea electrică. Lucrul acesta este consemnat de asemenea undeva.

Lettke ridică mâna.

— Nu terminasem. Eu mă refeream în primul rând la orașele în care s-a introdus, de pe vremea Republicii, așa-numitul „contor inteligent de curent”. Deci la orașe ca Weimar, Kassel, Hannover, München, Hamburg, părți din Berlin, Dortmund, nu le știu pe dinafară pe toate. Ideea de bază este că aceste contoare pot fi interogate prin Rețeaua internațională și această interogare se realizează la fiecare oră. S-a pretins că sistemul s-a introdus pentru a controla mai bine consumul de curent electric, în realitate s-a introdus pentru a angaja mai puțini cititori de contoare.

— Îmi amintesc de asta, zise Adamek. O măsură extrem de neinteligentă în condițiile șomajului de atunci.

— Da, dar acum ne poate fi de folos, reveni Lettke. Eu îmi amintesc vag de o analiză științifică referitoare la ce se poate stabili printr-un asemenea profil al consumului. Era impresionant. De exemplu, dacă s-ar îndesi citirea consumurilor să zicem o dată pe minut, ceea ce era tehnic posibil, pe baza consumului de curent se putea stabili ce program de televiziune vizionează cei din casă în acel moment.

Adamek mormăi:

— Asta o știm și noi.

— A fost doar un exemplu, zise Lettke. Clenciul este că obișnuințele unei gospodării în privința consumului definesc un profil tipic al consumatorului – care dacă se modifică brusc, poate fi un indiciu că acolo este ascuns cineva.

Șeful căzu pe gânduri. Probabil, se gândi la Helene, fără să își dea seama, acesta se deplasă ușor cu scaunul înapoi, apoi reveni.

— Și cum ați proceda concret? vru el să afle.

— Trebuie revăzute rapoartele SS-ului. Dacă îmi amintesc bine, câteva adrese se aflau în centru, în Wedding, în Köppenick, deci în zone în care sunt instalate contoare inteligente. Ceea ce înseamnă că acolo există profiluri de consum orare. Vom cerceta dacă există caracteristici diferite în cele cu ascunzători. Dacă da, vom căuta alte orașe cu astfel de contoare și vom alege la întâmplare câteva cazuri – poate cele în care atrage atenția și un consum mai mare de calorii, pe care noi l-am stabilit, dar care nu a fost concludent. Vom da apoi aceste adrese Gestapoului și vom aștepta să vedem rezultatele.

— Bine. Adamek dădu afirmativ din cap. Apucați-vă de treabă. Dar țineți-mă zilnic la curent. Important este să putem prezenta rezultate rapid. Aveți nevoie și de ajutorul altor programatoare?

— Nu, răspunse hotărât Lettke. Ar fi mai curând contraproductiv. Fräulein Bodenkamp și cu mine am devenit între timp o echipă echilibrată, a cărei supradimensionare ar încetini inutil sistemul.

Adamek luă lista cu Berlinul și se îndepărtă puțin de masă.

— Așadar, la treabă. Aștept primul raport de la dumneavoastră în seara aceasta.

•••

Când se întoarse în birou, gândurile Helenei se zbăteau ca o pasăre într-o colivie scuturată cu putere. Era cert că ideea lui Lettke va funcționa, de lucrul acesta era convinsă. Asta însemna că ea va contribui și mai mult la condamnarea unor oameni care vor fi duși în lagăre, în care îi aștepta moartea. Dar marea ei grijă era în realitate că în urma acestor căutări va atrage atenția și gospodăria soților Aschenbrenner. O fermă țărănească nu era o gospodărie obișnuită și gospodăriile țărănești nu erau identice, aveau mașini agricole diferite…

— Vă rog să veniți un moment la mine în birou, o smulse vocea lui Lettke din gândurile ei.

Luată prin surprindere, Helene dădu din cap.

— Da, desigur.

Apoi începu calvarul. Amintirea acelui moment rușinos, a situației penibile de a fi descoperită ca hoață de prezervative. Exista ceva în vocea lui Lettke care îi amintea de toate acestea. De ce oare? Ce voia de la ea?

Ea îl privi cum descuie biroul, îl urmă ezitant și așteptă ca el să închidă ușa.

Se părea că nu știa cum să înceapă. Se plimba prin fața ferestrei frecându-și mâinile, gânditor.

— O întrebare, zise el în cele din urmă oprindu-se și privind-o cercetător: Ați accesat vreodată în mod nepermis date protejate?

47.

Povestea cu Vera Schneider nu îi dădea pace lui Lettke. Pentru a-i citi