Nicolae Bălcescu a murit singur, în tară străină, necunoscut sau uitat, lăsându-şi opera neterminată; trupul i-a fost aruncat în groapa comună, însă putini vizionari din istoria lumii vor fi avut norocul lui postum, într-o singură generaţie, toate visurile lui cele mai scumpe, cele mai nebuneşti, se vor realiza: 1859, la doar sase ani de la moartea sa, Unirea Principatelor; în anii 1860, sub Alexandru Cuza, abolirea privilegiilor şi a titlurilor boiereşti, secularizarea averilor mî-nâstiresti, desfiinţarea clăcii, împărţirea a peste 2 000 000 de hectare la aproape 500 000 de familii de ţărani; 1866, o dinastie străină pe tron; 1877, independenta; 1881, regatul; 1918, unirea tuturor provinciilor româneşti în România Mare; 1919-1920, marea expropriere a moşiilor şi sufragiul universal.

  În istorie, nu există miracole, ci, din când în când, întâmplări minunate; există, câteodată, în viaţa popoarelor clipe privilegiate când, în-tr-o singură generaţie, destinul adună mai multe schimbări decât în câteva veacuri de toropeală.

  Asa s-a întâmplat, la noi, cu bărbaţii născuţi, să spunem, între 1800 şi 1830, şi pe care-i putem numi „generaţia de la 1848". Erau doar o mână de oameni, însă luptau ca mânaţi de o credinţă neţărmurită în destinele tării lor. Au zvârlit, ca pe nişte vechituri, obiceiurile, instituţiile, până şi vocabularul, impuse de o putere străină. Au sorbit cu nesaţ din izvoarele culturii apusene; au adoptat instituţii noi, au înnoit limba, au creat pe de-a-ntregul o literatură de valoare universală, au început, în linişte, un proces democratic, într-un ritm nemaicunoscut de vreo altă tară din Europa; au fixat, pentru generaţii, cu îndrăzneală şi realism, marile obiective politice ale neamului şi au determinat Europa să tină seamă de ele. Ei au făcut toate acestea. Au făcut chiar mai mult: au făurit România.

  Note

  1 Dionisie Eclesiarhul, Chronograf, apud VI. DICULESCU, Viaţa cotidiană a Tării Româneşti. (v. Bibliografie).

  2 Ibid., pp. 13-16.

  3 Se pare că adevărata pricină a căderii lui Hangerli a fost următoarea: ocrotitorul său, Capudan-paşa, după încercarea neizbutită de a-1 prinde pe răzvrătitul Pasvantoglu la Vidin, avea de gând, ca să-şi scape capul, să arunce răspunderea asupra lui Hangerli, care, chipurile, n-ar fi trimis la timp provizii armatei turceşti. Hangerli, aflând toate acestea de la iscoadele lui, încercase să i-o ia înainte, trimiţând marelui vizir un raport în care se dezvinovăţea pe sine si, implicit, arunca totul asupra lui Capudan-paşa. în toate aceste intrigi, cel ce a izbândit a fost Capudan-paşa – ajutat, după cum spun unii, de fanarioţii care râvneau locul lui Hangerli —, iar capul ce a căzut a fost al acestuia din urmă. Episodul ospăţului dat în cinstea lui Capudan-paşa, în 1798, nu este, poate, decât o scorneală, însă ea spune foarte multe în legătură cu părerea oamenilor de rând despre boieri.

  4 Louis Alexandre Andrault, conte de Langeron, născut la Paris în 1763, participă la expediţia din America, în 1782. în 1788, ajunge colonel, în 1790, emigrat în timpul Revoluţiei franceze, se angajează în armata rusă. A participat la toate războaiele duse de Rusia împotriva Turciei în provinciile româneşti, din 1790 până în 1828 (în cele din urmă, ca sef de armată), dar şi la războaiele împotriva Franţei (1793-1794 şi 1812-1814). A refuzat să reintre în armata franceză, în timpul Restauraţiei, deoarece francezii nu au acceptat să-i păstreze gradul pe care-1 avea în armata rusă. în 1815, va fi guvernator al Crimeii, după ducele de Richelieu. Va muri de holeră, în 1831. A lăsat un voluminos Jurnal al tuturor luptelor la care a luat parte; în Franţa, nu au apărut decât părţile referitoare la campaniile împotriva Franţei, dintre 1812 şi 1814, sub titlul: Memoires de Langeron, general d'infanterie dans V armie russe, campagnes de 1812, 1813, 1814, Paris, 1902. Părţile referitoare la Principate au fost însă publicate, la Bucureşti, în 1887, în importanta colecţie a Academiei Române (Documente pentru a servi la istoria românilor), aşa-numita colecţie Hurmuzaki, după numele celui ce a iniţiat-o, baronul Eudoxiu de

  Hurmuzaki, supl. l, voi. III (peste 300 de pagini în folio). Langeron, om integru şi militar cinstit, va descrie în mod critic societatea din Principate, întru-cât, în slujba Rusiei, ajunsese mai rus decât ruşii, va pune în spinarea boierilor români toate păcatele iadului, căci, după părerea lui, aceştia se făcuseră vinovaţi de a fi pus tot timpul bete în roate Sfintei Ruşii. Poate că nu se înşela întru totul, cel putin în această ultimă privinţă.

  5 Iată lista domnitorilor Munteniei şi ai Moldovei, precum şi cea a înalţilor dregători din Principate sau Fanar, executaţi din porunca Porţii în epoca fanariotă (mai precis, între 1714 şi 1812):

  1714 Constantin Brâncoveanu, domn al Munteniei, decapitat la Constantino-pol împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul lanache Văcărescu. 1716 Stefan Cantacuzino, domn al Munteniei, decapitat la Constantinopol, o dată cu tatăl său. marele stolnic Constantin Cântai,-iino, şi cu unchiul său, marele spătar Mihai Cantacuzino. Să amintim, în legătură cu aceştia diî urmă, că fratele lor, Şerban Cantacuzino (domn al Munteniei din 1678 până în 1688), murise într-un fel cam suspect, poate otrăvit; că tatăl lor, marele postelnic Constantin, fusese executat la porunca lui Grigore I Ghica, în 1663, bunicul lor, Andronic, decapitat de către turci în 1660, iar străbunicul lor, Mihail Cantacuzino, poreclit Seitanoglu, fusese spânzurat în 1578. 1716 Mitropolitul Munteniei, Antim, înecat.

  1737 Ion Ipsilanti, negustor bogat din Constantinopol, strămoş al domnitorilor Ipsilanti, spânzurat.

  1741 Alexandru Ghica, mare dragoman la Poartă, decapitat la Constantinopol. 1759 Alexandru Sutu, fratele domnitorului Mihai Sutu, decapitat la Constantinopol.

  1765 lordache Stavrache, capuchehaia domnitorului Munteniei la Poartă, spânzurat la Constantinopol.

  1769 Grigore Callimachi, domnitor al Moldovei, şi Nicolae Sutu, mare dragoman, decapitaţi la Constantinopol.

  1777 Grigore III Ghica, domn al Moldovei, sugrumat la Iaşi. 1790 Nicolae Mavrogheni, domn al Munteniei, decapitat. 1799 Constantin Hangerli, domn al Munteniei, sugrumat la Bucureşti. 1807 Alexandru Ipsilanti, fost domnitor al Munteniei, schingiuit şi executat la Constantinopol.

  1807