După două zile de mers, avurăm parte de o întîlnire. Ne găseam într-un şes întins, acoperit de ierburi şi punctat ici şi colo de tufişuri; cuprindeam cu privirea întregul cîmp, ceea ce în vest e totdeauna avantajos. Nu poţi să ştii niciodată peste ce oameni dai şi de aceea e bine să observi de departe orice apariţie. Zărirăm patru călăreţi care se apropiau de noi. Erau albi. Fireşte că ne văzură şi ei tot atît de repede şi se opriră locului, cumpănind dacă e cazul să-şi continue drumul sau să ne ocolească. Întîlnirea cu o ceată de treizeci de indieni nu e lucru tocmai plăcut pentru nişte albi, mai ales cînd aceştia nu sînt decît patru la număr şi nu cunosc tribul cu care au de-a face.

Dar băgaseră de seamă că erau şi nişte albi aici, fapt care le risipi, probabil, îndoiala; lăsară deci caii să-şi urmeze drumul în direcţia noastră.

Erau îmbrăcaţi ca nişte cowboy şi înarmaţi cu puşti, cuţite şi pistoale. Ajunşi la douăzeci de paşi de noi, îşi struniră caii, îşi aduseră puştile în poziţie de tragere şi unul din ei strigă:

— Good-day, domnilor! E nevoie să ţinem degetul pe trăgaci, ori ba?

— Good-day, gentlemeni! Răspunse Sam. Lăsaţi fără nici o grijă puşcoacele în jos. N-avem intenţia să vă mîncăm. Putem să aflăm şi noi de unde veniţi?

— De la bătrînul Mississippi.

— Şi încotro vă îndreptaţi?

— În sus, către New Mexico şi apoi în California. Am auzit că se caută acolo văcari pricepuţi şi că se plăteşte simbrie bună; mai bună decît în locurile de unde venim.

— S-ar putea să aveţi dreptate, sir; dar mai rămîne cale de străbătut pînă să găsiţi asemenea slujbă rentabilă. Noi am coborît încoace, cu direcţia Saint Louis. E curăţel drumul?

— Da. Cel puţin noi n-am auzit de vreun obstacol. Dar, oricum, n-aveţi de ce vă teme: sînteţi destul de numeroşi. Sau, poate, gentlemenii roşii nu vă însoţesc pînă la capăt?

— Numai aceşti doi războinici, căpeteniile apaşilor, Inciu-Ciuna şi Winnetou, precum şi sora lui.

— Nu mai spuneţi, sir! O lady roşie care pleacă la Saint Louis? S-ar putea să aflăm şi numele dumneavoastră?

— De ce nu! Sînt nume onorabile şi nu avem motive să le tăinuim.

Mie îmi spune Sam Hawkens, dacă nu mă-nşel. Aceştia sînt camarazii mei, Dick Stone şi Will Parker şi aici, alături de mine, îl vedeţi pe Old Shatterhand, un boy care înjunghie ursul cenuşiu cu cuţitul şi doboară dintr-un pumn pe cel mai puternic dintre bărbaţi. Veţi fi acum atît de amabil să ne spuneţi şi nouă numele dumneavoastră?

— Cu plăcere! De Sam Hawkens am auzit, de ceilalţi gentlemeni încă nu. Mă numesc Santer şi nu sînt un vînător cu faimă în vest, ca dumneavoastră, ci un simplu cowboy sărac.

Ne comunică şi numele celor trei fîrtaţi ai lui, pe care însă nu le-am reţinut; mai puse apoi cîteva întrebări despre starea drumului şi plecară apoi cîte patru. După ce se depărtară, Winnetou îl mustră pe Sam:

— De ce fratele meu a găsit cu cale să dea acestor oameni informaţii atît de precise?

— Să le fi refuzat?

— Da.

— Nu văd de ce. Am fost întrebat politicos şi se cuvenea să răspund la fel. Aşa se poartă Sam Hawkens în toate cazurile.

— Eu nu cred în politeţea acestor feţe palide. S-au stăpînit pentru că-i întreceam de opt ori ca număr. Nu sînt deloc bucuros c