efort supraomenesc pentru a rămâne prezent, ca să nu alunece iar în mintea lui Cap-de-Mort. Auzi cizmele lui Greyback scârţâind în timp ce acesta se lăsă pe vine în faţa Hermionei.

— Ştii ceva, păpuşico? Fata din poza asta seamănă foarte bine cu tine.

— Ba nu! Nu sunt eu!

Chiţăitul îngrozit al Hermionei fu la fel de valabil ca o mărturisire.

— „... călătoreşte cu Harry Potter", repetă încet Greyback. Totul păru să se oprească în loc. Cicatricea lui Harry îl durea înfiorător, dar el se străduia din răsputeri să reziste forţei  gândurilor lui Cap-de-Mort: niciodată nu fusese mai important decât acum să rămână cu minţile întregi.

— Ei bine, asta cam schimbă lucrurile, nu-i aşa? şopti  Greyback.

Nimeni nu scotea niciun cuvânt. Harry simţi privirile Recuperatorilor încremenite asupra lui şi braţul Hermionei  tremurând lângă el. Greyback se ridică şi se apropie de locul  unde stătea Harry, sc lăsă din nou pe vine şi începu să-i  cerceteze cu mai mare atenţie chipul deformat.

— Ce ai pe frunte, Vernon? întrebă el cu blândeţe, cu respiraţia mizerabilă în dreptul nărilor lui Harry, şi-i apăsă cu  degetul său murdar cicatricea întinsă.

— Nu o atinge! strigă Harry.

Nu se putu abţine, îl durea atât de tare, încât credea că mai  avea puţin şi leşina.

— Parcă purtai ochelari, Potter? şopti Greyback.

— Am găsit nişte ochelari! ţipă unul dintre Recuperatorii din spate. Ia stai aşa, Greyback, parcă erau nişte ochelari în cort. Câteva clipe mai târziu, Harry se trezi cu ochelarii puşi brutal  pe nas. Recuperatorii se apropiau, privindu-1 fix.

— El e! spuse Greyback răguşit. L-am prins pe Potter!

Se dădură cu toţii câţiva paşi înapoi, uluiţi de ce realizaseră.

Harry se chinuia în continuare să rămână prezent, deşi capul îi

bubuia de durere. Nu îi trecu prin minte ce ar fi putut să  spună; îi apăreau fulgerător fragmente de viziuni.

... plutea în jurul zidurilor înalte ale fortâreţei întunecate...

Nu, era Harry, legat şi fără baghetă, în mare pericol.

... se uita în sus, spre ultima fereastra, din tumul cel mai înalt... Era Harry, iar soarta lui se discuta pe şoptite. ... era timpul sâ zboare...

— ... la minister?

— La naiba cu ministerul, mormăi Greyback. O să îşi asume ei toate laudele şi noi o să rămânem pe dinafară. Eu zic să-1  ducem direct la Ştim-Noi-Cine.

— Vrei să-1 chemi? Aici? spuse Scabior, impresionat şi  îngrozit.

— Nu, se răsti Greyback, nu aş... Se zice că foloseşte ca  sediu casa Reacredinţă. II ducem acolo pe băiat.

Harry crezu că ştia de ce Greyback nu îl chema pe Cap-de-Mort. Poate că omul-lup avea voie să poarte roba Devoratorilor Morţii când doreau să îl folosească, dar doar cei din cercul apropriat erau marcaţi cu Semnul întunecat: Greyback nu primise această onoare supremă.

Cicatricea îl arse din nou.

... se ridica în noapte, zbura direct spre fereastra din vârful turnului...

— ... Greyback, eşti sută la sută sigur că e el? Că dacă nu-i,  am dat de naiba.

— Cine este şeful aici? răcni Greyback, trecând rapid peste momentul dificil. Eu zic că e Potter, iar el cu bagheta lui fac  două mii de galioni pe loc! Dar dacă n-aveţi destul sânge în vine ca să veniţi, oricare dintre voi, îi iau eu pe toţi şi, cu puţin  noroc, mi-o dau şi pe fată! ... fereastra era o simplă crestătură îngustă în piatra întunecată, era prea mică pentru a putea intra un om pe ea... In  interior, abia se desluşea o siluetă scheletică, ghemuită sub o pătură... era mort sau dormea?

— Bine! spuse Scabior. Bine, ne băgăm şi noi! Greyback, dar cum rămâne cu ceilalţi, ce facem cu ei?

— Păi mai bine îi luăm pe toţi. Avem doi Sânge-Mâli, asta înseamnă zece galioni în plus. Şi dă-mi şi sabia. Dacă sunt rubine, mai avem o mică avere şi aici.

Prizonierii fură ridicaţi în picioare. Harry auzea respiraţia sacadată şi înspăimântată a Hermionei.

— Apucaţi şi ţineţi strâns. Îl iau eu pe Potter! spuse Greyback, înşfăcând un smoc din părul lui Harry, care îi simţi  unghiile lungi şi galbene zgâriindu-i pielea capului. La trei!  Unu.... Doi... trei... Dispărură, luând prizonierii cu ei. Harry se zbătu, încercând să scape din strânsoarea lui Greyback, dar nu  avea cum: era strivit între Ron şi Hermione, nu putea să se separe de grup, i se goleau plămânii de aer şi cicatricea îl durea  şi mai tare decât înainte.

... se strecură ca un şarpe pe fereastra îngustă şi ateriza, uşor ca un fum, în camera ca o celulă...

Prizonierii se ciocniră unii de alţii în momentul în cate aterizară pe un drum de ţară. Ochii lui Harry, încă umflaţi, se obişnuiră  dupâ câteva clipe, apoi văzu două porţi din fier forjat în capătul  a ceea ce părea să fie o alee lungă. Simţi o vagă senzaţie de uşurare. Încă nu se întâmplase ce era cel mai rău: Cap-de-Mort nu era acolo. Harry ştia, pentru că se chinuia să se opună  viziunii aceleia dintr-un loc ciudat, ca o fortăreaţă, din vârful  unui turn. Insă cât avea să îi ia lui Cap-de-Mort să ajungă,  odată ce-ar fi aflat că Harry se afla aici, asta era o cu totul altă  problemă.

Unul dintre Recuperatori se apropie de porţi şi le scutură.

— Cum intrăm? E închis, Greyback, nu pot să... Ei, drăcia dracului! îşi retrase imediat mâinile speriat. Fierul se contorsiona, liniile curbe abstracte se transformau într-un chip  înspăimântător, care vorbi cu o voce metalică, răsunătoare:

— Spuneţi de ce aţi venit!

— L-am adus pe Potter! tună Greyback triumfător. L-am  prins pe I larry Potter!

Poarta se deschise în lături.

— Haideţi! le spuse Greyback oamenilor săi şi prizonierii  fură împinşi pe porţi, de-a lungul aleii, printre garduri vii care le înăbuşeau paşii.

Harry văzu deasupra lui o formă albă ciudată şi realiză că era  un păun albinos. Se împiedică şi Greyback îl trase înapoi în  picioare; acum mergea clătinându-se, aplecat într-o parte, legat  spate în spate de ceilalţi patru prizonieri. Harry îşi închise ochii  umflaţi şi se lăsă pentru câteva clipe în voia durerii produse de cicatrice. Voia să ştie ce făcea Cap-de-Mort, să vadă dacă aflase deja că Harry fusese prins.

... silueta şovăielnică se mişcă sub pătura subţire şi se