cându-se într-o parte, pentru a vorbi cu Ron. Dar tu, Roşcatei?

— Stan Shunpike, zise Ron.

— Pe naiba, spuse cel pe care îl chema Scabior. II ştim pe Stan Shunpike, a contribuit şi el la cauza noastră. Se auzi încă o bufnitură.

— Mă cleamă Bardy, zise Ron şi Harry îşi dădu seama că  avea

gura plină de sânge. Bardy Weadley.

— Un Weasley? şuieră Greyback. Deci eşti înrudit cu trădători de sânge, chiar dacă nu eşti Sânge-Mâl. Şi, la urmă,  prietena ta cea frumuşică...

Harry se înfiora când îi auzi încântarea din voce.

— Uşurel, Greyback, spuse Scabior, peste râsetele batjocoritoare ale celorlalţi.

— A, nu muşc încă. Să vedem dacă îşi aminteşte numele mai repede decât Barny. Cine eşti, păpuşico?

— Luminiţa Limpede, zise Hermione.

Părea îngrozită, dar convingătoare.

— Care e Statutul tău de Sânge?

— Sânge semipur, spuse Hermione.

— E uşor de verificat, zise Scabior. Dar toţi par destul de tineri ca să nu fi terminat încă şcoala.

— Am plecat, zise Ron.

— Ce zici, Roşcatei, că aţi plecat? întrebă Scabior. Şi v-aţi hotărât să mergeţi cu cortul? Şi aţi folosit numele Lordului  întunecat,

aşa, de amuzament?

— Nu de amudament, spuse Ron. Din gredeală.

— Din greşeală? se auziră din nou râsete batjocoritoare.

— Weasley, ştii cui îi plăcea să folosească numele Lordului 

întunecat? mormăi Greyback. Celor din Ordinul Phoenix.

Înţelegi ce înseamnă asta?

— Nu.

— Ei bine, ei nu îi arată respectul cuvenit Lordului  întunecat, aşa că numele a fost făcut Tabu. Câţiva membri ai  Ordinului au fost depistaţi în felul acesta. O să vedem. Legaţi-i  alături de ceilalţi pri- zonieri! Cineva îl trase pe Harry de păr, îl  târî până undeva în apropiere, îl împinse, forţându-1 să se aşeze pe ceva, apoi începu să îl lege spate în spate cu alţi  oameni. Harry era încă aproape orb, abia reuşind să distingă  câte ceva prin ochii umflaţi. Când omul care îi legă plecă în  sfârşit, Harry le şopti celorlalţi prizonieri:

— Mai are cineva bagheta?

— Nu, spuseră Ron şi Hermione din stânga şi dreapta lui.

— E numai vina mea. I-am rostit numele, îmi pare rău...

— Harry?

Se auzi o voce nouă, dar cunoscută, direct din spatele lui Harry,  de la persoana legată în stânga Hermionei.

— Dean?

— Chiar eşti tu! Dacă o să afle pe cine au prins... Sunt Recuperatori, caută doar chiulangii, pe care să-i vândă.

— Nu e o recoltă rea pentru o singură seară, spunea  Greyback, în timp ce nişte cizme cu ţinte trecură aproape de Harry, iar din cort se auziră din nou zgomote. Un Sânge-Mâl, un  goblin fugar şi trei chiulangii. Le-ai verificat deja numele pe listă, Scabior? tună el.

— Da. Nu există niciun Vernon Dudley aici, Greyback.

— Interesant, spuse Greyback. E foarte interesant.

Se lăsă pe vine lângă Harry, care îl văzu prin spaţiul infim  dintre pleoapele umflate-avea chipul acoperit de păr cărunt şi  des, cu perciuni, cu dinţii maro ascuţiţi şi răni în colţurile gurii. Greyback ivea izul turnului unde murise Dumbledore, mirosind a praf, sudoare şi sânge.

— Vernon, deci nu eşti dat în căutare? Sau eşti pe lista aia  sub un alt nume? In ce casă eşti la Hogwarts?

— La Viperini, spuse Harry automat.

— Ce amuzant cum toţi cred că asta vrem să auzim, râse batjocoritor Scabior din umbră. Dar nici unii nu ştiu să zică  unde este camera de zi.

— Este la subsol, spuse Harry limpede. Se intră prin perete. Este plină de tot felul de cranii şi este sub lac, aşa că lumina  este verzuie.

Urmă o pauză scurtă.

— Măi să fie, se pare că de data asta chiar am prins un  Viperinuţ,  spuse Scabior. Bravo ţie, Vernon, puţini Sânge-Mâli ajung la  Viperini. Cine e tatăl tău?

— Lucrează la minister, minţi Harry.

Ştia că toată povestea pe care o inventase s-ar fi putut nărui la cea mai mică investigaţie, dar, pe de altă parte, avea puţin timp la dispoziţie până faţa avea să îi revină la normal şi atunci  oricum nu mai era loc de întors. La Departamentul Accidentelor şi Catastrofelor Magice.

— Ştii ceva, Greyback, spuse Scabior, chiar cred că e un  Dudley acolo.

Harry abia dacă mai putea respira: oare era posibil ca norocul,  un noroc chior, să îi scoată cu bine din toată povestea asta?

— I-auzi, spuse Greyback, şi Harry simţi o nuanţă abia  perceptibilă de nerăbdare în vocea crudă, înţelegând că acesta  se întreba da că tocmai îl atacase şi legase pe fiul unui  funcţionar de la minister.

Lui Harry îi bătea inima cu putere, apăsând parcă în funia  legată în jurul pieptului; nu s-ar fi mirat dacă Greyback ar fi  văzut-o.

— Urâtule, dacă spui adevărul, nu ai de ce să te temi dacă  facem un drum la minister. Bănuiesc că tatăl tău ne va da o  recompensă pentru că te-am luat.

— Dar, zise Harry, cu gura complet uscată, dacă ne-aţi lăsa  pur şi simplu să...

— Hei! se auzi un strigăt din cort. Uită-te la asta, Greyback! O siluetă întunecată veni în fugă spre ei şi Harry văzu o scânteiere argintie la lumina baghetelor lor. Găsiseră sabia lui  Cercetaş.

— Foaaarte frumos, spuse Greyback plăcut impresionat şi o luă de la tovarăşul său. E chiar foarte frumoasă. Pare făcută de goblini. Unde aţi găsit voi aşa ceva?

— E a tatălui meu, minţi Harry, sperând, împotriva sorţilor,  că era prea întuneric pentru ca Greyback să vadă numele gravat  chiar sub mâner. Am împrumutat-o ca să tăiem lemne pentru foc.

— Stai aşa, Greyback! Fii atent, în Profeţi

In timp ce Scabior vorbi, pe Harry îl săgeta foarte tare cicatricea,  întinsă la maxim peste fruntea sa deformată. Văzu mai clar decât orice altceva o clădire înaltă, o fortăreaţă  sumbră, neagră ca tăciunele şi înspăimântătoare, iar gândurile lui Cap-de-Mort deveniră brusc extrem de limpezi. Plutea spre clădirea uriaşă, mânat de un scop bine definit, învăluit în  acelaşi timp într-o euforie plăcută. Atât de aproape... atât de aproape... Harry făcu un efort imens de voinţă şi îşi închise mintea în faţa gândurilor lui Cap-de-Mort, întorcându-se unde era, legat în întuneric de Ron, Hermione, Dean şi Socotici şi  ascultându-i pe Greyback şi Scabior.

— „Hermione Granger", spuse Scabior, „Sânge-Mâlul care călătoreşte cu Harry Potter".

Cicatricea lui Harry îl ardea în continuare, dar Harry făcu un