Cărți «Intre Orient Si Occident descarcă topuri de cărți gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
În sfârşit, o a treia lucrare, tot inedită (manuscris dat regelui Carol I al României de către un descendent al contelui) va apărea la Bucureşti, în 1902, sub titlul: Memoire sur l'etat actuel et ancien de la Moldavie, prezentat A. S. S. printul Ipsilanti, domnitorul tării, în 1787, de către contele d'Hauterive, membru al Academiei Inscripţiilor şi Literelor, Secretar al domnului Moldovei Alexandru Mavrocordat (Firaris).
— D'Hauterive, desi n-a stat decât scurt timp în Moldova, va fi unul din observatorii străini cei mai lucizi şi mai obiectivi din vremea aceea.
12 Ruggiero Giuseppe Boskovic, iezuit dalmat (Ragusa 1711 – Milano 1787), matematician-fizician şi astronom din şcoala lui Newton; a lăsat, pe lângă mai multe lucrări de fizică (este inventatorul diasporametrului si, o vreme, a fost directorul Opticii Marinei, la Paris), o povestire foarte interesantă a unei călătorii de la Constantinopol în Polonia, publicată la Lausanne în 1772 (v. Bibliografie).
13 I. Raicevich (slav italienizat, ca şi abatele Boskovic,), care a fost primul consul al Austriei în Principate, a lăsat Memorii foarte preţioase, intitulate Osservazzioni storiche, naturali epolitiche intorno la Valachia e Moldavia, Neapole, 1788, traduse în franceză, în 1822, de J.-M. Lejeune, care, înirucât el însuşi a trăit în Principate, ca preceptor, vreo douăzeci de ani mai târziu, a adăugat note interesante, subliniind schimbările intervenite între timp (v. Bibliografie).
14 Supravieţuirea „perenităţii" bizantine în ţările româneşti, după căderea Constantinopolului, mergea mult mai departe decât această reminiscenţă a ritualului imperial al încoronării. Nicolae lorga, în acest domeniu ca în atâtea altele, a deschis calea unor noi cercetări şi unor noi idei în lucrarea sa cu titlu provocator: Byzance apres Byzance (v. Bibliografie). Să cităm printre lucrările recente, din această perspectivă, D. NĂSTASE, „L'idee imperiale dans Ies Pays roumains." (v. Bibliografie).
15 Lady Elisabeth Craven, fata contelui de Berkeley, divorţată de contele W. Craven. în 1791, se va căsători cu margravul de Anspach-Bayreuth. în 1786, a făcut o călătorie lungă, a cărui pitorească relatare a făcut-o în 68 de scrisori adunate sub titlul Călătorie în Crimeea şi la Constantinopol în 17§g Două traduceri franceze au apărut, în 1789, la Londra şi la Paris.
16 Titlul de internunţiu, rezervat astăzi unui agent diplomatic al Simţului Scaun, de a doua clasă, a fost dat, din secolul al XVlI-lea până în secolul al XlX-lea (după Războiul Crimeii), trimisului austriac pe lângă Poartă, împăratul căuta s« evite astfel nemu^umiriL legate de dreptul Je întâl-tate ce ar fi putut să apară cu ambasadorul Franţei, căruia Soliman Magnificul, prin-tr-un acord cu Francisc I, îi conferise, pentru totdeauna, întâietatea asupra tuturor trimişilor acreditaţi pe lângă Poartă.
17 A fost dărâmată, după cum se ştie, în anii 1980, fără să fi existat măcar pretextul unor mari lucrări de urbanism, precum cele din centrul oraşului, ca să se dea cât de cât o justificare acestui act de vandalism oficial.
18 Termenul ceauş (cuvânt turcesc) desemna orice fel de uşieri, portari sau curieri, în 1788, Raicevich povesteşte: „Există obiceiul de a avea la curte ceauşi turci, un soi de portari, care merg înaintea domnitorului ţinând în mână un baston cu clopoţei. Cel mai adesea, slujba aceasta o fac armenii, servind totodată şi de măscărici, ca să-1 înveselească pe înălţimea sa când stă la masă; joacă şi teatru, în turceşte, ceva necuviincios şi ca acţiune, şi ca vorbe".
19 Cuvântul crai, cu sensul de rege, este învechit şi a fost înlocuit, în limbajul curent, de rege; nu mai este folosit decât în legende, basme.si în limbajul ghicitoarelor în cărţi, sau, cu înţelesul peiorativ consfinţit de romanul lui Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-veche. Să amintim, în treacăt, etimologia lui: este cuvântul slav krali, deformaţie a cuvântului german Karl (Carol cel Mare) (cf. evoluţia paralelă Caesar -> Kaiser). Ungurii 1-au adoptat şi ei, sub forma kirăly.
20 Cariera lui Charles Reinhard este destul de tipică pentru răsturnările pe care le cunoaşte Europa în timpul Revoluţiei şi al Imperiului. Născut în Wurttemberg, în 1761, vine în Franţa în 1787, se înflăcărează pentru Revoluţie şi cere naturalizarea. Legat de grupul girondinilor, îi este prezentat lui Talleyrand, care îl ia pe lângă el şi-1 va ajuta în ascensiunea socială. Ministru al Franţei la Hamburg, apoi în Toscana în timpul Directoratului, va fi chiar şi ministru de externe câteva luni, înainte de 18 Brumar. Este din nou ministru plenipotenţiar în Elveţia, apoi în Saxonia Inferioară, înainte de a fi numit consul general în Moldova în primăvara lui 1806. Această neaşteptată numire se explică fără îndoială prin importanta pe care o capătă dintr-o dată Principatele dunărene în marea înfruntare dintre Napoleon şi Alexandru I. Numai că Reinhard a strâmbat din nas: consul într-o provincie a imperiului otoman după ce ai fost ministru de externe! Este consolat dându-i-se titlul de rezidentceea ce complică lucrurile pentru Poartă, preocupată să evite tot ce ar putea da Principatelor chiar şi numai o aparentă de autonomie. Reinhard nu va rămâne decât câteva luni la Iaşi, deoarece, fără să prindă el de veste, ambasadorul Sebastiani, din ordinul lui Napoleon, a uneltit pe lângă Poartă ca să-i detroneze pe domnii Munteniei şi Moldovei, Alexandru Moruzi şi Constantin Ipsilanti, fapt ce-i va da Rusiei
