pretextul de a interveni din nou în Principate: avea să fie cel de al cincilea război ruso-turc, care nu va dura mai putin de sase ani şi se va sfârşi, în ajunul intrării lui Napoleon în Rusia, cu pacea de la Bucureşti, prin care Rusia dobândeşte jumătatea de răsărit a jvtoidovei, botezată Basarabia. Reinhard, arestat claar în ziua intrării.aşilor în Iaşi, este luat prizonier împreună cu familia sa, în pofida dreptului naţiunilor, şi petrece o iarnă cumplită rătăcind prin sudul Rusiei. înainte de a i se da drumul cu scuze, îşi va continua cariera diplomatică, va sluji patru regimuri, va fi făcut baron în timpul Imperiului, conte sub Restauraţie şi pair al Franţei sub Ludovic Filip.

  — Sotia sa, fiica unui burghez bogat din Ham-burg, a lăsat o serie de scrisori adresate mamei sale vreme de vreo cincisprezece ani, care au fost traduse în franceză prin grija nepoatei sale şi publicate la Paris în 1900 (v. Bibliografie).

  21 Ducea de la palatul domnesc până la reşedinţa de la tară, pe care Constantin Brâncoveanu o construise pentru fiul lui mai mare, la Mogoşoaia (cea pe care prinţesa Bibescu a restaurat-o admirabil între cele două războaie mondiale). Din acest motiv, i se spunea „Podul Mogosoaiei". Avea să fie rebo-tează „Calea Victoriei" după Războiul de independentă din 1877 si, cel putin până la sfârşitul celui de al doilea război mondial, va fi artera cea mai animată din Bucureşti, în ultimul război, un diplomat din vechea scoală a publicat o carte despre această „cale", de fapt o povestire plină de farmec, scrisă cu mult talent, despre trecutul întregului oraş. Gheorghe CRUTZESCU, Podul Mogosoaiei (v. Bibliografie).

  22 Termenul „arnăut" este o deformaţie prin rotacism, prin intermediul limbilor greacă şi turcă, a cuvântului care-i desemna pe albanezi. Multă vreme, aceştia au dat cel mai mare număr de mercenari atât la Constantinopol cât şi în Principate, încât, în cele din urmă, s-au numit arnăuţi toţi cei din garda călare, chiar când proveneau din alte neamuri balcanice, cum ar fi sârbii şi croaţii; occidentalii îi numesc uneori Croates, Cravates sau Cravats (de unde vine şi substantivul cravată).

  23 Friedrich Wilhelm von Bawr (se întâlneşte şi grafia Bauer), general german care a servit în armata Ecaterinei II în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774; a lăsat foarte interesante Memoires historiques et geographiques sur la Valachie, apărute la Frankfurt şi Leipzig în 1778 (v. Bibliografie).

  24 Dionisie Fotino, grec ce 1-a slujit multă vreme, cu credinţa şi cu cinste, pe marele boier Dinu Filipescu; în 1818, a scris, în greceşte, o lucrare voluminoasă, înţesată de date şi statistici, şi care n-a fost tradusă în româneşte decât în 1859, sub titlul Istoria generală a Daciei. (v. Bibliografie).

  25 Mai ales până la lucrările lui Gheorghe Brătianu despre Adunările Stărilor (v. Bibliografie).

  26 După Felix Colson (v. Bibliografie), care fusese secretarul Consulatului Franţei şi pare să fi avut acces la statisticile oficiale. Se cuvine însă să semnalăm că o lucrare recentă, de I. Donat şi G. Retegan, folosind o sursă inedită (v. Bibliografie), dă o cifră cu mult inferioară.

  27 Despre erodarea piastrului turcesc, iată o nouă mărturie, cea a lui Le-jeune, traducătorul lui Raicevich, într-o notă – ne aflăm în 1822, pe când Osservazzioni datează din 1788: „De pildă, ducatul olandez, care, în aceste Principate, serveşte ca bază pentru toate operaţiunile financiare, făcea, în 1783, patru piaştri şi 1/2; 19 ani mai târziu, adică în 1802, făcea 7 piaştri şi 1/4; în sfârşit, în ultima vreme, a crescut atât de mult încât, la începutul lui 1821, făcea 15 piaştri şi 1/2 sau 3/4" (nota l, p. 111).

  28 Constantin (Dinicu) Golescu, însemnare a călătoriei mele, în anii 1824, 1825, 1826. Publicată de Petre V. Hanes, Bucureşti, Ed. Minerva, 1915 (originalul fusese scris în greceşte).

  29 Toate trei documentele apud VI. DICULESCU, Viaţa cotidiană a Tării Româneşti., o culegere de câteva sute de texte semnificative pentru diferite aspecte ale vieţii din acea epocă, mai ales la oraş (v. Bibliografie).

  30 Cel putin aceasta este părerea lui Nicoară Beldiceanu, specialist în chestiunile economice ale imperiului otoman.

  31 CONSTANTIN CARAGEA BANUL, Efemeride. (v. Bibliografie).

  32 Histoire de la Moldavie et de la Valachie, Iaşi, 1777 (v. Bibliografie).

  33 Despre decapitarea lui Francois-Thomas Linchou, avem numeroase rapoarte; unul din cele mai originale este fără îndoială ciorna unei scrisori a ministrului Saxoniei la Constantinopol, Briihl, care scria, la 7 febpjarie 1760 (în franceză): „Disgraţia nefericitului Linciow (sic) a fost parcă anume pusă la cale. Poarta ar fi putut muşamaliza totul sau 1-ar fi putut preda ambasadorului, de vreme ce acesta căutase să se amestece; dar fiindcă alianţa dintre Austria, Rusia şi Franţa n-a fost deloc pe placul Porţii, acum vrea, pe orice cale, s-o lovească, în împrejurările date, singurul leac este muşamalizarea" (apud IORGA, Documente. Callimachi, op. cit., II, p. 248).

  34 Citat de A. XENOPOL, Istoria partidelor politice în România., p. 35 (v. Bibliografie).

  35 Vor exista totuşi şi „fanarioţi întârziaţi", ca acel Alexandru Callimachi, fiu, nepot şi strănepot de domnitori fanarioţi (de altfel, de origine română) care, desi tatăl lui fugise la Viena în timpul revoluţiei greceşti, iar unchiul său, marele dragoman al Porţii, fusese executat la Constantinopol în cursul aceloraşi evenimente, avea să facă o carieră strălucită în serviciul Turciei: va fi ambasador la Londra în 1848, apoi la Paris în 1849, bey de Samos în 1853, ambasador la Viena în 1855. îşi va sfârşi zilele în Franţa, ca proprietar al unui castel la Mennecy şi al unui splendid palat la Paris, în piaţa Concorde, colt cu strada Boissy d'Anglas (actuala ambasadă a Statelor Unite?). Vor fi S1 cei din familia Vogoridi, bulgari grecizaţi, care, aşa cum se întâmplă adesea cu neofiţii, în cel de-al 25-lea ceas, vor fi cei mai fanarioţi dintre fanarioţi. Stefanachi-bey va fi caimacam (locotenent domnesc) în ambele Principate, în 1821, dar nu va izbuti să capete tronul nici uneia. Fiul său Nicolae, caimacam în Moldova după Războiul Crimeii şi Congresul de la Paris,