Ea clătină din cap.

— Încă nu. Dar pot face invers. Am cheia corectă și pot proba toate parolele, până o obțin pe cea a administratorului.

— Iarăși de la „aaa” până la „zzz”?

— Da. Doar că firește e vorba de mai mult de trei. Altfel ar fi fost o joacă.

Nu suna promițător.

— Și… cât va dura?

Ea ridică din umeri.

— Nu se știe. Probabil câteva zile.

— Câteva zile? Abia se stăpâni să nu strige. Trebuie să predau cheile cel târziu joi seara!

Ea păru că nu îl aude, concentrată să tasteze corect: „guest” și înșiruirea de cifre. După care porni căutarea. Era impresionant cum se succedau semnele, abia puteau fi urmărite.

— Și acum? întrebă el când ea se ridică.

— Îl lăsăm să meargă și din când în când ne uităm dacă a găsit ceva.

•••

Helene nu scăpă de ce se temuse. Când au urcat, Lettke îi propuse cât timp așteptau să se uite împreună pe profilurile consumatorilor de curent. Adamek aștepta și el un răspuns până seara.

— Da, spuse ea resemnată, în timp ce se frământa să găsească un truc prin care să se sustragă. Trebuia să facă în așa fel încât să rămână singură, pentru a vedea cât de mare era pericolul acestei proceduri.

Dar își făcuse griji degeaba: Lettke era cu gândul în altă parte și nu putea să se concentreze la plictisitoarele diagrame.

— Toate astea arată cam la fel, spunea el mereu, cu o privire tot mai sticloasă. Oamenii folosesc curentul atâta vreme cât este întuneric, iar ziua pentru gătit. Asta este. De aici nu poate ieși nimic.

Helene vedea însă o mulțime de diferențe mari, dar se feri să îl contrazică.

— Și dacă între timp ei schimbă cheia? Mă refer la cei de la Universitatea Berkeley, spuse el.

— Ar fi de rău. Dar nimeni nu face asta.

Lettke se uită la ceas.

— O oră și zece minute. Credeți că am putea merge jos?

Helene ridică din umeri. Ar fi fost foarte surprinsă dacă cheia ar fi descoperită atât de ușor și zise:

— Nu ar strica.

Coborâră amândoi și constatară că programul funcționa în continuare, așa că reveniră în birou. Mai trecu astfel o jumătate de oră.

— Lui Adamek am să îi spun că treaba asta cu profilurile consumatorilor nu este atât de simplă, fu de părere Lettke, când începu să se însereze. Poate că mâine ar trebui să realizați compararea dotărilor din diverse gospodării – cine gătește la curent electric, cine gătește cu gaz, cine are mașină de spălat rufe, mașină de spălat vase și așa mai departe. Este important numărul de camere, asta din punctul de vedere al iluminatului. Și firește numărul de persoane înregistrate la adresa respectivă. Poate că ne va ajuta mai târziu.

— Aș putea să fac asta mâine-dimineață la mine în birou, propuse Helene, care deja plănuise în gând cum să creeze confuzii. Ca la afișajele contra fumatului.

Seara mai coborâră o dată la subsol, unde programul continua să ruleze, la fel și în dimineața următoare. Ea îl lăsă pe Lettke să îl urmărească și se concentră asupra problemei curentului. Reluă profilurile consumatorilor din gospodăriile în care SS-ul găsise evrei și le compară cu profilurile altor gospodării asemănătoare acestora ca mărime și dotare: o procedură la care Lettke încă nu se gândise și ea va face pe dracu-n patru ca nici de acum înainte să nu îi vină această idee, pentru că dacă se comparau aceste profiluri, diferențele nu erau dintre cele care puteau fi trecute cu vederea. Din momentul în care oamenii fuseseră ascunși, consumul de curent peste zi crescuse simțitor, deoarece în ascunzători se ținea lumina aprinsă. Acum, iarna, când se adăuga și încălzirea electrică, diferențele de consum băteau și mai mult la ochi.

În cele din urmă riscă și verifică și consumul din gospodăria Aschenbrenner. Un moment își ținu respirația, dar descoperi că într-o gospodărie cu numeroase mașini electrice, cu frigidere, aerisire la grajduri și restul, consumul de curent zilnic varia atât de mult încât două becuri și o aerotermă din ascunzătoare erau absolut neglijabile. Își făcuse griji degeaba.

Ziua trecea și programul încă nu găsise cheia. Pe Helene nu o mira, dar Lettke părea cu nervii la pământ. Se întreba dacă nu greșise ea pe undeva.

— Dacă administratorul din Berkeley a respectat recomandările făcute de ABM pentru introducerea unei chei principale, probabil că vom avea rezultatul mâine după-amiază, îi explică ea. Și așa se întâmplă.

Cheia era următoarea: J8RZtrD5syQ.

— Asta ce înseamnă? vru să afle Lettke cu voce pierită.

— Nimic, răspunse Helene în timp ce introducea atentă parola administratorului.

— O cheie reprezentată de un cuvânt din dicționarul englez ar fi fost găsită de program cel târziu luni seara.

Kirst îi povestise odată că ABM furnizează împreună cu marile computere un gen de ruletă, pentru a încuraja administratorul să lase cheia principală la voia întâmplării. Un disc de ruletă are 36 de compartimente care corespund la 26 de litere și 10 cifre. Aceasta se rotește și în ea se aruncă două zaruri, unul mare și unul mic. Când cel mare se oprește pe câmpul unei litere, se urmărește poziția celui mic. Dacă se află pe un câmp roșu, litera se scrie în varianta minusculă; dacă se află pe câmp negru, se scrie în varianta majusculă. Câmpul verde, corespunzător lui zero la ruletă, este ignorat.

Se asigură încă o dată că scrisese corect, apoi porni a doua căutare.

— Și asta durează tot atât? întrebă Lettke supărat.

— Poate că nu. Cheia principală trebuie introdusă doar o dată și nu trebuie ținută minte. Dimpotrivă, parola trebuie memorată și trebuie introdusă zilnic cel puțin o dată, deci cei mai mulți oameni o preferă cât mai scurtă și mai ușor de reținut.

Când coborâră în subsol joi dimineața, programul se încheiase. Parola administratorului era „America”.

— Priviți, un patriot! reacționă Lettke și făcu un gest de nerăbdare cu mâna. Acum dați-i drumul!

Helene se așeză la computer.

— Mă gândesc cât de târziu este acum în California.

Lettke își privi nerăbdător ceasul de mână.

— Diferența