un autocar din care tocmai cobora un grup de turiști japonezi și rugă o fată care vorbea engleza să îi împrumute telefonul ei mobil. Sună la poliție, fără a-și spune numele și informă despre bărbatul mort aflat pe canapeaua din spate.

Pe drum se întâlni cu două mașini inscripționate Policja.

•

Câteva ore mai târziu, Hendrik stătea liniștit în terminalul aeroportului Lech Wałęsa din Gdansk. Avea în buzunarul cămășii un tichet de îmbarcare pentru un loc lângă fereastră, în rândul șaptesprezece al avionului Lufthansa pentru Frankfurt am Main, când ochii îi căzură pe o femeie care aranja ziarele la taraba unui chioșc.

Îi amintea de cineva, dar nu își dădu seama de cine.

Nu avea importanță. Până la decolare mai avea o oră. Lăsă capul pe spate și privi plafonul cu muchii ascuțite din oțel și sticlă. Storurile împiedicau razele soarelui să transforme în seră sala de așteptare de la plecări.

Scaunele nu erau deosebit de comode. Hendrik se ridică pentru a căuta un telefon. Era timpul.

Găsi unul care accepta carduri de credit și formă ultimul număr la care sunase din hotel, înainte de a pleca la aeroport.

— Biroul „Ernst Schneider și partenerii”, se auzi vocea cunoscută a secretarei.

— Tot Busske, spuse Hendrik.

— Ah, da, spuse ea veselă. Doctor Schneider aștepta telefonul dumneavoastră.

Și imediat îi făcu legătura cu avocatul lui.

— Deci, Herr Busske, m-am interesat, am vorbit cu autoritățile competente. Sunteți pus sub urmărire. Pentru vătămare corporală, jaf și tentativă de omor.

— Tentativă de omor? repetă Hendrik. Asta înseamnă…

— Da, bărbatul trăiește, dar are o plagă deschisă.

— Ah, ce bine. Hendrik respiră ușurat. OK.

— S-a luat notă că vreți să vă predați. Oricum datorită tehnicilor informaționale moderne se știa de mult când aterizați la Frankfurt și ați fi fost așteptat, îi explică avocatul. Poliția poloneză a acceptat să vă lase să plecați nestânjenit și vă va lua în primire poliția germană. În cazul în care călătoriți într-adevăr cu acest avion.

— Așa intenționez, răspunse Hendrik. Sunt în terminal și aștept îmbarcarea.

— Bine. Voi avea grijă să fiu la aeroport până ajungeți, ca să fiu de față la primul interogatoriu.

— Mulțumesc. Și apoi? Mă vor preda Austriei, cred.

— Probabil se va ajunge la asta, da. Mandat de arestare european. Așa este acum. Avocatul își drese glasul și adăugă: Vom vedea. În orice caz, cunosc la Viena un coleg eminent, care vă va reprezenta.

— Înțeleg. Vă mulțumesc.

— Dar orice ar fi, veți primi o pedeapsă cu închisoarea. Procuroarea austriacă este de părere că dumneavoastră ați intenționat să îl omorâți pe bărbat și nu vrea să scăpați.

Hendrik închise un moment ochii și respiră adânc.

— Da. Din păcate, nu o pot contrazice. Are perfectă dreptate, așa este. Oricum ar suna condamnarea, este în ordine.

Simțea ceva ce nu mai simțise până atunci: nevoia de a-și ispăși greșeala. Pentru ceea ce făcuse altcuiva. Pentru a putea să revină în comunitate.

Faptul că existau instanțe, legi și închisori făcea lucrurile mai ușoare. În privința aceasta, totul avea o ordine, o cale. În alte domenii va fi mai greu. Mai ales în privința lui Miriam și a Piei. Aici erau multe de reparat, exasperant de multe.

— Și ar mai fi un punct esențial, îl auzi el pe avocat. Este vorba despre cartea veche, pe care ați subtilizat-o. Trebuie să o returnați. Are o mare valoare istorică și spirituală. Sper că mai există.

— Da, răspunse Hendrik. Mai există. Se află la castel, este întreagă.

Scoro nu îi dăduse nicio atenție, nu luase Codexul cu el. Fusese de părere că acesta conținea multe erori.

Hendrik continuă:

— O altă problemă, Herr Schneider: credeți că ar fi posibil să mai pot vorbi cu familia mea înainte ca lucrurile să își urmeze calea?

Avocatul trase zgomotos aer în piept.

— Nu pot să vă promit nimic. Dacă putem convinge judecătorul că sunteți dispus să cooperați și că nu există pericol de evadare, atunci s-ar putea discuta și despre o eliberare pe cauțiune.

— Ar fi bine, spuse recunoscător Hendrik.

După discuție, Hendrik se duse la toaletă. În timp ce se spăla pe mâini, își aduse aminte de cine îi amintea femeia cu ziarele: clarvăzătoarea! De la iarmaroc!

Parcă auzea și acum ce îi spusese aceasta: Există un secret care vă desparte de fratele dumneavoastră. Un al doilea secret vă va reuni. Acesta vă va lega până când întrebarea își va găsi răspunsul. Unul dintre dumneavoastră va plăti cu viața pentru întrebare. Celălalt cu moartea.

Nu greșise.

Se privi în oglindă. Lumina necruțătoare a tuburilor fluorescente îi evidenția fiecare rid de pe față.

Îmbătrânise.

Și la un moment dat va muri. Era inevitabil.

Dar până atunci va iubi. Și va fi iubit. Acum era în stare să vadă, era făcut exact pentru asta și pentru nimic altceva. Era sigur că alesese viața.

•••••

 

virtual-project.eu

{1} Freifrau – titlu nobiliar pentru soția unui nobil.

{2} Numele german al orașului Gdansk.